Secretul care bântuie lumea arheologilor ar putea fi descifrat - Harta antică Imago Mundi ar dezvălui unde este Arca lui Noe

Oamenii de știință au dezvăluit recent secretele celei mai vechi hărți din lume, o tăbliță de lut veche de 3 000 de ani, cunoscută sub numele de Imago Mundi, despre care se crede că arată locația Arcei lui Noe. Străvechiul artefact babilonian, gravat în cuneiformă - o scriere care utilizează simboluri în formă de cupă - i-a nedumerit pe arheologi timp de secole. Descoperită în actualul Irak în 1882, tăblița se află la British Museum, unde a devenit una dintre colecțiile sale celebre, scrie Jerusalem Post.

Imago Mundi înfățișează o hartă circulară a lumii, ilustrând ideile babiloniene timpurii despre crearea lumii. Se crede că harta arată întreaga lume cunoscută la acea vreme, cu Mesopotamia în partea de jos, în centru. Mesopotamia este înconjurată de un cerc care reprezintă un „râu amar" despre care se credea că înconjoară întreaga lume, marcând granițele lumii cunoscute la acea vreme.

Pe reversul artefactului, se pare că există pasaje care oferă un ghid descriind ceea ce un călător ar putea întâlni în călătoria sa, inclusiv o cale către „Urartu" și instrucțiuni specifice despre cum să ajungă acolo. Un pasaj spune: „Spre al patrulea, spre care trebuie să călătoriți șapte leghe". Un alt pasaj se pare că îi instruiește pe cei aflați în călătorie să străbată „șapte leghe pentru a vedea ceva care este gros ca un vas parsiktu".

Termenul „parsiktu" apare pe alte tăblițe babiloniene antice, referindu-se la scara unui vas menit să reziste legendarului Mare Potop. Cercetătorii cred că Urartu, cunoscut și sub numele de Ararat, este legat de un vechi poem mesopotamian care povestește despre o familie care, la fel ca Noe, a debarcat pe arcă pentru a-și păstra viața după inundația de 150 de zile. La sfârșitul inundației, ei au staționat în siguranță pe unul dintre vârfurile din Urartu, care se aliniază cu „Ararat", termenul ebraic pentru muntele unde se spune că s-a oprit Arca lui Noe după potop.

Dr. Irving Finkel, un curator al British Museum și expert în cuneiforme, a explicat: „Aceasta arată că povestea era aceeași și, desigur, că una a dus la cealaltă, dar și că, din punct de vedere babilonian, aceasta era o chestiune de fapt". El a adăugat: „Dacă ați face această călătorie, ați vedea rămășițele acestei bărci istorice."

Tableta are mai multe paragrafe cuneiforme pe partea din spate și deasupra diagramei hărții, care descriu crearea Pământului și ce a existat dincolo de el. Cercetătorii susțin că partea din spate a artefactului acționează ca o cheie secretă pentru a arăta călătorilor ruta pe care o vor urma și la ce ar trebui să fie atenți pe drum. Tableta conținea cândva opt triunghiuri care, potrivit cercetătorilor, reprezentau munți care corespundeau descrierilor de pe spate.

Povestea biblică a Arcei lui Noe urmează îndeaproape versiunea babiloniană, în care Utnapishtim și familia sa au construit o arcă la porunca zeului și au umplut-o cu animale. Conform mitului babilonian, zeul Ea trimite un potop care nimicește întreaga omenire, cu excepția lui Utnapishtim și a familiei sale. Aceștia au ajuns să staționeze în siguranță pe unul dintre vârfurile din Urartu atunci când potopul a luat sfârșit.

Dr. Finkel descrie relatarea babiloniană a lui Noe: „'Am făcut asta, asta și asta. Am făcut asta! Și am făcut aceste structuri ca vas gros parsiktu„". El a explicat că oricine ar fi parcurs calea spre Urartu ar fi văzut, teoretic, coastele de lemn ale vasului de pe munte „ca cel din Biblie".

Textele biblice povestesc că Arca lui Noe s-a oprit pe „munții Ararat" din Turcia, în urma unui potop care a durat 150 de zile și care a înecat Pământul și toate ființele vii care nu se aflau în interiorul navei de lemn. Presupusul sit al arcei din Turcia se aliniază cu dimensiunile menționate în Biblie - „300 de coți, 50 de coți și 30 de coți" - ceea ce înseamnă aproximativ 515 picioare lungime, 86 de picioare lățime și 52 de picioare înălțime.

Controversele persistă cu privire la faptul dacă structura din Turcia este naturală sau creată de divinitate și este încă larg dezbătut dacă muntele turcesc Ararat menționat în pasajele babiloniene există cu adevărat. Dr. Andrew Snelling, un creaționist al Pământului tânăr cu un doctorat de la Universitatea din Sydney, a declarat anterior că Muntele Ararat nu ar putea fi locația chivotului, afirmând că muntele nu s-a format decât după retragerea apelor potopului.

O echipă de experți condusă de Universitatea Tehnică din Istanbul a excavat muntele timp de ani de zile. În 2023, aceștia au dezvăluit că au găsit lut, materiale marine și fructe de mare. Aceste descoperiri au plasat oamenii la fața locului în urmă cu 3.000 și 5.000 de ani.

Analiza nou descoperită a Imago Mundi mai spune: „Numărul patru spune «Spre al patrulea, spre care trebuie să călătorești șapte leghe»", a indicat Dr. Finkel. Călătoria dezvăluie în cele din urmă un „vas uriaș" - o imagine despre care s-a crezut istoric că ar fi rămășițele unei bărci mari.

De atunci, tăblița a fost deteriorată, însă textul cuneiform le confirmă oamenilor de știință și alte câteva lucruri. Unul dintre acestea este credința babilonienilor în zeul creației Marduk. De asemenea, babilonienii credeau în alți monștri mitici, cum ar fi omul-scorpion și o pasăre cu cap de leu numită Anzu.

Un alt mister babilonian a fost elucidat recent de experți, o tabletă conținând un cod fiind în sfârșit descifrată. Textele recent descoperite dezvăluie faptul că babilonienii considerau eclipsele de lună drept semne terifiante și amenințătoare de moarte și distrugere.

Imago Mundi datează de acum aproximativ 3 000 de ani, în timp ce Marele Potop biblic ar fi avut loc acum aproximativ 5 000 de ani. Povestea potopului din Gilgamesh este cunoscută din mai multe tăblițe de lut care datează de peste 3.000 de ani. Pe tăbliță este gravată o hartă despre care se crede că arată întreaga lume cunoscută la acea vreme, cu Mesopotamia în centru jos.