Omenirea a reușit să crească o plantă de pe Terra în pământ de pe Lună!
Postat la: 13.05.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Oamenii de ştiinţă au reuşit să cultive pentru prima dată seminţe ale unor plante de pe Terra în recipiente ce conţin mostre prelevate de pe suprafaţa Lunii - în timpul misiunilor NASA dintre anii 1969 şi 1972 -, o realizare care deschide calea către folosirea plantelor terestre pentru a susţine viitoarele aşezări umane ce vor fi construite pe alte corpuri cereşti.
Oamenii de ştiinţă au anunţat joi că au plantat seminţe ale unei unei mici plante cu flori, Arabidopsis thaliana, în 12 recipiente cu dimensiunea unui degetar în care a fost plasat câte un gram de sol de pe Lună, o materie denumită regolit lunar. După o perioadă, seminţele au încolţit, iar plantele au început să se dezvolte în acele recipiente. Regolitul lunar, cu particulele sale ascuţite şi cu lipsa sa de materie organică, diferă foarte mult de solul de pe Terra, iar oamenii de ştiinţă nu ştiau dacă seminţele vor germina.
"Când am văzut acea abundenţă de muguri verzi apărând în toate recipientele, ni s-a tăiat răsuflarea", a declarat profesoara de horticultură Anna-Lisa Paul, directoarea Centrului Interdisciplinar de Cercetări Biotehnologice din cadrul Universităţii Florida şi coautoare a acestui studiu publicat în revista Communications Biology. "Plantele pot să crească în regolit lunar. Acest exemplu are o importanţă uriaşă şi deschide calea spre explorări viitoare care pot folosi resurse de pe Lună şi, probabil, de pe Marte", a adăugat ea.
Fiecare sămânţă a încolţit şi nu au existat diferenţe exterioare în primele stadii de dezvoltare între plantele crescute în regolit lunar - compus majoritar dintr-o crustă sfărâmată de roci bazaltice - şi cele crescute, pentru a permite o comparaţie, în cenuşă vulcanică de pe Terra, având o compoziţie minerală similară şi dimensiuni asemănătoare ale particulelor sale componente.
Plantele cultivate în regolit lunar, probabil deloc surprinzător, au evoluat însă mai puţin bine decât cele din grupul de control. Ele s-au dezvoltat mai lent şi au fost, în general, mai mici, au avut mai multe rădăcini subdezvoltate şi au prezentat mai multe trăsături asociate stresului, precum frunze mai mici şi o coloraţie puternică de roşu şi negru, care nu este tipică pentru o creştere sănătoasă. De asemenea, ele au prezentat şi o activitate genică asociată stresului, similară reacţiei pe care plantele o au faţă de sare, metale şi oxidare.
"Deşi acele plante au putut să crească în regolit, ele au trebuit să muncească din greu pentru a face acest lucru", a explicat Anna-Lisa Paul. Pentru cercetători, faptul că plantele au putut totuşi să crească reprezintă un aspect remarcabil. Un coautor al studiului, Rob Ferl, vicepreşedinte-asistent al departamentului de Cercetare din cadrul Universităţii Florida, a dezvăluit că a simţit "multă bucurie atunci când a privit viaţa făcând ceva care nu mai fusese făcut niciodată până acum".
"Să vezi plantele crescând reprezintă o realizare, pentru că acum putem să mergem pe Lună şi să ne creştem surse proprii de hrană, să ne curăţăm aerul şi să ne reciclăm apa folosind plante, la fel cum le folosim aici, pe Pământ. Este şi o revelaţie atunci când putem spune că viaţa terestră nu se limitează la Terra", a declarat el. Arabidopsis thaliana este folosită pe scară largă în cercetarea ştiinţifică, inclusiv în experimente anterioare de pe orbita Pământului, întrucât are un ciclu rapid de viaţă şi genomul său este cunoscut în detaliu de către cercetători.
NASA a pus la dispoziţia autorilor acestui studiu 12 grame - doar câteva linguri - de regolit lunar, prelevat în timpul misiunilor Apollo 11, Apollo 12 şi Apollo 17. Cercetătorii au plantat trei-patru seminţe în 12 mici containere umezite cu o soluţie de nutrimente, apoi le-au plasat în laborator la temperatura de 23 de grade Celsius sub lumini LED ce aveau o nuanţă roz.
Seminţele au încolţit după trei zile. După aproximativ o săptămână de creştere, cercetătorii au îndepărtat toate plantele cu excepţia uneia singure în fiecare recipient. Planta rămasă singură în fiecare recipient a fost lăsată să crească până la vârsta de 20 de zile, apoi frunzele sale au fost recoltate pentru ca oamenii de ştiinţă să analizeze activitatea lor genomic.
Ei au aflat astfel că regolitul care a suferit o expunere mai îndelungată la radiaţia cosmică şi la vânturile solare pe suprafaţa Lunii este mai puţin ospitalier pentru creşterea plantelor. Plantele terestre ar putea să-i ajute pe oameni să locuiască pentru perioade îndelungate în adăposturi amenajate pe alte corpuri cereşti, precum Lună şi Marte, aşa cum se arată şi în filmul "The Martian" din 2015, în care un astronaut american a cultivat cartofi într-o seră pe "Planeta Roşie". Programul Artemis, dezvoltat de NASA, prevede revenirea astronauţilor americani pe suprafaţa Lunii în anii următori.
-
Există bani care ar putea fi ai tăi: 10 lucruri pe care nu știai că ChatGPT le poate face
Majoritatea oamenilor se limitează la utilizările de bază ale ChatGPT. Îl folosesc pentru postări pe rețelele sociale și ...
-
Bătălia pentru Arctica! După Groenlanda, SUA vrea să preia o fostă bază norvegiană subterană: Locaţia vorbeşte de la sine
Donald Trump, care preia funcţia la 20 ianuarie, a descris controlul SUA asupra Groenlandei, un teritoriu danez semi-aut ...
-
Adoratorii de femei voluptoase care vânau uriași ai Epocii de Gheață. Ce moștenire genetică ne-au lăsat după 32.000 de ani
Primii oameni moderni care au trăit în Europa erau extrem de înalți și au lăsat în urmă, pe lângă moștenirea genetică, n ...
-
Giganticele râuri din cer. Un fenomen atmosferic foarte puțin cunoscut în România, care uneori produce inundații catastrofale
Râuri nu există doar la sol, ci și în atmosferă, iar meteorologii vorbesc despre „râuri atmosferice", practic despre ben ...
-
Panică în industria IT; Ce tăieri salariale vor fi în anul 2025
În România anului 2025 vor exista ajustări salariale, în sens negativ, în anumite domenii, respectiv posturi. Zona IT es ...
-
Cercetătorii au descoperit de ce tot mai mulți oameni fac cancer. Pe primul loc nu e mâncarea de proasta calitate asa cum se credea
În urma unei revizuiri ştiinţifice ample, cercetătorii afirmă că au identificat o cauză pentru mai multe tipuri de cance ...
-
Românii pot călători în SUA fără viză - Dar cât costă de fapt să ajungi în America. Nu mai punem cat cheltuiesti cu masa si casa
Din 31 martie 2025, cetățenii români vor putea călători în Statele Unite ale Americii fără viză, după includerea oficial ...
-
Serviciile de informații occidentale avertizează asupra unei posibile amenințări devastatoare din partea Rusiei
Serviciile de informații occidentale avertizează asupra unei posibile amenințări din partea Rusiei: o armă electromagnet ...
-
Incendiile din California se intensifică. Sunt grav amenințate zonele Brentwood și Bel Air
Pompierii încearcă totul pentru a preveni ca cel mai mare dintre incendiile mortale care amenință Los Angeles să se răsp ...
-
Furtună pe piața energiei regenerabile din cauza lui Donald Trump
Noile declarații ale președintelui ales al SUA, Donald Trump, despre turbinele eoliene au creat confuzie și îngrijorare ...
-
Zuckerberg se gudură la Trump: Acuză că oficialii administrației Biden țipau și înjurau când solicitau cenzurarea Facebook
Într-un episod al emisiunii "The Joe Rogan Experience" difuzat vineri, Mark Zuckerberg, directorul general al Meta, a pr ...
-
Alinierea a șapte planete în 2025, data când o poți vedea pe cer. Fenomen fascinant foarte rar care uimește lumea
Pasionații de astronomie sunt foarte entuziasmați, deoarece în perioada următoare din 2025 au ocazia să observe un fenom ...
-
VLC revoluționează redarea multimedia. Subtitrări și dublaje, în orice limbă, generate în timp real cu inteligență artificială
VLC, una dintre cele mai populare aplicații de redare multimedia din lume, pregătește o inovație majoră. La CES 2025, ec ...
-
Medicul Vlad Ciurea avertizează: Aceste dispozitive electronice pot cauza tumori la creier
Medicul Vlad Ciurea avertizează că multe dispozitive electronice pe care le folosim ne pot cauza boli extrem de grave, p ...
-
Se cere cenzură extremă - Organizațiile de internet din Olanda vor ca guvernul să blocheze accesul la rețelele sociale
Organizațiile olandeze de internet cer guvernului să închidă rețelele de socializare Instagram, Facebook și X. Platforme ...
-
Oamenii sunt dați la o parte: Inteligența Artificială dezvăluie modele ciudate de cipuri, descoperind în același timp noi funcționalități
Inteligența artificială reduce costurile și timpul de proiectare a cipurilor, dar asta nu este tot. Designul AI prezintă ...
-
România scade producția de energie electrică pentru 2025: Facturile vor sări și mai rău în aer
Facturile românilor ar urma să sară și mai rău în aer. Asta pentru că în 2025 România va scădea și mai mult producția de ...
-
China a descoperit o metodă de producție în masă a gândacilor cyborg. Ce sunt și la ce folosesc
O echipă de cercetători din China a descoperit o metodă de producție în masă a gândacilor cyborg. Deși scopul exact al a ...
-
Practică cu adevărat șocantă: soldații nord-coreeni, aliați ai Rusiei în Ucraina, recurg la metode îngrozitoare de identificare a minelor
Soldații nord-coreeni ai lui Kim Jong Un, trimiși să lupte în Ucraina de partea rușilor, folosesc o practică șocantă de ...
-
Oamenii de știință au identificat structuri gigantice necunoscute în adâncurile Pământului
Oamenii de știință au identificat structuri masive neașteptate în mantaua Pământului, la câțiva kilometri sub Oceanul Pa ...
-
Oceanele ating noi recorduri de temperatură. Descoperiri alarmante ale studiilor
Oceanele lumii au fost în 2024 mai calde comparativ cu oricare alt an de la începerea măsurătorilor, a constatat un stud ...
-
Descoperire de senzație: Comori ascunse în al Doilea Război Mondial, au ieșit la lumină dintr-o catedrală
Un set de obiecte regale din secolul al XVI-lea, ascuns sub o scară timp de aproape un secol, a fost recuperat din Cated ...
-
Anul 2025 se preconizează sumbru pentru afaceri: Antreprenorii români îngheață investițiile
Mare parte dintre firmele din România vor îngheţa investiţiile în acest an, pe fondul provocărilor fiscale şi incertitud ...
-
Ce este "Regula celor 90 de secunde"? Un neurocercetător descoperă o tehnică inovatoare care ne poate schimba viața
Te-ai gândit vreodată cum ai putea să îți gestionezi emoțiile rapid? Încearcă „Regula celor 90 de secunde" și descoperă ...
-
Explozie de căutări pe Google: Oamenii vor să știe cum să își șteargă conturile de Facebook și Instagram după anunțul Meta
Anunțul Meta de a renunța la verificarea informațiilor și de a relaxa moderarea conținutului a declanșat o explozie de c ...
-
"Schema 1800" - noua înșelătorie pe WhatsApp. Plângerile la poliţie curg continuu
O nouă schemă de fraudă online face victime, în aceste zile. Escrocii sparg conturile de whatsapp, după care le cer bani ...
-
Granițele deschise sfidează naționalismul în ascensiune în Europa (The Guardian)
Reintroducerea controlului pașapoartelor în spațiul Schengen ne trasează în minți noi linii politice - iar lucrul acesta ...
-
Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii
Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada ...
-
Dezvăluirea unui director de bancă: "Românii dau statului 70% din tot ceea ce câștigă"
Statul român continuă să apese greu pe umerii cetățenilor: pe lângă cele mai mari impozite pe salarii din Europa, români ...
-
A fost rezolvat paradoxul bunicului. Enigma care face referire la călătoria în timp și schimbă cursul istoriei - Anunțul unui fizician celebru
Un fizician susține că a rezolvat „paradoxul bunicului". Enigma se referă la călătorul în timp care își întâlnește străm ...