Pacienţi bătuți, înfometați și „pedepsiţi" cu electroşocuri. Cum erau torturați bolnavii într-un spital din România
Postat la: 12.10.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Două anchete sunt în derulare la Spitalul de Psihiatrie din Ștei (județul Bihor), după ce s-a descoperit că angajații foloseau un pistol cu electroşocuri asupra pacienţilor. Bolnavii erau torturați, bătuţi, hrăniți cu alimente stricate şi ţinuţi în condiţii mizere, dezvăluie Observator News în seara de 11 octombrie 2024.
"Din cadrul discuţiilor cu pacienţii, echipa de monitorizare a reţinut că aceştia sunt bătuţi, agresaţi fizic şi verbal, ameninţaţi şi electrocutaţi cu aparat de electroşocuri, aparat care a fost găsit în salonul nr.1, etaj 2 al Secţiei 1 Psihiatrie bărbaţi, care era folosit de personalul angajat al spitalului", menționează raportul Consiliului de Monitorizare a Implementării Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.
Aparatul cu electroșocuri a fost găsit într-un salon al spitalului. În acel moment, inspectorii de monitorizare au anunțat Poliţia, precizează sursa citată. "Cel care a adus aparatul în spital a declarat că l-a adus pentru a-l folosi ca lanternă, pentru că el avea şi un dispozitiv care avea şi lanternă. Sunt cinci pacienţi asupra cărora au fost găsite echimoze şi vânătăi", a spus Horia Miara, managerul Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă din Ştei. Asistenta şefă şi medicul şef de secţie sunt acum considerați complici la aceste umilințe, deoarece n-ar fi informat managerul spitalului despre abuzurile asupra pacienților.
În unele saloane, păturile nu aveau lenjerii iar saltelele erau murdare si mucegăite. Unele saltele nu aveau nici măcar huse, iar pacienţii dormeau direct pe bureţi, deși în magazie se găseau lenjerii noi, perne şi saltele arată sursa menționată. Din anul 2021 până în prezent, în Spitalul de Psihiatrie din Ştei au murit 24 de pacienți, 11 dintre ei s-au înecat cu mâncare. Până la publicarea acestei informații, Ministerul Sănătății nu a oferit un punct de vedere.
-
Descoperirea finalului de an: Astronomii au găsit canale ascunse ce leagă sistemul nostru solar de alte colțuri ale universului
Sistemul nostru solar este situat într-o zonă specifică a spațiului cosmic, denumită Bula Fierbinte Locală, o regiune ce ...
-
Joe Biden a aprobat unul dintre ultimele sale acte și aruncă în aer relația dintre SUA și China
Preşedintele american, Joe Biden, a aprobat un ajutor militar de 571 de milioane de dolari pentru Taiwan, a anunţat vine ...
-
Elon Musk, mesaj exploziv, despre alegerile din România: "Cum să nu fie considerat un dictator?!"
Omul de afaceri Elon Musk, cel mai apropiat om al lui Donald Trump, a distribuit articolul unui jurnalist Reuters, care ...
-
Inteligența artificială a dat-o pe alcool: A învățat să deosebească tipurile de băuturi mai bine ca oamenii
Un algoritm de inteligență artificială a reușit să identifice notele dominante din fiecare băutură cu o precizie mai mar ...
-
Sprijinul Open Tribe pentru transformarea tinerilor în lideri ai viitorului
Open Tribe își propune să fie o platformă dedicată dezvoltării tinerilor, oferindu-le instrumentele și sprijinul necesar ...
-
"Tiktokizarea" planetei: cum a resetat aplicația chinezească geopolitica la nivel mondial
Platforma TikTok, aflată în vizorul Uniunii Europene şi al Statelor Unite, se confruntă cu acuzaţii de manipulare a opin ...
-
S-au prins ca suntem bogați: Eurostat a decretat că regiunea București-Ilfov are cel mai mic risc de sărăcie din UE
În ce regiuni ale UE oamenii sunt cel mai expuși riscului de sărăcie? În 2023, 16,2% din populația UE - sau aproximativ ...
-
Unde să îți pui fațete dentare? Află cum să alegi clinica
Alegerea clinicii potrivite pentru a-ți pune fațete dentare este o decizie care îți poate transforma complet zâmbetul și ...
-
„Manifest pentru România Responsabilă" - Recunoașterea excelenței și a implicării sociale
Pe 19 decembrie 2024, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) și Inițiativa Ecologistă Europeană (IEE) au o ...
-
Trump declanșează lupta în justiție contra manipulatorilor, presă și institute de sondare. Procedura ar trebui implementată și-n România din 2025!
Influenta publicație franceză LE POINT analizează în mod critic, dar subiectiv/negativ, acțiunea salutară a președintelu ...
-
Verdictul justiției pentru Călin Georgescu. Avocata sa, anunț fulger: Chemare forțată în judecată
Marina Alexandru, avocata lui Călin Georgescu, a declarat joi seară, la Realitatea Plus, că a solicitat Curții de Apel B ...
-
Cum găsești cărțile preferate într-o librărie online?
În era digitală, cumpărarea cărților dintr-o librărie online a devenit nu doar o opțiune convenabilă, ci și o experiență ...
-
Rusia șochează lumea medicală: a reușit dezvoltarea unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer!
Rusia anunță că a dezvoltat unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer. Acest vaccin va fi dis ...
-
Peste 140 de angajaţi Meta, diagnosticaţi cu depresie şi PTSD, după ce au fost nevoiţi să urmărească conţinut violent. Compania, chemată în instanță
Peste 140 de moderatori de conţinut Facebook angajaţi într-o unitate din Kenya au fost diagnosticaţi cu tulburare de str ...
-
Cele mai distractive activități pentru vacanța de iarnă
Mai sunt câteva zile până la vacanța de iarnă și majoritatea familiilor au pregătit deja programul de activități. Petrec ...
-
Misterul sifilisului, dezlegat după 500 de ani: Oase vechi de 9.000 de ani arată originea bolii
O descoperire științifică importantă aduce noi dovezi în controversa privind originea sifilisului, o boală care a provoc ...
-
Zelenski recunoaște: Ucraina nu mai poate elibera teritoriile ocupate de Rusia
Președintele Ucrainei recunoaște pentru Le Parisien că forțele țării sale nu mai pot recupera zonele ocupate de Rusia. E ...
-
Descoperirea cercetătorilor care ar putea rescrie cărțile de astronomie: Ce vârstă are Luna și cum s-a format
Un nou studiu publicat miercuri sugerează că Luna are o vârstă care este cu 80 de milioane până la 180 de milioane de an ...
-
Blocați în spațiu - Revenirea astronauților americani de pe ISS a fost amânată din nou
Şederea a doi astronauţi ai agenţiei spaţiale americane la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) a fost prelungit ...
-
Cum a rămas Ion Cristoiu fără 20.000 de lei. „Dacă eu o luam la fugă, nu pierdeam niște bani" VIDEO
Celebrul jurnalist Ion Cristoiu a dezvăluit marţi cum a căzut victimă unei noi metode de înşelăciune şi a luat o ţeapă d ...
-
Control total: Statul pune ochii pe toți banii care circulă în piață - Reguli noi împotriva tranzacțiilor anonime la schimb valutar, monede virtuale, cazinouri
Casele de schimb valutar și operatorii de servicii de schimb între monede virtuale și monede fiduciare vor trebui să res ...
-
Programul magazinelor de Sărbători 2024: Supermarketurile și hypermarketurile din întreaga țară vor funcționa după un orar special
Sărbătorile de iarnă sunt aproape, iar cumpărăturile de Crăciun sunt, ca de obicei, o provocare majoră pentru români. În ...
-
Donald Trump alimentează teoria conspirației, în scandalul dronelor neidentificate: Se întâmplă ceva ciudat!
"Toate" dronele şi aparatele zburătoare observate în nord-estul Statelor Unite "operează în mod legal şi autorizat", a d ...
-
CNA intră tare în online. Decizii punitive împotriva unor site-uri, canale Youtube și pagini de Facebook
Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, marţi, să emită decizii privind ordinul de eliminare a conţinutului ilega ...
-
Inspectorii DGAF descriu "haiducia" în care trăiau frații Tate în România
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au efectuat mai multe controale la frații Andrew și Tristan Tat ...
-
Mort de beat, tatăl lui George Simion a fost săltat de poliție. Bărbatul a amenințat cu moartea o judecătoare după ce a intrat în casa ei
Tatăl lui George Simion, președintele AUR, s-a ales cu dosar penal, după ce a intrat în casa unei judecătoare și a ameni ...
-
POLITICO despre primarul Bucureştiului: "Little Nick" intră în cursa prezidenţială din România
Primarul Bucureştiului, Nicuşor Dan, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că va candida ca independent la alegeri ...
-
Comisia Europeană anchetează oficial TikTok în legătură cu alegerile din România
Marți, 17 decembrie, Comisia Europeană a inițiat proceduri oficiale împotriva TikTok pentru o presupusă încălcare a Legi ...