Orban, despre profesorii care refuză să predea online: Vom lua măsurile legale care se impun în astfel de situații

Postat la: 21.09.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Orban, despre profesorii care refuză să predea online: Vom lua măsurile legale care se impun în astfel de situații

Ludovic Orban a vorbit, luni dimineață, despre situația profesorilor care refuză să predea în mediul online. Premierul a precizat că se vor lua măsuri legale în cazul acestora, menționând însă că nu trebuie să-i judecăm pe dascăli, pentru câteva cazuri individuale.

În ceea ce privește situația profesorilor care refuză să predea online, invocând prevederi ale Legii Educației, Orban a precizat că se vor lua măsurile legale care se impun în astfel de situații.

„Nu pot să îmi imaginez că un profesor poate să refuze să predea copiilor care sunt... Vom lua măsurile legale care se impun în astfel de situații. (n.r. - întrebat despre faptul că profesorii invocă prevederi din Legea Educației) Dacă va fi necesar să facem modificări, vom face modificări. Din punctul meu de vedere, nu trebuie să judecăm dascălii pentru câteva cazuri individuale. Unde apar astfel de cazuri individuale, vom lua măsurile legale, dar marea majoritate a dascălilor se adaptează, evoluează și își realizează misiunea pe care o au, aceea de a educa copiii, de a le transmite cunoștințele în cadrul diferitelor materii", a precizat premierul Ludovic Orban.

De asemenea, întrebat despre proiectul de lege privind suplimentul pentru profesori de aproximativ 500 de euro, Orban a declarat că bugetul nu își mai permite nicio creștere a cheltuielilor.

„Bugetul nu își mai poate permite nicio creștere a cheltuielilor în momentul de față. În urma zilei negre de la Parlament, în care Comisia de buget-finanțe, adică PSD-iștii din Comisia de buget-finanțe au adoptat niște modificări la Ordonanța de rectificare, la ora actuală România se află într-un pericol extrem de mare. Fac apel către toate forțele politice să nu sprijine în Parlament raportul adoptat de Comisia de buget-finanțe, pentru că asta va atrage consecințe nefaste pentru economia românească, inclusiv pentru capacitatea României de a atrage investiții, de a atrage fonduri europene, de a fi considerat un partener solid. Or, cred că este de ajuns și trebuie pus punct acestui mod iresponsabil de a face politică", a declarat, luni, Ludovic Orban.

 

loading...
PUTETI CITI SI...