Presa turcă: SUA şi Rusia au câştigat, Europa şi Kievul au pierdut!
Postat la: 06.10.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Astăzi este a 589-a zi a războiului din Ucraina care a început pe data de 24 februarie 2022. Altfel spus, suntem în luna a 19-a a războiului, a trecut un an şi jumătate, perioadă care a fost urmată la nivel global de criza energiei, a cerealelor şi alte crize socio-economice, relatează Sabah.
Acum, toate cancelarii occidentale, şi în primul rând administraţia SUA, declară că este nevoie ca acesta să se încheie. De altfel intenţia arhitectului crizei din Ucraina, SUA, a fost acela de a sabota relaţiile economice şi strategice pe care le-au dezvoltat Uniunea Europeană, în primul rând Germania şi Franţa, Rusia şi China, prin continuarea extinderii NATO. Şi chiar au sabotat. Însă în privinţa embargoului economic impus Rusiei au suferit o dezamăgire globală. Nu au găsit sprijin în nimeni în afara Europei.
Într-un mod asemănător, şi Rusia şi-a atins majoritatea obiectivelor. Nu a putut frâna extinderea NATO şi consolidarea Europei de către SUA. Însă Rusia a oprit demersul SUA, care folosind Ucraina îi ameninţa inalienabilitatea.
Putin, care a declarat că a anexat regiuni bogate în resurse naturale din Ucraina, precum Luhansk, Donetsk, Herson şi Zaporojie, a distrus strategia SUA de a încercui Rusia.
***
Pe scurt, marile puteri au luat ce aveau de luat. Au avut de suferit Ucraina, poporul ucrainean şi ţările europene.
În etapa în care ne aflăm, SUA au redus sprijinul militar şi logistic pe care-l acordau lui Zelenski. Congresul şi opoziţia sunt de părere că acordarea de fonduri şi furnizarea de armament către Ucraina trebuie să înceteze. Până şi Polonia refuză să mai furnizeze armament. "Muniţia ţărilor occidentale s-a consumat deja", spunea președintele comitetului militar al NATO, amiralul Bob Bauer, iar ministrul apărării din Suedia, Pol Jonson, susţinea că "Europa trebuie să facă ordine în industria de apărare pentru a sprijini Ucraina". Cea mai dureroasă declaraţie a venit din partea oficialilor militari britanici: "În depozitele de la Londra nu mai există muniţia de care are nevoie Ucraina."
Opinia publică din Germania şi Franţa critică dur asistenţa militară acordată Ucrainei. Prima declaraţie a lui Robert Fico, pro-rus, care a redevenit prim-ministru câştigând alegerile din Slovacia, a fost: "Voi întrerupe orice fel de ajutor pentru Ucraina."
***
Fisura dintre Ucraina în Occident se adânceşte. Aproape toată lumea este de părere că războiul a fost pierdut şi Kievul trebuie să se aşeze la masa negocierilor de pace cu Rusia.
De exemplu, George Friedman, unul dintre condeiele renumite din SUA, susţine că "SUA au obţinut ceea ce au dorit în Ucraina. Scopul nostru era să ţinem Rusia departe de NATO. Am reuşit acest lucru". Ţara este divizată, şi-au pierdut viaţa şi au fost răniţi sute de mii de oameni, milioane de oameni, majoritatea copii şi femei, sunt refugiaţi... Nimic din toate acestea nu-l interezează pe Friedman. Pare că scopurile meschine ale SUA sunt mai valoroase decât orice. Iar Stehpen Bryen susţine în Asia Times că succesul Ucrainei, care întâmpină probleme în privinţa militarilor şi armanentului, este imposibil. De altfel, în ofensiva lansată acum patru luni de zile armata ucraineană a înregistrat pierderi grele pe linii de apărare ruse.
În punctul în care ne aflăm, SUA şi Rusia şi-au împărţit "de facto" Ucraina, aşa cum s-a întâmplat şi în Siria. Partea de vest a ţării este a Statelor Unite, iar estul al Rusiei. Ucraina devine astfel Germania noului Război Rece. Noul Zid al Berlinului se va înălţa în Ucraina. Astfel că eforturile pentru încetinirea războiului din Ucraina se vor accelera. Însă până şi cheltuielile aceastei încetiniri vor fi plătire de Kiev şi Bruxelles...
Articol de Bercan Tutar
-
Ce să NU faci de Sfântul Ioan Botezătorul, pe 7 ianuarie. Tradițiile care țin ghinionul la distanță
În data de 7 ianuarie este prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul. În această zi, aproape două milioane de cetățeni români îș ...
-
Globurile de Aur 2025. Actorul român Sebastian Stan a câștigat premiul pentru cel mai bun actor într-o categorie majoră
Actorul de origine română Sebastian Stan a câștigat la Globurile de Aur 2025 premiul pentru cel mai bun actor într-un fi ...
-
Modelele AI au rezultate mai bune decât experţii în imagistică cu ultrasunete în diagnosticarea cancerului ovarian
Un studiu internaţional desfăşurat de cercetători de la Institutul Karolinska din Suedia arată că modelele bazate pe int ...
-
Un nou trend în SUA: Bărbații tineri, singuri, părăsesc bisericile tradiționale pentru alternativa mai „masculină" reprezentată de biserica Ortodoxă
Bărbații tineri și singuri se îndreaptă către Biserica Ortodoxă după ce au descoperit religia creștină „masculină" prin ...
-
Bill Gates și alți lideri din domeniul tehnologiei își împărtășesc previziunile pentru 2025: "Cel puțin 100.000 de roboți personali AI vor fi precomandați"
Discuțiile despre inteligența artificială au dominat anul 2024, iar liderii din tehnologie prezic că următoarea etapă a ...
-
Primele produse alimentare care se scumpesc la începutul acestui an. Cu cât cresc prețurile
La începutul anului 2025, Guvernul României a decis înghețarea salariilor bugetarilor, pensiilor și alocațiilor, în para ...
-
Legătura neștiută dintre inima câinelui și inima stăpânului său: Ce a descoperit cel mai recent studiu
Între câini și stăpânii lor există o legătură fiziologică profundă: ritmul cardiac al patrupedelor se sincronizează cu c ...
-
Ce este Sindromul Kessler care amenință viața pe Pământ? Oamenii de știință cred că scenariul dezastrului spațial a început deja
Experții în trafic spațial avertizează asupra unui fenomen periculos numit Sindromul Kessler, care ar putea transforma o ...
-
Inamicul nevăzut al omenirii: Va ucide 40 de milioane de oameni în următorii 25 de ani
Rezistența la antibiotice devine o amenințare globală tot mai gravă, care ar putea face 40 de milioane de victime în urm ...
-
Sfârșit groaznic pentru românca Elisa: Soțul ei italian a împușcat-o și apoi s-a sinucis
O tânără româncă în vârstă de 29 de ani, Elisa Stefania Feru, a devenit prima victimă a unui feminicid în Italia în anul ...
-
Un studiu recent explică de ce avem impresia că timpul trece mai repede
Conform unor studii recente, majoritatea oamenilor din Marea Britanie și Irak raportează o senzație intensă că timpul tr ...
-
Virusul care a făcut ravagii în China a ajuns și în România? Expert: "Să nu rămânem surprinși"
China se confruntă în această perioadă cu un val de boli respiratorii grave cauzate de un virus. Spitalele sunt pline cu ...
-
La 5 ani de la pandemia COVID, China se confruntă cu un nou virus care amenință omenirea. Nu există vaccin și se răspândește rapid
China este martoră la o creștere a cazurilor de metapneumovirus uman (HMPV), stârnind îngrijorări cu privire la o altă c ...
-
Adrian Văncică: Călin Georgescu spune tâmpenii mai mari decât am inventat eu pentru Las Fierbinți
Actorul Adrian Văncică îl acuză pe Călin Georgescu, câștigătorul detașat al primului tur al alegerilor prezidențiale de ...
-
Dezastru ecologic la Marea Neagră: stare de urgență instituită de autorități
Pe plajele peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Federaţia Rusă, au fost observate pete de păcură, care a ajuns în Marea ...
-
Imagine uluitoare pe cer. Planeta apărută deasupra Lunii
Oamenii din întreaga lume au putut vedea cu ochiul liber o imagine uimitoare a cerului. Planeta Venus a strălucit deasup ...
-
Mark Zuckerberg anunță când vor dispărea smartphone-urile. Ce dispozitiv digital le va lua locul
Într-un anunț revoluționar, Mark Zuckerberg, CEO al Meta, a făcut să vibreze lumea tehnologiei cu predicția sa privind v ...
-
Sătenii din Răcoasa protestează de 8 zile pentru uciderea cu cinism a consăteanului lor. Baronul PSD Halici pune batista pe țambal prin sluga sa umilă fostul procuror șef Țîrlea
Comunitatea din Răcoasa este zguduită de incidentul tragic petrecut pe 27 decembrie 2024, când Maricel Dobrițoiu, un loc ...
-
Anunțul lui Gheorghe Mărmureanu despre Marele Cutremur care va veni în România: "Nu vom scapa de el!"
România se va confrunta cu un mare cutremur, de dimensiunile celui din 1977. Este anunțul făcut de seismologul Gheorghe ...
-
Suntem aproape de a se declara epidemie de gripă în toată Europa. Expertii recomandă vaccinarea cu ser antigripal
Spitalele din întreaga Europă se confruntă cu o perioadă dificilă, deoarece cazurile de gripă continuă să crească brusc ...
-
Bill Gates vrea sa dezvolte rapid proiectul cu țânțarii care sa vaccineze populatii intregi de oameni fara consimtamântul acestora
Co-fondatorul Microsoft a investit milioane de dolari în planul său de a folosi o „armată aeriană de țânțari vaccinatori ...
-
Boala Ursulei von der Leyen are legatura cu vaccinurile mARN Covid. Pe 6 ianuarie 2025 are termen in procesul legat de SMS-urile cu Alfred Bourla de la Pfizer
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a anulat toate deplasările din următoarele două săptămâni după ce ...
-
Ard ca paiele! Grupul Hertz nu știe ce să mai facă pentru a scăpa de mașinile electrice Tesla din flota sa. Compania vinde vehiculele la jumătate de preț
Decizia Hertz de a achiziționa 100.000 de mașini electrice Tesla a avut urmări deosebit de proaste pentru companie. Dar ...
-
Florin Piersic trăiește la o mănăstire: A dat medicii de top pe expertiza unui preot! VIDEO
Actorul Florin Piersic a ajuns la mănăstire. După ce anul trecut a fost internat în mai multe spitale din România, acolo ...
-
Florin Călinescu pune tunurile pe președintele Iohannis și pe politicienii români și acuză că toți luptă doar pentru bani
Actorul Florin Călinescu, care a avut de-a lungul timpului câteva tentative de a face politică la nivel mare, cere cu ve ...
-
Trei cazinouri online cu peste 1000 de jocuri de pacanele
In Romania sunt licentiate peste 50 de cazinouri online de catre Oficiul National pentru Jocuri de Noroc, cazinouri la c ...
-
Dileală la greu: Facebook plănuiește să introducă "prieteni" controlați de AI. Unii vor vorbi ca proștii cu computerul
Potrivit unui raport publicat de Financial Times, Meta explorează o idee care ar putea schimba fundamental modul în care ...
-
Cinci greșeli prin care le oferiți acces hackerilor la datele personale și bancare stocate pe dispozitivele mobile
În era digitală, securitatea online a devenit o prioritate absolută. Totuși, mulți utilizatori încă fac greșeli care le ...