Oamenii de știință americani avertizează: Cele mai mari dezastre naturale vor lovi Statele Unite!

Postat la: 19.03.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Oamenii de știință americani avertizează: Cele mai mari dezastre naturale vor lovi Statele Unite!

Într-un nou studiu publicat în revista Science Advances pe 16 martie 2022, cercetătorii de la Universitatea Colorado din Boulder, Statele Unite, avertizează că cele mai mari dezastre naturale vor lovi America, din cauza incendiilor de vegetație. Experții au constatat că frecvența acestora a crescut mult mai mult în perioada 2005-2018, decât în cei douăzeci de ani anteriori.

Intensitatea incendiilor de vegetație a fost măsurată folosind o combinație dintre fotografiile luate din satelit de-a lungul vremii și înregistrările autorităților federale de pompieri, potrivit Earth. Studiul arată că frecvența incendiilor de vegetație din America s-a dublat în regiunile de vest și est ale Statelor Unite și s-a mărit de patru ori în Marile Câmpii, situate în nord. Din cauza schimbărilor climatice, se preconizează că numărul incendiilor va crește și în plus se va mări intensitatea acestora. Impactul asupra solului, pădurilor și climei se va accentua.

"Schimbările prognozate privind clima, arderea combustibililor și incendiile de vegetație arată că vom avea mai multe astfel de dezastre naturale, dar și mai mari în viitor", a spus Virginia Iglesias, autorul principal al studiului, cercetător la Universitatea Colorado, din Boulder. "Spre exemplu, în ultimii 21 de ani, incendiile provocate de activitatea umană au fost de 84% din numărul total, reprezentând aproximativ 40.000 de incendii pe an", au spus experții, conform Science Advances.

"Incendiile concomitente din ce în ce mai mari modifică deja compoziția și structura vegetației, stratul de zăpadă și alimentarea cu apă a comunităților noastre. Această tendință provoacă eforturile de stingere a incendiilor și amenință viețile, sănătatea și casele a milioane de americani", arată specialiștii americani. "Aceste tendințe convergente, incendiile mai mari și mărimea intensității lor, înseamnă că cele mai grave dezastre naturale provocate de incendii de vegetație urmează să vină"., a spus William Travis, co-autor al studiului.

loading...
PUTETI CITI SI...