Numărul de infectări cu COVID19 crește dramatic în Europa. Tot mai multe state europene discută despre carantina totală

Postat la: 25.10.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Numărul de infectări cu COVID19 crește dramatic în Europa. Tot mai multe state europene discută despre carantina totală

Europa revine încetul cu încetul la carantina totală. Prima țară europeană care a trecut de la un milion de cazuri, Spania, este la un pas de a instaura din nou carantina totală. Franța a depășit și ea acest prag psihologic, în timp ce în Germania bilanțul deceselor a trecut de 10.000 de morți.

De asemenea, în Italia se discută tot mai apăsat despre o carantină de cel puțin două săptămâni, în timp ce, în capitala Belgiei, magazinele se închid la ora 20 și circulația pe stradă este interzisă de la ora 22. Organizația Mondială a Sănătății avertizează: suntem într-un moment periculos, și este de abia luna octombrie.
Numărul cazurilor este în continuă creștere

„Ne aflăm într-un moment critic în această pandemie, în special în emisfera nordică. În prea multe țări se înregistrează o creștere exponențială a cazurilor, iar acest lucru face ca spitalele și secțiile ATI să fie aproape de capacitatea maximă sau să o depășească", a explicat directorul general OMS, Tedros Ghebreyesus.

Astfel, Europa înregistrează cea mai accentuată creștere- peste 42%. 30 din 53 de țări europene au înregistrat cel mai mare număr de cazuri de COVID19 într-o săptămână, între 16 și 22 octombrie.

La nivelul continentului, sunt peste 8 milioane de infectări și în jur de 260.000 de morți.

„Cred că trebuie să aplicăm aceste măsuri cât va fi nevoie chiar dacă se spune că este rău pentru economie. Trebuie să le dăm oamenilor o șansă la viață. Economia este foarte importantă, dar și viața oamenilor", au spus oficialii regionali.
Situația alarmantă a României

În România, sâmbătă, 24 octombrie, au fost înregistrate 4.761 de cazuri de COVID19 la nivel național. Alte 73 de persoane au murit, iar 787 de persoane sunt internate la ATI.

loading...
PUTETI CITI SI...