Inca o moarte subită învăluită în mister. O cunoscută doctoriță din Iași a fost găsită moartă într-un hotel București

Postat la: 17.09.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Inca o moarte subită învăluită în mister. O cunoscută doctoriță din Iași a fost găsită moartă într-un hotel București

Doctorul ieșean Gabriela Ștefănescu, profesor și la Universitatea de Medicină și Farmacie Iași, a fost găsită moartă în camera sa de hotel din București, unde participa la un simpozion național medical.

Femeia în vârstă de 56 de ani nu avea urme de violență pe corp și nici nu era cunoscută cu afecțiuni cronice, astfel încât motivul morții sale subite rămâne un mister pentru toți cei apropiați. Corpul fără viață a fost descoperit de colega și prietena sa cea mai bună, de asemenea medic, care a venit îngrijorată la camera doctoriței întrucât aceasta nu mai răspundea la mesaje și nici la telefon.

Prof. univ. dr. Gabriela Ștefănescu se afla la București pentru Simpozionul Național de Boli Intestinale și Inflamatorii, care a avut loc la hotelul Crowne Plaza, unde era și cazată. Vineri seara a ținut o prezentare excepțională, spun medicii de la simpozion, după care a mers în camera sa și nu a mai dat niciun semn.

Sâmbătă, prietena sa, deja foarte îngrijorată pentru că nu mai răspundea la mesaje și telefon de atâta timp, nu a mai putut sta și a mers cu cei de la recepție în camera ei, unde au găsit-o moartă în pat. Fără urme de violență pe corp, fără alte semne suspecte, fără nicio afecțiune cronică.

Trupul neînsuflețit al doctoriței a fost dus la IML București pentru cercetări amănunțite, iar poliția a deschis un dosar penal. Comunitatea ieșeană s-a arătat profund afectată de anunțul morții doctoriței Gabriela Ștefănescu. Sute de mesaje curg pe rețelele sociale, iar oamenii nu înțeleg cum s-a putut ca un medic perfect sănătos să piară subit.

„Este o moarte subită care urmează să fie investigată de cei de la medicină legală. Nu avea nicio boală, nu se știa cu nimic, probabil va rămâne o moarte subită. Nu cred că am putea avea surpriza să fi suferit de ceva, era un doctor în plină sănătate", a declarat un medic din anturajul ei. Surse de la IML indică faptul că cel mai probabil a fost o tulburare paroxistică de ritm cu stop cardiac.

loading...
PUTETI CITI SI...