MOARTE MISTERIOASĂ. Copil de nouă ani, găsit fără suflare în locuinţă. Ce au descoperit anchetatorii

Postat la: 07.07.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

MOARTE MISTERIOASĂ. Copil de nouă ani, găsit fără suflare în locuinţă. Ce au descoperit anchetatorii

Un copil în vârstă de nouă ani a fost găsit mort într-o locuinţă din Cluj-Napoca, pe corpul acestuia fiind urme de violenţă. El locuia împreună cu fratele său, cu mama lui şi cu iubitul acesteia. După efectuarea necropsiei, anchetatorii vor stabili cauza decesului.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Cluj, sâmbătă seara, o persoană a sunat la 112 anunţând că un băiat în vârstă de 9 ani este inconştient într-un apartament din municipiul Cluj-Napoca. Cadrele medicale deplasate la faţa locului nu au reuşit să-l salveze, constatând decesul copilului.

Acesta locuia în apartamentul respectiv cu fratele său mai mare, cu mama sa şi cu iubitul acesteia. Pe corpul victimei, anchetatorii au găsit urme de violenţă. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Oamenii legii au deschis un dosar penal in rem pentru violenţă în familie. În funcţie de rezultatul necropsiei şi după ce va fi aflată cauza decesului, anchetatorii vor stabili încadrarea juridică a faptei.

loading...
PUTETI CITI SI...