Noul coronavirus îşi pierde din putere, spune un recunoscut medic italian: "Clinic, el nu mai exista!"
Postat la: 01.06.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Noul coronavirus îşi pierde din putere şi a devenit mult mai puţin letal, a declarat duminică pentru un post de televiziune un recunoscut medic italian, potrivit Reuters.
„În realitate, virusul nu mai există din punct de vedere clinic în Italia", a spus Alberto Zangrillo, şeful Spitalului San Raffaele din Milano. "Probele prelevate în ultimele 10 zile au arătat o încărcătură virală din punct de vedere cantitativ, care a fost absolut infimă în comparaţie cu cele efectuate în urmă cu o lună sau două luni", a spus el pentru televiziunea RAI.
Zangrillo a spus că unii experţi sunt prea alarmişti cu privire la perspectiva unui al doilea val de infecţii, iar politicienii trebuie să ţină seama de noua realitate. „Trebuie să revenim la a fi o ţară normală. Cineva trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru terorizarea ţării", a spus el. Un al doilea medic din nordul Italiei a declarat agenţiei naţionale de ştiri ANSA că, de asemenea, crede că noul coronavirus îşi pierde din forţă.
„Puterea pe care virusul a avut-o acum două luni nu este aceeaşi pe care o are astăzi", a declarat Matteo Bassetti, şeful clinicii de boli infecţioase din spitalul San Martino din Genova. „Este clar că astăzi boala COVID-19 este diferită", a adăugat acesta. Italia se află pe locul terei în lume la numărul de decese cauzate de COVID-19, cu 33.415 de persoane care au murit de la apariţia epidemiei pe 21 februarie şi pe locul al şaselea la numărul de cazuri cu 233.019. Cu toate acestea, noile infecţii şi decese au scăzut constant în luna mai, iar ţara relaxează unele dintre cele mai rigide măsuri de izolare din Europa.
-
Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică" pentru a le face poftă de dulciuri
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a ...
-
Telegraph: AstraZeneca admite într-un proces că vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze în cazuri "foarte rare"
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său îm ...
-
Scenariul în care omenirea e subjugată de roboți nu e exclus: cele mai puternice țări propun o alianță în domeniul nuclear
Un înalt oficial american a cerut joi Chinei şi Rusiei să se alăture declaraţiilor Statelor Unite şi ale altor ţări că n ...
-
Jessie Baneș, artista și moderatoarea Radio Gold FM, a dat față în față cu ursul, la filmările videoclipului pentru noua sa piesă, "România Suverană"!
Jessie Baneș și-a anunțat fanii pe rețelele de socializare că, în prag de sărbătoare, chiar în Săptămâna Mare, perioadă ...
-
Big Pharma îşi face magazine online pentru a vinde medicamente direct către pacienţi. Mişcarea are ca scop eliminarea intermediarilor din lanţul medicamentelor
Pfizer dezvoltă o platformă online pentru ca pacienţii să poată comanda medicamente, inclusiv medicamentul Paxlovid împo ...
-
Descoperirea terifiantă făcută de arheologi în casa lui Hermann Goring, prietenul lui Adolf Hitler: „Am fost complet șocați"
Schelete înfiorătoare, cu membre lipsă, au fost găsite în „Bârlogul Lupului", unde a locuit cândva un apropiat de top al ...
-
O nouă anomalie meteo la Hong Kong - a fost lovit de aproape 10.000 de fulgere. Peste jumatate din ele intr-o singură oră
Hong Kong a fost lovit de aproape 10.000 de fulgere în noaptea de marți spre miercuri, potrivit observatorului meteorolo ...
-
Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați în Timiș, încercând să prindă migranți. Ministrul de Interne vrea să primim și mai mulți
Doi polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș au fost înjunghiați în timp ...
-
Un ospătar i-a servit unei femei detergent în loc de vin, la un bar din Italia: Clienta s-a ales cu arsuri grave în gât
O femeie a trăit un adevărat şoc la un bar din Milano, Italia când s-a trezit cu arsuri grave în gât după ce a consumat ...
-
Nicușor Dan e-n corzi: Diana Șoșoacă este candidat la Primăria Capitalei - a stabilit Biroul Electoral!
Biroul Electoral de Circumscripție nr. 42 - Municipiul București a hotărât în ultima zi să admită candidatura senatoarei ...
-
Europa plănuiește o nouă „umbrelă nucleară" cu 300 de rachete franceze răspândite pe continent pentru a se apăra de Rusia
Europa s-ar putea pregăti să creeze o umbrelă de protecție nucleară, formată din 300 de rachete balistice franceze, pent ...
-
A apărut oficial postul lui Iohannis: Viitoarea Comisie Europeană va avea un comisar pentru Apărare la un "mini-NATO"!
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea ...
-
NATO se pregătește de invazia Rusiei: are loc cel mai mare exercițiu militar de aproape 40 de ani, cu 90.000 de oameni
România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional organizat, în luna mai, ...
-
eRepatriere - Experiență și Profesionalism în Repatriere Decedați
eRepatriere este partenerul de încredere al familiilor care se confruntă cu pierderea unei persoane dragi, oferind servi ...
-
Povestea bărbatului care a câștigat 1,3 miliarde de dolari la loto, dar are o formă gravă de cancer
Câștigătorul american al unui premiu de 1,3 miliarde de dolari la loterie are cancer. Bărbatul de 46 de ani este bolnav ...
-
Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
Mafia din Agricultura, patronata de baronii locali din sudul tarii, sufoca dezvoltarea tarii in domeniu si participa la ...
-
Liberation (Franța) analizează alegerile din România: S-a putea amplifica masiv curentul nationalism-suveranismului
În multe privințe, alegerile europene din 2024 din România reflectă ceea ce s-a întâmplat la ultimele alegeri legislativ ...
-
Neurochirurgul Leon Dănăilă: Șapte reguli de aur pentru a avea un creier sănătos la vârstă înaintată
Cunoscutul neurochirurg Leon Dănăilă dezvăluie cele șapte secrete ce trebuie respecate pentru a avea un creier sănătos ş ...
-
Regele Charles pare că e pe moarte: "Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun!"
Nu este o atmosferă bună la Palatul Buckingham. În ciuda eforturilor regelui de a da dovadă de curaj și formă bună, zvon ...
-
Isteria climatică: ONU admite că fenomenele extreme actuale nu ies din tipare. Ce s-a întâmplat in 2023 a mai existat și în urmă cu 50 de ani
Încălzirea record cu care se confruntă lumea nu depăşeşte limitele modelelor climatice, chiar dacă "mai sunt unele lucru ...
-
Generația cancerului: tot mai mulți adolescenți și tineri se îmbolnăvesc, iar speranțele de vindecare sunt mai mici
Adolescenții și tinerii adulți din România, diagnosticați cu cancer, se confruntă cu o rată de supraviețuire mai mică de ...
-
A murit Cristian Topan, unul dintre cei mai cunoscuți caricaturiști din România
Cristian Topan (n. 19 octombrie 1963 - d. 27 aprilie 2024), unul dintre cei mai importanți caricaturiști români, s-a sti ...
-
Arma meteorologică? Peste 100 de tornade au fost înregistrate în mai multe state americane. Mai multe persoane și-au pierdut viața
Cel puţin cinci persoane au fost ucise de unele dintre numeroasele tornade care au măturat o parte din marele câmpii din ...
-
Reprezentanții a peste 130 de state se întâlnesc, în Austria, pentru a discuta reglementarea armelor autonome, bazate pe inteligența artificială
O conferinţă internaţională intitulată 'Omenirea la răscruce: sisteme de arme autonome şi provocarea reglementării' înce ...
-
ChatGPT a fost dat în judecată de o asociaţie de protecţie a vieţii private: "Nici chiar editorul său OpenAI nu îl poate opri"
Asociaţia vieneză de protecţie a vieţii private NOYB a anunţat luni că a intentat un proces în Austria împotriva program ...
-
Financial Times: La Londra se pregătește o lovitură de Palat!
Unii parlamentari din Partidul Conservator de guvernământ al Marii Britanii ar putea încerca să-și înlăture liderul, pre ...
-
Omul lui Klaus Schwab de la Davos face o previziune sumbră: Urmează 10 ani de criză economică catastrofală
Borge Brende, preşedintele Forumului Economic Mondial (WEF), a oferit o perspectivă sumbră pentru economia globală, spun ...
-
S-a modificat virusul HIV? Au apărut primele cazuri de transmitere prin tratamente faciale
Trei femei au fost diagnosticate cu HIV după ce și-au făcut „tratamente faciale" numite microneedling în New Mexico. CDC ...
-
Reapare ipoteza Planetei X: Ceva masiv se ascunde în sistemul nostru solar. Cercetătorii au tot mai multe dovezi clare
De-a lungul anilor, cercetătorii au căutat să dezvăluie misterul unei planete ascunse la marginea exterioară a sistemulu ...
-
Mutațiile virusului Sars-Cov2 ne arată că trăim într-o simulare de tip Matrix și suntem deja avataruri într-un metavers! VIDEO
Unele dintre cele mai strălucite minți din comunitatea științifică sunt de mult timp preocupate de ideea că tot ceea ce ...