Motivul pentru care a încercat să se împuște în cap colonelul FSB care purta valiza nucleară a lui Putin

Postat la: 23.06.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Motivul pentru care a încercat să se împuște în cap colonelul FSB care purta valiza nucleară a lui Putin

Colonelul FSB Vadim Zimin, cel care purta frecvent o „valiză nucleară" în preajma președintelui Federației Ruse, ar fi încercat să se sinucidă.

Vadim Zimin (53 de ani) a fost dus la spital cu o rană împușcată la cap, în cursul zilei de miercuri, 22 iunie. Este posibil să fi încercat să se sinucidă după ce a fost acuzat de corupție, pentru fapte petrecute în urmă cu câțiva ani, când era încă angajat al serviciului vamal al Federației Ruse.

Jurnaliştii de la ediţia britanică Mirror au relatat despre presupusa tentativă de sinucidere a lui Zimin. O sursa spune că fostul ofițer de securitate al șefului Federației Ruse a încercat să se sinucidă în apartamentul său din Krasnogorsk.

El a fost dus la secția de terapie intensivă a unui spital din apropiere, unde se află și astăzi. În momentul tentativei de sinucidere, în apartament se afla fratele său, care a chemat o ambulanță. Oamenii legii au confirmat natura rănii, indicând că Zimin ar fi putut el însuși să tragă.

În apropiere trupului său a fost găsit un pistol Izh 79-9TM.

Colonelul FSB a început să poarte o „valiză nucleară" mai întâi pentru președintele Elțin, apoi pentru Putin. Zimin se afla în apartamentul său în arest la domiciliu.

El a fost acuzat că a acceptat mită când lucra ca șef în Departamentul Teritoriilor Centrale, iar din fiecare tranzacție ar fi primit șpagă până la 10%.

A fost arestat în decembrie 2021.

Pe 15 iunie, Lev Sotskov, un alt fost angajat al Serviciului de Informații Externe, în vârstă de 90 de ani, s-a sinucis la Moscova. A lăsat un bilet de adio în care nu a spus motivul sinuciderii.

loading...
PUTETI CITI SI...