Prima Apocalipsă e cercetată științific: Atunci 99% dintre oamenii de pe planetă au murit
Postat la: 04.09.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Noile cercetări scot la iveală un moment de cotitură, critic, în istoria umanității. Timp de aproape 117.000 de ani, specia umană a fost pe punctul de a dispărea complet. Conform specialiștilor, a fost prima apocalipsă a umanității, soldată cu moartea a 99% dintre membrii speciei.
Astăzi, specia umană domină Terra, cu peste 8 miliarde de indivizi. Este atât de numeroasă și intruzivă încât a distrus habitate și a modificat pentru totdeauna spațiul geografic. A îmblânzit animale, a săpat munții și a modificat cursul fluviilor. Lucrurile au stat diferit însă, la un moment dat, în evoluția umanității.
Specialiștii arată prin noile studii că omenirea s-a aflat în pragul extincției și doar norocul sau poate o capacitate de adaptabilitate ieșită din comun a speciei homo, a făcut ca omul să mai trăiască, astăzi, pe fața Pământului.
O echipă de cercetători chinezi și italieni care au studiat genomenul de la mii de hominizi aflați pe scara evoluției de-a lungul paleoliticului, au ajuns la o concluzie tulburătoare, publicată în revista de specialitate „Science".
Mai precis echipa din care fac parte și cercetători precum Giorgio Manzi, de la Departamentul de Biologie Enviromentală a Universității din Roma sau Yi-Hsuan Pan specialist genetică la Universitatea din Shanghai, au precizat că acum aproximativ 900.000 de ani în urmă, omenirea a fost la un singur pas de dispariție totală. Conform studiului publicat, aproximativ 99% dintre indivizi aflați pe Terra au dispărut.
„Rezultatele cercetărilor au arătat că strămoșii omului au trecut printr-o scădere severă a numărului populației cu doar 1280 indivizi rămași în intervalul de timp 930.000 și 813.000 ani în urmă. Această scădere severă a populației a durat 117.000 de ani și a adus omenirea în pragul extincției", precizează autorii studiului.
Pe scurt, conform cercetărilor, într-un timp relativ scurt, s-a produs o adevărată apocalipsă a umanității, populația scăzând dramatic de la 100.000 de indivizi la numai aproximativ 1.000 de indivizi.
La această concluzie s-a ajuns după studiul genetic intens al rămășițelor a peste 3.100 de indivizi din populații africane și non-africane. De altfel această perioadă 930.00-813.000 ani în urmă coincide, spun specialiștii, și din punct de vedere arheologic cu o sărăcie evidentă sau chiar în multe zone, cu o lipsă totală de vestigii care să arate activitatea umană, fie că era vorba despre vetre, unelte sau resturi osteologice.
Pe scurt, cei 1.280 de indivizi trăiau cel mai probabil în comunități retrase, împrăștiate pe o suprafață uriașă, fără niciun fel de contact. În aceea perioadă tipul uman existent era „homo antecessor" adică cel care făcuse legătura probabil între homo erectus și „homo sapiens sapiens". (N.R.: adică omul de astăzi).
Acești indivizi semănau foarte bine cu oamenii de astăzi și sunt considerați strămoșii noștri direcți. Ei, se pare, sunt cei care au dus greul acestei perioade de cotitură în istoria omenirii. Faptul că ei au supraviețuit a făcut ca omenirea de astăzi să existe.
Cercetătorii au încercat să găsească și o explicație privind extincția speciei umane. Una dintre acestea o reprezintă schimbările climatice. Acum 900.000 de ani, humanoizii se aflau pe trei continente și se înmulțiseră într-o perioadă lungă de prosperitate. Africa era leagănul umanității și de acolo, încă din timpul lui „Homo Erectus", au migrat către Asia și Europa.
Studiile întreprinse, în special, de cercetătorii chinezi Yi-Hsuan Pan și Haipeng Li, arată că cel mai probabil omenirea a ajuns în pragul extincției din cauza schimbărilor climatice. Mai precis este vorba despre o perioadă lungă de glaciațiune, cu temperaturi foarte scăzute și o secetă masivă, la nivel global.
În aceea perioadă hominizii erau vânători-culegători și propriu-zis, dependenți de vânatul tot mai puțin și de vegetația tot mai săracă. Supraviețuirea devenise extrem de dificilă iar multe comunități au fost efectiv decimate. De altfel, în Spania, acolo unde au fost găsite și fosile ale lui „Homo Antecessor" s-au descoperit și urme de canibalism.
Probabil este surprinsă această apocalipsă a umanității, cu comunității rămase fără hrană în care indivizii ajung să mănânce cadavrele și mai apoi între ei pentru a supraviețui. Se presupune că singurele comunități care au supraviețuit sunt cele din afara zonele glaciare, cel mai probabil din zona Ecuatorului.
De altfel, homo sapiens a apărut tot în Africa, acum 300.000 de ani în urmă. Un mare mister este modul în care hominizii rămași au reușit să supraviețuiască extincției.
„Aceste descoperiri deschid noi orizonturi în cercetarea evoluției umane pentru că ridică câteva semne de întrebare, precum locul în care indivizii rămași au supraviețuit dar și cum au reușit să depășească schimbările climatice catastrofale", precizează Yi-Hsuan Pan pentru "China Daily".
De-a lungul istoriei umanității au mai loc extincții de populații, precum cel al „Omului de Neanderthal", dar niciodată la o asemenea magnitudine. Omenirea a fost la un singur pas de dispariție. Doar rezistența misterioasă a unor mici avanposturi umane, probabil cu doar câteva zeci sau sute de indivizi fiecare a salvat specia umană.
Undeva acum 830.000 de ani în urmă, îmblânzirea climei a făcut ca omenirea să iasă din impas, arată aceleași studii. Comunitățile umane, cu multă hrană la dispoziției și o climă mai blândă s-au înmulțit.
Propriu-zis au repopulat Europa și zone întregi din Asia, acolo unde, anterior dispărute aproape orice fel de comunitate umană în acel interval de 117.000 de ani. Aceea perioadă de extincție brutală a avut însă și avantajele sale.
Mai precis a dus la o selecție naturală extrem de brutală, supraviețuind doar indivizii cei mai puternici din punct de vedere genetic. În plus, spun autorii studiului, arată că în această perioadă foarte dură, creierul uman a evoluat mult, hominizii devenind mult mai inteligenți.
Provocările climatice i-au obligat pe hominizii rămași să devină mai inventivi și mai adaptabili. Practic, această perioadă de extincție a pregătit drumul genetic al apariției lui homo sapiens și totodată i-a ajutat pe hominizi să devină atât de adaptabili încât să fie capabili de supraviețuire în orice condiții climatice. Drept dovadă, toate speciile de hominizi au dispărut, mai puțin Homo Sapiens. erca să învățăm, să încercăm să progresăm.
-
Șocante și îngrozitoare - 44 de statistici din 2024 care sunt aproape prea nebunești pentru a fi crezute
Autorul american Michael Snyder rezumă statisticile din 2024 care sunt șocante. De la mărimea datoriei naționale a Ameri ...
-
Marea Aliniere începe în 21 ianuarie si se incheie pe 28 februarie când șapte planete se vor vedea pe cerul noptii
În seara zilei de 28 februarie 2025, toate celelalte șapte planete din sistemul solar vor apărea pe cerul nopții în acel ...
-
Elon Musk îl ia la woke pe Justin Trudeau: "Fată, nu mai are importanță ceea ce spui!"
Miliardarul Elon Musk, unul dintre apropiații lui Donald Trump, i s-a adresat premierului canadian demisionar Justin Tru ...
-
Ce spune un medic cunoscut despre metapneumovirusul care a creat panică în ultimele zile. Cât de grav este și cum ne tratăm
Într-o postare recentă pe Facebook, medicul specialist Mihai Craiu clarifică situația virusului care a atras atenția în ...
-
Provocările tehnice ale jocurilor de noroc online
Știi momentul acela când stai pe canapea și n-ai chef de nimic altceva decât să deschizi laptopul sau telefonul și să-ți ...
-
SUA deschide o anchetă asupra a 2,6 milioane de vehicule Tesla, din cauza funcţiei de conducere la distanţă
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) a anunţat marţi deschiderea unei investigaţii ...
-
Numărul imigranților români în Spania a scăzut cu 30% într-un deceniu: „Nu mai este paradisul muncii, cum era cândva"
Comunitatea românească din Spania, cândva cea mai mare comunitate străină din țară, este în scădere semnificativă. Potri ...
-
CNN: De ce este atât de interesat Trump de cea mai mare insulă din lume
Groenlanda este cea mai mare insulă din lume şi adăposteşte peste 56.000 de oameni, având o poziţie strategică şi resurs ...
-
România a ajuns la populația de acum 60 de ani! Care sunt cauzele scăderii populației într-un ritm accelerat
În ultimii zece ani, România a înregistrat o scădere semnificativă a populației rezidente, ajungând de la aproximativ 19 ...
-
Au fost declasificate documente CIA despre "Experimentul Gateway". Informații tulburătoare despre reîncarnare și mijloace folosite pentru alterarea minții
Documente declasificate arată că, de-a lungul celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea, CIA a avut unele idei „int ...
-
Reuters: OMV din Austria este de acord să furnizeze gaze românești Germaniei în situația de criză energetică
Compania austriacă OMV a încheiat un acord pentru a furniza companiei germane Uniper gaze din proiectul său din Marea Ne ...
-
ANAF pune lupa pe conturile Revolut. Ce se întâmplă cu banii tăi
ANAF pune tunurile pe conturile românilor. Conturile Revolut se vor supune legislației românești, astfel că afacerile ce ...
-
Bulgaria a devenit paradisul benzinei pentru greci, după extinderea Schengen
Grecii se înghesuie să treacă granița în Bulgaria pentru a profita de prețurile semnificativ mai mici la carburanți, ca ...
-
Grupul Rockefeller face profeții spectaculoase: "Națiuni considerate fără speranță, precum Portugalia și Grecia, sunt acum luminile continentului"
Șeful fondului de investiţii Rockefeller Capital Management's, Ruchir Sharma, a realizat într-un articol publicat în Fin ...
-
Descoperire colosală: Adam și Eva chiar au existat; la fel și Grădina Edenului. E mai aproape decât credeam
Povestea lui Adam și Eva este una familiară pentru majoritatea creștinilor: conform Bibliei, ei sunt primii bărbat și fe ...
-
Ce cunoaștem despre icoane? Câteva date despre aceste obiecte de cult
Toate obiectele de cult au un istoric unic si fascinant. Știți în ce secol au apărut icoanele pentru prima dată? Cunoașt ...
-
Cercetătorii atrag atenția: Un virus banal ar putea declanșa boala Alzheimer
Un virus comun, cu care majoritatea oamenilor vin în contact încă din copilărie, ar putea fi responsabil pentru apariția ...
-
Dovezi ciudate dintr-o carieră din Europa ale unor "autostrăzi" vechi de 166 de milioane de ani ar putea schimba cursul istoriei
Niște denivelări ciudate dintr-o carieră din Europa s-au dovedit a fi „autostrăzi" vechi de 166 de milioane de ani pentr ...
-
A fost descifrat cel mai vechi semnal radio primit din spațiu: Ne dezvăluie lucruri noi despre forțele ascunse ale universului
O explozie radio detectată în 2022 și-a dezvăluit în sfârșit secretele. Semnalul, care a călătorit timp de 200 de milioa ...
-
Un șofer din Craiova a mușcat un polițist rutier și i-a dat altuia în cap cu aparatul Drugtest
Un șofer în vârstă de 24 de ani, din Craiova, i-a agresat, duminică, pe poliţiştii care l-au oprit în trafic pentru vite ...
-
Ce să NU faci de Sfântul Ioan Botezătorul, pe 7 ianuarie. Tradițiile care țin ghinionul la distanță
În data de 7 ianuarie este prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul. În această zi, aproape două milioane de cetățeni români îș ...
-
Globurile de Aur 2025. Actorul român Sebastian Stan a câștigat premiul pentru cel mai bun actor într-o categorie majoră
Actorul de origine română Sebastian Stan a câștigat la Globurile de Aur 2025 premiul pentru cel mai bun actor într-un fi ...
-
Modelele AI au rezultate mai bune decât experţii în imagistică cu ultrasunete în diagnosticarea cancerului ovarian
Un studiu internaţional desfăşurat de cercetători de la Institutul Karolinska din Suedia arată că modelele bazate pe int ...
-
Un nou trend în SUA: Bărbații tineri, singuri, părăsesc bisericile tradiționale pentru alternativa mai „masculină" reprezentată de biserica Ortodoxă
Bărbații tineri și singuri se îndreaptă către Biserica Ortodoxă după ce au descoperit religia creștină „masculină" prin ...
-
Bill Gates și alți lideri din domeniul tehnologiei își împărtășesc previziunile pentru 2025: "Cel puțin 100.000 de roboți personali AI vor fi precomandați"
Discuțiile despre inteligența artificială au dominat anul 2024, iar liderii din tehnologie prezic că următoarea etapă a ...
-
Primele produse alimentare care se scumpesc la începutul acestui an. Cu cât cresc prețurile
La începutul anului 2025, Guvernul României a decis înghețarea salariilor bugetarilor, pensiilor și alocațiilor, în para ...
-
Legătura neștiută dintre inima câinelui și inima stăpânului său: Ce a descoperit cel mai recent studiu
Între câini și stăpânii lor există o legătură fiziologică profundă: ritmul cardiac al patrupedelor se sincronizează cu c ...
-
Ce este Sindromul Kessler care amenință viața pe Pământ? Oamenii de știință cred că scenariul dezastrului spațial a început deja
Experții în trafic spațial avertizează asupra unui fenomen periculos numit Sindromul Kessler, care ar putea transforma o ...
-
Inamicul nevăzut al omenirii: Va ucide 40 de milioane de oameni în următorii 25 de ani
Rezistența la antibiotice devine o amenințare globală tot mai gravă, care ar putea face 40 de milioane de victime în urm ...