Prognoză: Leul se va deprecia. Curs de 4,94 lei/euro peste un an

Postat la: 25.03.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Prognoză: Leul se va deprecia. Curs de 4,94 lei/euro peste un an

Leul va continua să se deprecieze, euro ajungând la circa 4,94 lei peste un an, în timp ce inflaţia va continua să rămână peste 3%, arată Indicatorul de Încredere Macroeconomică realizat de Asociaţia CFA România.

În luna februarie 2020, Indicatorul de Încredere Macroeconomică a scăzut faţă de luna anterioară cu 15,1 puncte până la valoarea de 48,6 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a crescut cu 14,1 puncte). Această evoluţie s-a datorat în special componentei anticipaţii a Indicatorului.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut faţă de luna anterioară cu 2,4 puncte, până la valoarea de 70,7 puncte (faţă de aceeaşi luna a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a crescut cu 23,2 puncte). Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 21,5 puncte până la valoarea de 37,5 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 9,6 puncte).

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, 85% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8626, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9400.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (martie 2021/martie 2020) a înregistrat o valoare medie de 3,67%.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către Asociaţia CFA Romania în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroecnomice.

loading...
PUTETI CITI SI...