Negocieri underground pentru menținerea subprefectului Capitalei. Unde sunt promisiunile liberale?!

Postat la: 18.11.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Negocieri underground pentru menținerea subprefectului Capitalei. Unde sunt promisiunile liberale?!

Din intens mediatizata promisiune a Guvernului Orban, cum că în 48 de ore prefecții și subprefecții vor fi schimbați a rămas, pare-se, doar ecoul.

Multi dintre reprezentanții guvernului în teritoriu au intrat în medical, punând în pericol chiar și derularea turului II de sctutin la prezidențiale. Alții au demarat negocieri subterane, pentru a rămâne pe post.

La București, situația pare a fi mai simplă. Surse ZiuaNews au declarat că înțelegrile subterane sunt în toi. Se aude că Marian Goleac, directorul - în realitate patronul ADPP sector 4 și „trezorierul" primarului Băluță, un intim al „Clanului Sportivilor", a trecut la negocieri pe sub masă cu liberalii pentru ca soția sa, subprefectul Capitalei, Nicoleta Matilda Goleac, să rămână pe poziție.

PSD-istul Goleac a mai "zgâriat" pe la ușa liberalilor. Cu ceva timp în urmă, a încercat ca în perspectiva alegerilor locale din primăvară să vină cu propunerea ca actualul primar PSD de la 4, Daniel Băluță să candideze din partea PNL. Și nu va rămâne dator. Acum și un PSD-ist reciclat, până la urmă, poate deveni un liberal de nădejde...

loading...
PUTETI CITI SI...