Marea Neagră a devenit o adevărată capcană a morții: Vor trece zeci de ani până când oamenii vor putea intra liniștiți în apă!
Postat la: 16.07.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
În urma lucrărilor de lărgire a plajelor, relieful subacvatic de la mal suferă schimbări constante, avertizează inginerii de mediu. Au apărut gropi adânci de până la 12 metri. La Neptun, un tânăr de 23 de ani a fost găsit mort într-o astfel de groapă.
Scafandrii de la ISU Dobrogea au dat miercuri, 10 iulie, de trupul tânărului, care era din Mangalia, după 12 ore de căutări. El se afla într-o groapă cu o adâncime de trei metri, în imediata apropiere a țărmului.
„S-au format foarte multe gropi și am fost nevoiți să luăm fiecare groapă în parte", a spus Marian Ciulei, ISU Dobrogea. „Este inutil să înoate împotriva curentului pentru că pentru că de obicei curentul e mult mai puternic. Va trebui să se lase oarecum condus de curent, să stea cât mai mult la suprafață, să nu intre în panică", a afirmat Pascale Roibu, scafandru.
O femeie a mărturisit, de asemenea, că „marea te trage amețitor": „Am simțit-o pe propria piele. Am intrat doar până la genunchi, curenții sunt foarte puternici și marea te trage amețitor. Nici nu îți dai seama acum ești la mal, în 20-30 de secunde ești după geamandură".
Astfel de gropi sunt și în Mamaia, unde au o adâncime de aproximativ trei metri, iar la Eforie ajung și până la șapte metri adâncime „Aceste gropi acționează ca niște diguri, ele modifică radical circulația curenților în zona lor. Se pot crea vârtejuri și alte fenomene neplăcute. Vor fi zeci de ani până când se va ajunge la un profil normal", a spus Răzvan Mateescu, expert marin INCDM.
-
Lovitură dură pentru China! UE a pus tarife uriașe pentru mașinile electrice importate din țara asiatică
Uniunea Europeană a decis marţi să majoreze tarifele la vehiculele electrice construite în China până la 45,3%, la sfârş ...
-
Un nou instrument al OpenAI descris ca având „robustețe și precizie la nivel uman" halucinează tratamente medicale periculoase
Gigantul tehnologic OpenAI a prezentat un nou instrument de transcripție alimentat de inteligența artificială Whisper. P ...
-
Diriginții care aleargă după profesori prin școlile din România. Fiecare profesor de la clasă trebuie să confirme nota la purtare propusă pentru fiecare studiu
Până vineri, 25 octombrie, toți elevii trebuiau să aibă o notă la purtare stabilită. Acesta este primul an școlar când i ...
-
Ucrainienii cuceresc pas cu pas școlile românești. Bucureștiul tace
Administrația Militară Regională Cernăuți a răspuns recent solicitării Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi" din ...
-
Misterioasa descoperire. Rămășițele incredibile ale unei civilizații dispărute sunt considerate un miracol după 8000 de ani
La peste 2000 de metri deasupra nivelului mării, la Hartashen, un sat din colțul de nord al Armeniei, se află una dintre ...
-
Google lucrează la un tip de inteligență artificială care poate controla calculatoare
Google dezvoltă o nouă tehnologie cu inteligență artificială care ar putea controla browsere web pentru a căuta sau face ...
-
Escrocherie în numele Bursei de Valori București (BVB). Metoda folosită pentru a înșela investitorii
Bursa de Valori București (BVB) și Depozitarul Central (DC) atrag atenția luni, într-un comunicat către StartupCafe.ro, ...
-
Mai vorbește cineva la telefonul fix? Județele cu cele mai multe conexiuni fixe și topul „vorbitorilor" fix-fix
Cei mai mulți îl folosesc ca să-și sune părinții, dar și aceștia sunt tot mai bine echipați cu smartphone-uri și device- ...
-
Incendiul de la Ferma Dacilor - teorie șoc în raportul final al experţilor. Cornel Dinicu vrea să construiască o biserică pe locul clădirii distruse
Una din posibilele cauze ale incendiului de la Ferma Dacilor, în urma căruia au murit opt oameni, inclusiv unul din copi ...
-
Omenirea a produs prima generație care nu știe să muncească. Viitorul e clar al roboților umanoizi
Angajatorii din mai multe țări constată că efectiv nu pot lucra cu Generația Z, iar generațiile care vin după aceasta au ...
-
Implantul care le poate schimba complet viața nevăzătorilor: Le-a permis mai multor orbi să citească și să recunoască fețe
Science Corporation a anunțat rezultate preliminare promițătoare ale implantului său ocular, Prima, care a restabilit ca ...
-
Sindromul AHS: mâinile tale acționează independent de voința ta ca si cum ar fi ale altuia
Persoanele paraplegice pot pierde controlul asupra picioarelor în urma unei leziuni la nivelul măduvei spinării. Însă, c ...
-
Cum influențează alimentația sănătatea dinților tăi?
Fast-food, desert după fiecare masă, mai bine de o cafea pe zi, băuturi energizante și sucuri cu acid. Așa arată dieta f ...
-
Românii care gătesc la aragaz sau la butelie au speranta de viata cu doi ani mai putin. Suntem campioni europeni la gătitul pe gaze!
România se află pe primul loc la mai multe categorii de risc asociate cu utilizarea gazului pentru gătit, fie că vorbim ...
-
S-au vaccinat împotriva Covid-19 și au rămas cu sechele: Se primesc compensații uriașe din partea producătorului
Un nou program din Marea Britanie ar putea oferi despăgubiri pentru mii de persoane afectate de vaccinul Covid AstraZene ...
-
Maitreyi îl întâlnește mai târziu pe Mircea Eliade și află toate informațiile despre romanul de dragoste dedicat ei
După ce este dat afară din casă, părinții descoperind povestea de iubire dintre cei doi tineri, Eliade, îndurerat, se re ...
-
5 ponturi pentru a-ți „citi" adversarii când joci poker
Citirea adversarilor este o componentă importantă a jocului de poker. Cu cât înțelegi mai multe despre ce gândește și ce ...
-
Pământul a recepționat un semnal radio pe care cercetătorii nu îl pot explica. "E ca și cum cineva ar încerca să ne contacteze"
Oamenii de știință de la Universitatea Northwestern au publicat un studiu despre un fenomen cosmic unic. Pe Pământ au fo ...
-
Activiștii LGBT au defilat prin București chiar de marea sărbătoare a Sfântului Dumitru. Motto-ul marșului sfidează tradiționalul pelerinaj din București
Activiștii LGBT au mărșăluit prin București, sâmbătă 26 octombrie, pentru a solicita legalizarea parteneriatului civil. ...
-
Papahagi susține că Halloween-ul ar fi o „sărbătoare creștină" și cine crede altfel este „prostovan". Patriarhia Română afirmă că are origini păgâne oculte
Profesorul Adrian Papahagi, cunoscut drept inițiatorul petiției eșuate de schimbare a datei Paștilor, susține acum că Ha ...
-
Baba Vanga, profeții înfricoșătoare pentru 2025: "Urmează o apocalipsă"
Baba Vanga, cunoscută ca „Nostradamus al Balcanilor" a emis predicții sumbre pentru anul 2025. Aceasta a spus că ar treb ...
-
Canada începe eutanasierea victimelor vaccinului COVID-19. Medicii din Ontario au omorât asistat in primul caz al unei comisii speciale
Un bărbat din Ontario, în vârstă de 40 de ani, cu antecedente de boală mintală, a murit prin eutanasie după ce evaluator ...
-
"Viața extraterestră ar putea să nu aibă nevoie de o planetă pentru a se susține", o nouă teorie explorată de oamenii de știință
Oamenii de știință au explorat recent posibilitatea ca viața extraterestră să nu aibă nevoie de o planetă pentru a se su ...
-
Turnul Babel 2.0: A început construcția cele mai mari clădiri din istoria omenirii. Proiectul este o adevărată nebunie, dar va deveni curând realitate
O construcție monumentală, echivalentul a 20 de clădiri Empire State, prinde contur în Riad, Arabia Saudită. Denumit Muk ...
-
Oceanul Atlantic va dispărea! Oamenii de știință prezic formarea unui 'inel de foc' înaintea acestui eveniment epic
Oceanul Atlantic, imensa întindere de ocean care separă America de Europa ar putea începe să se micșoreze considerabil, ...
-
Meseria plătită cu 13.000 de lei pe lună, refuzată de români pe bandă rulantă. Riscurile la care se expun sunt la fel de mari ca lefurile oferite
În vremea în care sute de mii de români lucrează pe nici măcar 3.000 de lei, există și meseria unde primești mai bine de ...
-
Coreea de Sud declară război epidemiei de singurătate si construieste un oras special care va costa 300 de milioane de euro
Coreea de Sud s-a decis sa puna capat singurătății care e din ce in ce mai prezenta in populatie. Obiectivul este cel de ...
-
Elveția interzice culesul ciupercilor pentru a proteja biodiversitatea
Elveția a devenit una dintre primele țări europene care a introdus reglementări stricte privind culesul ciupercilor, imp ...
-
Clarvăzătoarea Carmen Hara anunță cine va alege, de fapt, președintele României: "Nu avem minți luminate!"
Clarvăzătoarea Carmen Harra încinge bursa speculațiilor pe tema alegerilor. Dacă majoritatea sondajelor pentru prezidenț ...