Ţânţăriada şi căpuşele d'anţărţ! "Zyklon-V" sau un contract de otravirea populației Slatinei pe 20 de ani
Postat la: 13.05.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Vârful de lance al bătăliei împotriva ţânţarilor, dar şi a altor lighioane rău înţepătoare, este de ani buni în România firma „Coral" Impex SRL din Ploieşti. Iar tata şi mama drosophilei melanogaster şi a căpuşelor, regele deratizărilor este, firesc, patronul ei, domnul Alexandru Badea.
Hidrotehnician de meserie, din toate problemele pe care le are un luciu de apă, domnul Badea (in foto jos) s-a rezumat a le rezolva pe cele pricinuite de puirea ţânţarilor. Şi s-a ocupat atât de bine, încât a cucerit piaţa din ţara noastră. Zeci de consilii judeţene, municipale, orăşeneşti sau comunale au încheiat contracte cu el, atrase de preţul mic şi calitatea înaltă a serviciilor. În multe locuri din ţară, numai dacă rosteai numele lui Badea, ţânţarii leşinau pe loc, iar căpuşele se sinucideau. O zi fără Badea în aşezările cu care avea contract de deratizare, însemna o zi de coşmar, în care insectele îi mâncau de vii pe locuitori.
Acest marş triumfal în lupta cu insectele dăunătoare a fost întrerupt în 2014, când procurorii DNA au descins în mai multe primării mari din ţară. Suspiciunea? Badea dădea şpagă viceprimarilor sau primarilor, pentru a câştiga contractele. Dar după cum veţi vedea în continuare, acesta este cel mai mic păcat al regelui deratizărilor. În lăcomia sa după bani, Badea a fost capabil ca, mână în mână cu primarii şpăguiţi, să pună în pericol, cu bună ştiinţă, sănătatea publică. „Coral" Impex SRL este o „Hexipharma" pe invers. Dacă firma de dizinfectanţi punea apă în produse, diluându-le şi punând astfel în pericol sănătatea oamenilor, „Coral" face pe dos. Dar, să nu ne grăbim. Să vă dezvăluim modalităţile în care Badea fură de rupe din bugetele locale. Documentele anexate acestui material publicistic pot fi descarcate la finalul articolului.
Metoda unu: actele adiţionale la contracte
Prima metodă este una clasică şi rudimentară. Badea participă la licitaţii şi oferă preţul cel mai mic pentru serviciile pe care urmează să le presteze. Spre exemplu Contractul nr.42326/14.09.2012, încheiat cu Primăria Zalău. Pentru a-l câştiga, Coral Impex SRL a ofertat la licitaţie tarife pentru serviciile de deratizare, dezinsecţie si dezinfecţie, de 10 ori mai mici, în comparaţie cu tarifele din celelalte orase cu care avea contracte în derulare. La Zalău, preţul ofertat a fost de de 0,0122 lei/mp. La Piteşti, spre exemplu, preţul ofertat a fost de 0,1029 lei/mp.
Prin metoda asta, desigur, câştigă licitaţia. Numai că nu se apucă imediat de lucru. Ci, la contractul iniţial, încep să apară acte adiţionale, cu tot felul de motive, care sporesc considerabil preţul. Preţ pe care consiliile locale îl plătesc fără să crâcnească. De multe ori, diferenţele dintre preţurile iniţaile, de la licitaţie şi cele rezultate în urma actelor adiţionale sunt uriaşe.
La capitolul acte adiţionale de umflare a preţurilor, Ploieştiul, unde firma îşi are sediul, este campion. Cităm din raportul Curţii de Conturi a României:
„Contractul de delegare serviciu de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare nr.14393/17.08.2010 încheiat cu municipiul Ploieşti. Valoarea maximă a contractului a fost depăşită cu un procent de 270%, împrejurare reţinută în şedinţa Consiliului Local al mun.Ploieşti din data de 21.06.2017 şi consemnată în Procesul-verbal de şedinţă existent pe site-ul oficial al Primăriei Ploieşti. Nu există nici o hotărâre a Consiliului Local al mun.Ploieşti privind aprobarea majorării valorii maxime a contractului. Oricum, depăşirea valorii maxime a contractului cu 270% este o modificarea substanţială contractului, potrivit Instrucţiunilor ANAP nr.1/02.03.2016. Potrivit art.9 din Instrucţiunile 1/2016 ale ANAP, dacă este o modificare substanţială a contractului, autoritatea contractantă are obligaţia de a derula o nouă procedură de atribuire". Şi totuşi, contractual s-a derulat mai departe, iar "Coral" şi-a încasat sumele umflate.
Dar ceea ce bate cu adevărat la ochi la aceste contracte este, în afară de sporirea preţului prin metoda menţionată, durata în timp a acestora. Toate sunt încheiate pe perioade între cinci şi şapte ani, sau mai mult. Recordul absolut îl reprezintă însă contractul cu Primăria Slatina, unde la vremea respectivă era primar economistul de valoare naţională Darius Vâlcov, ascunzătorul de tablouri în pereţi, mai dihai decât a ascuns-o pe Ana, Meşterul Manole. Vâlcov, ca să fie sigur că nu-l pierde pe Badea cu serviciile lui impecabile, a încheiat cu acesta un contract pe... 20 de ani. Locuitorii Slatinei, mai in gluma mai in serios, spuneau ca e contractul cu "Zyklon-V" (de la Vâlcov), facand trimitere la celebrul gaz nazist "Zyklon-B" folosit in lagarul de la Auschwitz.
Cu tot vizionarismul domnului Vâlcov, autorul Programului de exterminare, pardon!, de guvernare, al lui Liviu Dragnea, durata este enormă, chiar și pentru un Josef Mengele al tânțarilor. În 20 de ani, se produc mutaţii genetice la ţânţari şi substanţele lui Badea devin complet ineficiente. S-ar putea ca ţânţarii să se obişbuiască atât de tare cu ele, încât să le lipsească şi să intre în depresie atunci când „Coral" nu dă cu insecticid. Sau pot apărea alte noi insecte dăunătoare omului, care nu sunt trecute în prezentul contract pentru simplul motiv că la această oră ele nu există. Dar, să nu dispere slătinenii. Că de-aia s-au inventat actele adiţionale. Ca un contract lung de 20 de ani, să fie mereu actualizat. Mai ales cu preţurile.
Prin această metodă s-a ajuns ca în ceea ce priveste serviciul de dezinsecţie a clădirilor instituţiilor publice, la Ploieşti, în comparaţie cu Alba-Iulia spre exemplu, pretul să fie cu 540% mai mare. Firmă locală, deh! Trebuia ajutată să crească. Nici pentru contractele pe şapte ani sau mai mult nu prea există decât o singură explicaţie. În războiul împotriva insecteleor, Badea, de-a lungul atâtor ani de bătălii, le prinde tactica şi, la capătul celor şapte ani, le poate doborî uşor. Aşa că e bine să-i mai prelungească contractul, că acum îşi cunoaşte bine adversarul.
Metoda doi: măsluirea suprafeţelor
Pe vrema lui Ceauşescu exista un banc amar, care ironiza raportările mincinoase despre depăşirea planului. În campania agricolă, se raporta cu mândrie patriotică faptul că din zi în zi se arau tot mai multe mii de hectare. Până când, suprafaţa raportată drept arată, depăşea cu mult suprafaţa arabilă a ţării. Finalul bancului era: „Ho, că aţi ajuns în Bulgaria". Badea face şi el la fel. A ajuns demult în Bulgaria. Pentru că umflă suprafeţele pe care vânează ţânţari. Exemple sunt numeroase, dar pentru că tot am pomenit de Slatina, să mai rămânem în ograda lui Darius Vâlcov.
Contract de concesiune nr.1561/03.06.2010, încheiat cu Municipiul Slatina. Lucrarile de dezinsectie pe domeniul public ar fi trebuit efectuate conform contractului de concesiune pe 49 de hectare, adica pe 490.000 mp. Că atâta are primăria lui Vâlcov. Numai că pe factura aferentă lunii septembrie 2010 eliberată de „Coral", localitatea este cu mult mai mare. În document au fost menţionate lucrari pe o suprafata de 13.500.000 de metri, respectiv 1350 ha. De la nici 500, la 1350 e o diferenţă, nu? Dacă aveaţi vre-o grijă că cineva s-a sesizat şi a oprit de la plată falsul, liniştiţi-vă. Factura, în valoare totala de o nimic de 154.008,00 lei, a fost achitată
Metoda trei: otrăvirea populaţiei
De astă dată, lucrurile sunt de o gravitate maximă. Pentru că nu mai este vorba despre nişte bani ciordiţi din întinderea unor suprafeţe pe hârtie, ci de sănătatea populaţiei din zonele pe care Badea, în goana după bani, practic la calamitează. De multe ori, pentru perioade lungi de timp. Ce se petrece în concret. Există substanţe care sunt extrem de toxice pentru oameni şi care rămân o perioadă lungă în sol. Aceste substanţe, tocmai din cauza gradului înalt de periculozitate pe care îl prezintă, nu se pot împrăştia decât la intervale mai lungi de timp. Tocmai pentru a nu pune în pericol sănătatea populaţiei şi pentru a exista suficient timp să se cureţe solul. Ce face Badea? Dă cu aceste sunbstanţe de mai multe ori decât este permis. Pentru că dacă dă de mai multe ori, încasează mai mulţi bani, fără să-i pese de consecinţele imediate, dar şi de cele pe termen mediu şi lung. Adică pe lângă ţânţari, să doboare şi o parte dintre oamenii care locuiesc în zonă.
Şi pentru că afirmaţia este foarte gravă, să aducem şi un exemplu. O dovadă. Produsul „K-Othrine - EC 15." Des utilizat de „Coral". În prospectul pe care îl prezentăm în lista cu documente scrie foarte clar că produsul se utilizază „în condiţii speciale a spaţiului tratat" şi că nu se poate împrăştia, după ce a fost dată prima doză-şoc, decât la maximum odată pe lună, pentru întreţinere. Ce ne arată facturile de pe la primării? Că Badea deconta şi câte opt treceri într-o lună.
În aceste condiţii, avem două posibilităţi. Ori Badea, în inconştienţă şi complicitate cu primarii din respectivele localităţi a dat de mai multe ori cu substanţa toxică decât trebuia, ca să tragă mai mulţi bani şi astfel a otrăvit populaţia. Ori au măsluit hârtiile şi de fapt nu a dat deloc, dar a încasat banii pe lucrări care nu au existat în realitate.
Între timp, la camerele de gardă ale spitalelor din oraşele unde deratizează „Coral" Impex SRL se prezintă tot mai mulţi oameni înţepaţi de căpuşe. Ce să-i faci. În şapte sau mai mulţi ani, de când are Badea contract, au mai evoluat şi ele. Nu mai sunt căpuşele de altădată. Au devenit imune la insecticidele lui Badea şi le beau acum ca pe ceai, dimineaţa. Atenţie, muşcătura de căpuşă, dacă nu este tratată profesionist, poate duce la deces. Ca şi substanţele chimice împrăştiate aiurea, în exces. Iar afacerea cu deratizarea este unde de foarte multe zeci de milioane de euro.
Luca Iliescu
-
O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 2 ...
-
Părintele fondator al AI avertizează: Tehnologia ar putea duce la dispariția oamenilor în 10 ani
Profesorul Geoffrey Hinton, cunoscut ca „părintele fondator al AI", avertizează că inteligența artificială ar putea duce ...
-
Sindromul Havana: explicațiile CIA dezamăgesc, iar Senatul SUA reacționează dur
Un raport bipartizan al Comisiei de informaţii a Senatului SUA, publicat vineri, a criticat răspunsul CIA la aşa-numitul ...
-
O nouă pandemie ar fi dezastru: virusul gripei aviare a suferit mutaţii în organismul unui pacient
Primul caz uman grav de gripă aviară din Statele Unite este purtător al unui virus care a suferit mutaţii în interiorul ...
-
Care este viteza reală a gândului uman. Suntem cu adevarat mai rapizi in prelucrarea informatiei fata de un computer?
Cercetătorii de la Universitatea Caltech au descoperit că viteza gândului uman este semnificativ mai mică decât s-a crez ...
-
Baba Vanga și Nostradamus fac aceeași predicție înfricoșătoare pentru 2025: Vine sfârșitul pentru Europa și apare "o nouă putere mondială"
Celebrii clarvăzători Baba Vanga și Nostradamus au făcut aceeași previziune înfricoșătoare pentru 2025, care spune că Eu ...
-
Criza se adâncește: extremismul și recesiunea pregătesc un 2025 periculos pentru Europa
Europa a traversat un an marcat de instabilitate politică, performanțe economice slabe și avertismente privind diminuare ...
-
Medic săltat de ofițerii DGA chiar în ziua de Crăciun: A cerut șpagă de mii de lei pentru o operație
Un medic din Olt, George Adrian Oprea, a fost săltat de ofițerii DGA după ce ar fi cerut șapgă pentru o operație, chiar ...
-
După ce a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de închisoare într-o colonie penală, Sharlot le-a cerut scuze lui Kirill și Putin
Cântăreţul rus de muzică pop Eduard Sharlot (26 de ani) a fost condamnat de o instanță din orașul Samara, aflat în sud-v ...
-
Fost deputat PSD și șef al PUSL Vrancea i-a zburat creierii cu cinism unui tânăr aflat pe domeniul său de vânătoare
Omul de afaceri Victor Roman, fost deputat PSD și actualmente președintele PUSL Vrancea, este bărbatul care a împușcat m ...
-
Se termină cu boieria bugetarilor: De la 1 ianuarie, salariile scad! Guvernul aplică tăieri pentru anumite categorii de salariați
Proiectul noii legi a salarizării în sectorul public este parte a unui set de măsuri de austeritate pe care noul Guvern ...
-
Descoperire de excepție: Amuleta de argint care ar putea rescrie istoria creștinismului
O amuletă de argint, veche de aproape 1.800 de ani, descoperită în Germania, oferă una dintre cele mai timpurii dovezi a ...
-
De Solstitiul de iarna din 2024 s-a atins AGI. Cum ar putea Inteligenta Artificială să influențeze evoluția umană de acum incolo
O veste uriasa a trecut mai putin observata. Pe 21 decembrie 2024, de soltitiu de iarna, OpenAI prin ChatGPT-o3 a atins ...
-
Afacerea Rafo Onești: România e obligată să plătească zeci de milioane de euro unui oligarh rus
Statul român trebuie să-i plătească 85 de milioane de euro fostului proprietar rus al Rafo Onești, la decizia unui tribu ...
-
Tarife RCA mai scumpe cu până la 30%: noile prețuri de referință ale polițelor obligatorii pentru șoferi
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat noile tarife de referință pentru polițele RCA, valabile în următo ...
-
ANAF îi ia în vizor pe românii care nu își declară veniturile
Toate veniturile trebuie declarate la ANAF. Cât vine vorba despre venituri, vorbim despre banii proveniți din dividende, ...
-
Povestea neștiută a celei mai vechi tăblițe cu cele Zece Porunci: A fost vândută pe o sumă colosală
Pea mai veche tăbliţă cunoscută, inscripţionată cu cele Zece Porunci din Vechiul Testament, a fost vândută cu 5,04 milio ...
-
Controlul statului asupra vietii private: ANAF monitorizează retragerile din bancomate. Atenție la suma pe care o scoateți
Românii care retrag sume mari de bani din bancomate intră în atenția Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). ...
-
Oamenii de știință au descoperit o funcție neașteptată - plămânii noștri produc sânge!
Cercetările au arătat că plămânii nu ne ajută doar să respirăm - ei joacă, de asemenea, un rol-cheie în producerea sânge ...
-
Un român și-a transformat Dacia 1300 în mașină electrică. Cât a costat proiectul
Un român și-a transformat Dacia 1300 într-o mașină electrică și a obținut omologarea la RAR. Dacia modificată are un mot ...
-
Fenomenul care sfidează logica: „Timp Negativ" observat în experimente cuantice. Descoperirea controversată despre natura realității
Oamenii de știință de la Universitatea din Toronto susțin că au demonstrat existența „timpului negativ" într-un mod fizi ...
-
Oamenii de știință au descoperit un al doilea nucleu ascuns în interiorul Pământului
Miezul interior nu este doar o minge solidă de nichel și fier, ci este format din două straturi: o regiune centrală dist ...
-
Descoperirea finalului de an: Astronomii au găsit canale ascunse ce leagă sistemul nostru solar de alte colțuri ale universului
Sistemul nostru solar este situat într-o zonă specifică a spațiului cosmic, denumită Bula Fierbinte Locală, o regiune ce ...
-
Joe Biden a aprobat unul dintre ultimele sale acte și aruncă în aer relația dintre SUA și China
Preşedintele american, Joe Biden, a aprobat un ajutor militar de 571 de milioane de dolari pentru Taiwan, a anunţat vine ...
-
Elon Musk, mesaj exploziv, despre alegerile din România: "Cum să nu fie considerat un dictator?!"
Omul de afaceri Elon Musk, cel mai apropiat om al lui Donald Trump, a distribuit articolul unui jurnalist Reuters, care ...
-
Inteligența artificială a dat-o pe alcool: A învățat să deosebească tipurile de băuturi mai bine ca oamenii
Un algoritm de inteligență artificială a reușit să identifice notele dominante din fiecare băutură cu o precizie mai mar ...
-
Sprijinul Open Tribe pentru transformarea tinerilor în lideri ai viitorului
Open Tribe își propune să fie o platformă dedicată dezvoltării tinerilor, oferindu-le instrumentele și sprijinul necesar ...
-
"Tiktokizarea" planetei: cum a resetat aplicația chinezească geopolitica la nivel mondial
Platforma TikTok, aflată în vizorul Uniunii Europene şi al Statelor Unite, se confruntă cu acuzaţii de manipulare a opin ...
-
S-au prins ca suntem bogați: Eurostat a decretat că regiunea București-Ilfov are cel mai mic risc de sărăcie din UE
În ce regiuni ale UE oamenii sunt cel mai expuși riscului de sărăcie? În 2023, 16,2% din populația UE - sau aproximativ ...