ICCJ accepta cererea lui Dragnea si amână procesul pana pe 20 mai (STENOGRAME)

Postat la: 15.04.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

ICCJ accepta cererea lui Dragnea si amână procesul pana pe 20 mai (STENOGRAME)

Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis azi amanarea, pana pe 20 mai, a procesului in care Liviu Dragnea contesta condamnarea la 3 ani si 6 luni de inchisoare primita in cazul angajarii fictive a doua secretare PSD la Directia Copilului Teleorman.

De precizat este faptul ca amanarea procesului a fost decisa in contextul in care judecatorul Luciana Mera se pensioneaza pe 1 iunie, iar schimbarea unui membru al completului duce la rejudecarea intregului dosar. Totodata, vineri Curtea Constitutionala va dezbate asupra sesizarii privind un posibil conflict juridic intre Parlament si Inalta Curte de Casatie si Justitie pe tema completurilor specializate in coruptie.

In cadrul audierilor, liderul PSD a negat toate acuzatiile aduse, afirmand de mai multe ori ca este total nevinovat, ca nu a facut presiuni asupra nimanui si ca dosarul sau este unul politic. Sedinta de azi a fost suspendata mai bine de o ora, dupa ce avocatul liderului PSD a cerut recuzarea judecatorului Simona Encean, pe motiv ca sotul sau ar fi un sustinator infocat al PSD. Judecatorul Leontina Serban a respins insa cererea de recuzare a Simonei Encean.

In urma deliberarii, completul de 5 judecatori a hotarat admiterea cererilor de amanare, in vederea pregatirii apararii. Urmatorul termen este 20 mai. In fata sediului ICCJ oamenii striga "Magistrati, nu cedati!" Avocatul lui Dragnea:" Vreau ca doamna procuror sa-si ceara scuze, noi nu am avut intentia de a tergiversa cauza." Procurorul DNA s-a opus cererii de amanare. "Parlamentul se afla in conflict cu el insusi", spune acesta, cu privire la decizia CCR, in cazul completurilor specializate. Se incearca tergiversarea cauzei, se stie ca un membru al completului urmeaza sa se pensioneze.".

"Cea mai corecta solutie este o amanare dupa pronuntarea CCR. Daca s-ar constata compunerea nelegala, nu s-ar mai gasi niciun remediu, nu se poate face o contestatie in anulare", spune Toni Neacsu. "Daca o sa fiu condamnat mi-as dori si eu sa stiu pentru ce. Nu am inteles care este legatura despre fascism in procesul meu. Eu nu am avut niciodata discutii cu Floarea Alesu in legatura cu cele doua inculpate", a conchis Dragnea."Afirm si in incheiere ca sunt total nevinovat. Consider ca acesta este un dosar politic", concluzioneaza Dragnea.

Liviu Dragnea a facut mai multe precizari legate de functionarea Colegiului Director al DGASPC Teleorman:

DNA: Potrivit organigramei, din acesta faceau parte si trei consilieri judeteni numiti de presedintele CJ?
Liviu Dragnea: Nu-mi aduc aminte, trebuie sa verific. Nu am incredere deloc in ce spune DNA.
Avocat: La DGASPC Teleorman se faceau numiri politice in functiile de conducere?
Liviu Dragnea: Nu puteau fi politice, deoarece se daceau in urma unor concursuri organizate la Bucuresti de Agentia Nationala a Functionarilor Publici. Comisia era numita de seful Agentiei. Noi la CJ oficializam aceste numiri, luam act de rezultatele concursului.
Avocat: Sotii Botorogeanu erau oamenii de casa ai inculpatului?
Liviu Dragnea: Cei doi nu au fost la mine acasa, la mine in curte. Fosta sotie nici nu cred ca-i cunoaste.
ICCJ: Dar de ce veneau aceste persoane? Erau curiosi sau veneau sa sprijine partidul? Incerc sa inteleg.
Liviu Dragnea: Nu veneau de curiozitate. Veneau primarii...
ICCJ: Nu, Stoica si Botorogeanu? Erau membri de partid?
Liviu Dragnea: Eu sper ca da, nu stiu de ce participau, eu eram sigur ca toti erau membri de partid (...) Cam batea vantul in sediile PSD. Intrasem in Opozitie. Asta este adevarul. Era greu sa ne intalnim si la cele doua sedinte care aveau loc pe luna. Ii aduceam foarte greu pe oameni sa facem sedinta de birou permanent judetean. Oamenii erau foarte speriati de Basescu in acea perioada.
Inalta Curte: Discutii cu Floarea Alesu ati avut, ati discutat despre Botorogeanu si Stoica?
Liviu Dragnea: Nu am avut niciun fel de discutii, cum nu am avut niciun fel de discutii si despre alti angajati din aceata directie.
Inalta Curte: Este adevarat ca Floarea Alesu a venit la dumneavostra in 2008, sa discute cu dumneavoastra despre Botorogeanu si Stoica?
Liviu Dragnea: Nu!
Inalta Curte: In 2009?
Liviu Dragnea: Categoric nu!
Intrebat daca a discutat cu cele doua secretare PSD sa fie angajate fictiv la DGASPC Teleorman, politicianul a negat tot. "Declar si ca nu am avut niciun fel de discutii pe aceasta tema, eu sa le spun sa se angajeze la DGASPC Teleorman, iar in fapt sa lucreze la organizatia PSD. Nu am cerut cuiva sa le angajeze", precizeaza liderul PSD.
Liviu Dragnea: atributiile de coordonare efectiva le avea colegiul director, asa cum am mai declarat, si secretarul judetului, care era presedintele colegiului, avea rol de coordonare si control. Aceste aspecte aratate si la prima instanta erau prevazute de lege, de aceea nu aveam de ce sa fac o dispozitie de delegare. Relationarea dintre Consiliile Judetene si DGASPC-uri se baza pe legislatia specifica acestor institutii. Niciun presedinte de CJ nu mergea in control sa verifice fise de pontaj sau prezente, erau atributiile colegiului de conducere.
Inalta Curte: Aveati sau nu obligatia de a sanctiona in aceasta situatie?
Liviu Dragnea: Desigur ca nu, sub nicio forma, era atributia si obligatia conducerii executive.

loading...
PUTETI CITI SI...