O reţea de 13 români care clonau carduri în SUA a fost anihilată. Pagube de 20 de milioane
Postat la: 12.10.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
Membrii unei grupări internaţionale de clonare de carduri, din care făceau parte şi 13 români, au fost puşi sub acuzare în SUA pentru fraude, operaţiuni de skimming, spălare de bani şi furt agravat de identitate. Conform Departamentului de Justiţie, victime au fost atât instituţii financiare, cât şi persoane fizice, iar prejudiciul se ridică la 20 de milioane de dolari.
Numărul total al membrilor grupării este de 18, iar 13 dintre aceştia sunt români. Cei mai mulţi au fost arestaţi joi, iar patru dintre ei, toţi români, se aflau deja în custodia autorităţilor, pentru alte infracţiuni. Celelate persoane vizate în acest caz sunt patru americani şi un grec. Conform procurorului Manhattanului, Geoffrey S. Berman, "inculpaţii au participat la o amplă operaţiune internaţională de fraudare a bancomatelor şi spălare de bani, folosindu-şi know-how-ul tehnologic pentru a fura zeci de milioane de dolari de la instituţii financiare şi persoane fizice".
La rândul său, William F. Sweeney Jr. director asistent al FBI, a apreciat că este extrem de frustrant să retragi bani de la un ATM şi apoi să descoperi că toate informaţiile tale bancare au fost furate, iar contul ţi-a fost golit.
Potrivit unui comunicat al Departamentului de Justiţie, în perioada 2014 - septembrie 2019, Florian Claudiu Martin - Jane Hoţul, Alex Donati, Raul Ionuţ Vidrăşan - zis „The Boy", Mircea Constantinescu - zis Sobo, Nikolaos Limberatos - zis Nicu Limberto, Cristian Costea - zis Momo, Alin Haneş Călugăru, Ionela Constantinescu - zisă Pitica, Theofrastos Lymberatos, Andrew Eliopoulos, Valentin Petrescu - zis Zoltan Pruma, Peter Samolis, Kelly Karki Lam, George Şerban, Dragoş Diaconu, Mădălin Alexandru Anca, Cristian Ulmanu - zis Boris Moravec, Iuliana Mihăilescu au acţionat în cadrul unei reţele internaţionale de skimming al ATM-urilor, obţinând ilegal nformaţii despte conturile diferitelor persoane, utilizând dispozitive tehnologice avansate pentru a înregistra numerele de cont şi datele personale şi pentru a clona aceste carduri şi a le utiliza pentru retragerea de sume din conturile victimelor. Florian Claudiu Martin şi Alex Donati locuiau în Cabo San Lucas, Mexic, Raul Ionuţ Vidrăşan locuia în Perugia - Italia, toţi ceilalţi locuind în Statele Unite.
Unii dintre acuzaţi au coorodonat sau au lucrat în echipe care au activat pe teritoriul SUA desfăşurând operaţiuni de skimming. stabilind locurile ideale pentru a acţiona, instalând dispozitivele de skimming pe ATM-uri, luându-le apoi şi retrăgând mari sume de bani cu ajutorul unor carduri clonate. Alţii primeau coletele cu dispozitivele de skimming sau cu părţi componente, din SUA sau din străinătate, în timp ce alţii realizau dispozitivele respective, iar un alt grup era al celor care spălau banii prin conturi bancare, achiziţii de proprietăţi sau transportând cea mai mare parte a sumelor. Conform procurorilor americani este vorba sute de operaţiuni derulate pe întreg teritoriul SUA, invlusiv în New York şi în cel puţin alte 17 state. Au fost fraudate instituţii financiare şi persoane fizice, prejudiciul fiind de peste 20 de milioane de dolari.
-
Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
Aseară la Moscova a fost deschiderea de gală a festivalului "BRICS FILM FESTIVAL 2024", sub patronajul marelui actor și ...
-
O teorie tulburătoare despre călătoria în timp a fizicienilor de la Universitatea din Tampere
Este posibilă călătoria în timp? O echipă de fizicieni de la Universitatea din Tampere a venit cu o potențială soluție l ...
-
Un misterios avion american de lux, echipat și adaptat de către armata americană, zărit în vestul României
Un avion de lux a fost echipat și adaptat de către armata americană pentru a efectua misiuni de apărare antiaeriană. În ...
-
Cum să îți îmbunătățești aspectul dinților?
Cel mai important accesoriu al tău este un zâmbet frumos. Adesea, este primul lucru pe care oamenii îl observă când te c ...
-
Un amplu studiul indică Dieta Keto pentru prevenirea și tratarea bolii Alzheimer
Atunci când organismul își epuizează zahărul din sânge, după ce a aspirat tot ce a putut din depozitele de glicogen din ...
-
Sateliții Starlink ai lui Elon Musk ar putea eroda câmpul magnetic al Pământului și să ne otrăvească pe toți!
Un fost fizician de la NASA a declarat pentru DailyMail că gunoaiele spațiale ar putea afecta atmosfera Pământului, ducâ ...
-
Posibilele probleme de sănătate post-vaccinare ARNm pentru Ioan Aurel Pop presedintele Academiei Române: "Controlul medical a relevat o anomalie dar cred cu alte cauze"
Ioan Aurel Pop a vorbit deschis despre problemele de sănătate pe care le-a constatat după administrarea serului „COVID". ...
-
Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă nu s-a mai văzut
Variațiile termice și climatice devin din ce în ce mai extreme, iar în mai multe regiuni europene pătrund valuri de căld ...
-
Povestea "călătorului în timp" Javier. Singurul supraviețuitor al Pământului din 2028?!
Un bărbat misterios, numit „Javier", susține că trăiește în viitor, mai exact în 2028. Relatările „călătorului în timp" ...
-
UE nu a ajuns la un acord privind moneda virtuală. De ce este așa de importantă moneda euro digitală și ce se va întâmpla cu plățile cash
"Am început faza pregătitoare a proiectului euro digital. Această fază a început în noiembrie, după o perioadă fructuoas ...
-
Reincepe isteria: OMS are o "îngrijorare enormă" că virusul H5N1 se va adapta și se va transmite de la om la om într-o pandemie colosală
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a exprimat joi "îngrijorarea enormă" faţă de răspândirea în creştere a tulpini ...
-
O creatură misterioasă cu 170 de ochi, descoperită pe fundul mării
Într-o expediție marină în regiunea Huidong din sudul Chinei, cercetătorii au făcut o descoperire uimitoare în 2023. Ei ...
-
Nebunie în Orientul Mijlociu: zeci de avioane și-au schimbat brusc traseul, după ce Israelul a declanșat atacul
Mai multe avioane care survolează Iranul și-au schimbat brusc traseul. Decizia a fost luată imediat după exploziile din ...
-
Răsturnare de situație: Aderarea Bulgariei la zona euro se amână
Dacă Bulgaria nu reuşeşte să îndeplinească ţintele de inflaţie ale Băncii Centrale Europene (BCE) în iunie, aderarea sa ...
-
Episcopul înjunghiat la Sydney și-a revenit: "Îl iert pe atacator. Îl iubesc și mă voi ruga pentru el"
Episcopul care a fost înjunghiat în mijlocul unei predici care era transmisă în direct pe internet spune că se simte "bi ...
-
O legislație propusă în SUA deschide calea identificării obligatorii online sub pretextul verificării vârstei
În Camera Reprezentanților din SUA sunt în desfășurare eforturi legislative bipartizane în sensul adoptării unor versiun ...
-
Comisia Europeană alocă 1,4 miliarde de euro pentru pandemii viitoare și pentru 100 de orașe neutre din punct de vedere climatic. Ce orașe din România au fost selectate
Comisia Europeană (CE) a suplimentat cu aproape 1,4 miliarde de euro bugetul alocat Programului Orizont Europa, finanțar ...
-
NASA: China folosește programe civile pentru a ascunde obiective militare în spațiu
Şeful agenţiei spaţiale americane NASA, Bill Nelson, a declarat miercuri în Congres că China foloseşte programe civile p ...
-
Vice-guvernatorul băncii centrale din Israel spune că rolul numerarului s-a „erodat" și e depășit tehnologic. El a anunțat testarea șekelului digital
Andrew Abir, guvernatorul adjunct al Băncii Israelului, a spus recent că numerarul tradițional a fost cândva competitiv ...
-
Baba Vanga și Nostradamus profețesc Al Treilea Război Mondial: ce oras va arde din temelii la inceputul conflagratiei
Baba Vanga este renumită pentru serie sa de previziuni, unele dintre ele extrem de tulburătoare. Multe dintre acestea au ...
-
Israelul pregătește o mare operațiune terestra: armata a fost pregătită și a primit arme cu mare putere de foc
Israelul ar fi desfăşurat artilerie suplimentară şi transportoare blindate de trupe la periferia Fâşiei Gaza, ceea ce su ...
-
Angajații Google cer anularea unui contract uriaș al companiei cu guvernul israelian. Protestatarii, scoși cu forța din birouri de polițiști
Zeci de angajați Google au participat la proteste în birourile companiei din New York și California. Gigantul IT are un ...
-
Carnea artificială din plante este mai rea pentru sănătate decât consumul de carne adevărată STUDIU
Participanții la studiu care au consumat diete pe bază de plante nu au văzut beneficii pentru sănătate, scrie Daily Mail ...
-
Scandal prvind libertatea individuală: Marea Britanie a aprobat cea mai dură lege antifumat luată vreodată în lume
Parlamentarii din Marea Britanie au aprobat marţi cu o majoritate covârşitoare legea care interzice tuturor celor născuţ ...
-
O româncă bolnava de cancer se luptă cu Elon Musk in instante. Fosta angajata a companiei Tesla: "Vreau să-mi reabilitez numele înainte de a muri!"
Cristina Bălan, o româncă, denunțător de integritate al Tesla, care s-a luptat cu Elon Musk și compania sa prin tribunal ...
-
Profesor emerit la Universitatea din Osaka: "Pandemia a fost folosită ca pretext fals de către OMS pentru a stimula vaccinarea tuturor popoarelor" VIDEO
Profesorul emerit al Universitatii de Medicină din Osaka, Masayasu Inoue, are o reactie inedita intr-un moment crucial p ...
-
Americanii au o certitudine medicală: Sindromul long-Covid ar fi cauzat de vaccinul ARN mesager
Cercetătorii americani de la InCellDx au descoperit că simptomele long-Covid sunt identice cu simptomele post-vaccin și ...
-
România poate pierde teritorii. Ungaria forțează autonomia ținutului secuiesc după ce am pierdut recursul impotriva Comisiei Europene
România a pierdut recursul la Curtea de Justiție Europeană într-un proces crucial pentru țara noastră. Este vorba despre ...
-
Un cunoscut predicator internațional a fost înjunghiat în direct în fața altarului. Atacul a fost urmărit online de mii de oameni
Orașul Sydney a fost zguduit de un atac asupra unui cunoscut preot crestin care a fost atacat de un bărbat înarmat într- ...
-
Trăiască Războiul! Compania Lockheed Martin a câștigat un contract de apărare antirachetă din Statele Unite în valoare de 17 miliarde de dolari
Compania Lockheed Martin a primit un contract în valoare de 17 miliarde de dolari pentru dezvoltarea următoarei generați ...