Razvan Cuc: Au început lucrările la drumul expres Craiova-Piteşti

Postat la: 23.05.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Razvan Cuc: Au început lucrările la drumul expres Craiova-Piteşti

Lucrările la drumul expres Craiova - Piteşti, au început după mai multe amânări legate de retrocedări şi de contestaţii făcute de firmele care au participat la licitaţia lucrărilor de exeuţie.

În prima fază se vor construi 17 de kilometri de drum de mare viteză care porneşte chiar de la marginea municipiului Craiova. Ministrul Transporturilor spune că lucrările vor merge strună şi vor termina înainte de termen, care conform proiectului este de 24 de luni. Şoferii vor putea circula cu o viteză de 120 de kilometri la oră, pe cele patru benzi.

„Drumul expres va traversa teritoriul administrativ al Craiovei, Pieleşti şi Robăneşti, valoarea obiectivului este de 72 de milioane de euro, iar lungimea este de 17 kilometri.", a declarat Răzvan Cuc. Lungimea totală a drumului expres este de 120 de kilometri, iar valoarea lucrărilor este de aproximativ 385 de milioane de euro fără TVA, anunță Compania de Autostrăzi, precizând că acestea vor fi finanțate din fonduri europene nerambursabile. CNAIR mai amintește că perioada de garanție a lucrărilor va fi de 7 ani.

loading...
PUTETI CITI SI...