Primul proces Deepfake din România. Pedeapsa primită de o elevă după ce și-a bătut joc de un coleg pe internet!

Postat la: 04.10.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Primul proces Deepfake din România. Pedeapsa primită de o elevă după ce și-a bătut joc de un coleg pe internet!

O instanță din Giurgiu a judecat primul proces din țară cu tema "Deepfake". Acuzata a fost o elevă care a făcut un trucaj video cu un coleg. Minora a fost obligată de instanță să achite 5.000 de lei daune morale.

"Solutia pe scurt: Admite în parte acţiunea formulată... Obligă pârâţii la plata sumei de 5000 de lei, cu titlu de daune morale (răspundere civilă delictuală a părintelui pentru fapta ilicită a minorului). Respinge în rest acţiunea. Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi. Obligă reclamanţii-pârâţi la plata sumei de 5.000 de lei către pârâţii-reclamanţi în calitate de reprezentanţi legali ai minorei, cu titlu de daune morale (răspundere civilă delictuală a părintelui pentru fapta ilicită a minorului). Respinge în rest cererea. Dispune compensarea cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la data comunicării. Cererea se va depune la Judecătoria Giurgiu", se arată pe site-ul Judecătoriei Giurgiu.

Decizia nu este definitivă, astfel că reprezentanții legali ai minorei pot face recurs. Deep Fake este un fenomen mai puțin cunoscut, dar prezent. Reprezintă modificarea unor poze sau clipuri video și adăugarea feței unei persoane ce este ținta unei defăimări, calomnieri, în scopul compromiterii acesteia. Cam asta s-a întâmplat în cazul de față, unde o minoră a modificat un clip explicit, adăugând fața unui coleg de clasă, clip ce l-a încărcat ulterior pe Youtube și l-a distribuit în clasă. 

loading...
PUTETI CITI SI...