Imagini incredibile într-un spital din Shanghai: Oamenii fug îngroziţi de un bărbat care vrea să-i taie cu cuţitul VIDEO

Postat la: 09.07.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Imagini incredibile într-un spital din Shanghai: Oamenii fug îngroziţi de un bărbat care vrea să-i taie cu cuţitul VIDEO

Scene incredibile, sâmbătă, într-un renumit spital din Shanghai. Un bărbat a rănit 4 persoane cu cuţitul, fiind al doilea astfel de incident după ridicarea lockdown-ului din metropola chineză, la începutul lunii iunie.

În înregistrările video postate pe social media se poate vedea haosul creat, după ce vizitatorii au început să sară peste turnicheţi pentru a ieşi din spital, în timp ce unii medici sunt văzuţi fugind alături de pacienţi, unii dintre ei în scaune cu rotile sau pe paturi mobile.

O lungă dură de sânge poate fi văzută pe suprafaţa de marmură de la un nivel al spitalului, într-unul dintre clipuri, relatează Reuters. Poliția a găsit la spital un bărbat înarmat cu un cuțit, care ținea mai multe persoane ostatice. Polițiștii au reușit să-l imobilizeze.

Niciunul dintre răniți nu se află într-o situație, care să îi pună viața în pericol, iar incidentul este în curs de investigare, a precizat poliția. Spitalul Ruijin a fost izolat şi toate programările anulate.

"Este foarte şocant", a declarat o localnică din Shanghai, care a ajuns la spital pentru un control după ce acesta a fost închis. "Este ceva care te face să disperi. Ce s-a întâmplat cu societatea asta?"

Sistemul sanitar e o mare problemă în China, care se confruntă cu neajunsuri precum tranzacţiile ilegale cu bilete de programare, cozi lungi pentru a-i vedea pe doctori, precum şi corupţia care poate ridica costurile asistenţei medicale. Cazurile de pacienţi care îi agresează pe doctori sunt, de asemenea, comune.

 

loading...
PUTETI CITI SI...