Profesorul-canibal din Germania a fost condamnat pe viață după ce a ucis un homosexual. I-ar fi mâncat organele genitale

Postat la: 10.01.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Profesorul-canibal din Germania a fost condamnat pe viață după ce a ucis un homosexual. I-ar fi mâncat organele genitale

Un profesor din Berlin a fost condamnat la închisoare pe viață după ce a omorât un bărbat "pentru a-și duce la îndeplinire fanteziile de canibalism", după cum au transmis oamenii legii.

Inculpatul a ucis un mecanic în vârstă de 43 de ani în septembrie 2020. Cei doi s-au cunoscut pe un site de matrimoniale și au convenit să se întâlnească în apartamentul profesorului pentru a întreține relații sexuale, potrivit ABC News. Ulterior l-a ucis, l-a tranșat și a aruncat diverse părți ale corpului în zone diferite ale orașului. Mai mult, anchetatorii au aflat că inculpatul vizita adesea forumuri dedicate canibalismului și i-au descoperit în apartament cuțite și un fierăstrău special pentru tăierea oaselor.

Procurorii au adăugat că profesorul i-a tăiat organele genitale cu intenția de a le mânca, dar nu au putut stabili dacă acest lucru s-a întâmplat până la urmă. Poliția l-a căutat pe mecanic săptămâni întregi. Până la urmă oasele i-au fost descoperite într-o pădure din Berlin. Inculpatul a contestat acuzațiile, spunând că l-a găsit mort pe o canapea după ce au petrecut noaptea împreună și că nu a sunat la poliție sau o ambulanță pentru că s-ar fi aflat că este homosexual.

loading...
PUTETI CITI SI...