Iranul panicheză Orientul si Occidentul: Au dezvoltat un sistem similar cu Iron Domul deținut de Israel

Postat la: 31.10.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Iranul panicheză Orientul si Occidentul: Au dezvoltat un sistem similar cu Iron Domul deținut de Israel

Iranul a dezvoltat, recent, sistemul antiaerian Zoubin, similar Iron Domului, folosind una dintre cele mai avansate tehnologii de apărare aeriană din dotarea armatei iraniene. Acesta este dedicat contracarării unei varietăţi de ameninţări care zboară la altitudini joase.

Sistemul ar putea fi dislocat în jurul capitalei Teheran şi în alte zone strategice pentru a le apăra de ameninţări precum dronele, muniţia kamikaze, rachetele de croazieră, loviturile de artilerie, aeronavele care zboară la altitudini mici şi chiar elicopterele, relatează Army Recognition. Zoubin este un sistem antiaerian cu un interceptor de 360 de grade, care are capabilităţi similare sistemului Iron Dome. Are mobilitate tactică şi poate fi montat pe un şasiu 6x6, permiţând, astfel, repoziţionarea sa în funcţie de ameninţări.

Radarul sistemului poate detecta până la 100 de ţinte simultan pe o rază de 30 de km şi poate fi folosit împotriva unor ameninţări care se află pe o rază de 20 de km. Fiecare unitate a sistemului este echipată cu o sistem cu lansare verticală, care are până la 8 rachete, astfel că sistemul poate răspunde la mai multe rachete deodată, o trăsătură esenţială în cazul unor atacuri coordonate.

Zoubin poate fi folosit chiar şi împotriva unor roiuri de drone sau a rachetelor balistice, care, pentru că zboară la altitudini mici, dar sunt rapide şi precise, reprezintă o provocare pentru multe sisteme antiaeriene. Tehnologia care vizează lansarea verticală a rachetelor este dezvoltată în baza expertizei acumulate cu sistemul cu rază lungă de acţiune Bazar 373. Dislocarea sistemului în jurul capitalei are scopul de a construi, asemenea Israelului, o apărare stratificată a ţării.

loading...
PUTETI CITI SI...