Haos la nivel global! Serviciile Microsoft au picat. Bănci, spitale, aeroporturi și magazine, afectate

Postat la: 19.07.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Haos la nivel global! Serviciile Microsoft au picat. Bănci, spitale, aeroporturi și magazine, afectate

Microsoft a anunțat vineri o întrerupere a serviciilor care afectează aplicațiile sale Microsoft 365. Întreprinderi din întreaga lume au fost afectate, printre care și companii aeriene, bănci și companii de telecomunicații, potrivit CNN și Sky News.

O întrerupere globală a creat haos pe întreaga planetă. Această cădere a afectat televiziunile, aeroporturile, băncile sau diverse aplicații ale companiilor aeriene. Un site web care monitorizează întreruperile a raportat creșteri bruște ale problemelor cu site-urile web dar și cu diverse aplicații. Spre exemplu, televiziunile au avut probleme majore. Matinalul Sky News nu a putut fi difuzat la televizor. De asemenea, o companie aeriană a rugat călătorii să vina cu trei ore mai devreme la aeroport, invocând probleme obiective.

Aeroporturile din Sydney și Berlin, precum și companii aeriene precum Delta Airlines, American Airlines și United, au raportat vineri perturbări majore ale serviciilor lor. În Statele Unite, numărul de urgență 911 a fost inaccesibil. În Franța, jurnaliștii de la RTL, TF1 și CNEWS au anunțat că se confruntă cu probleme tehnice majore, care au perturbat emisia.

„Investigăm o problemă care afectează capacitatea utilizatorilor de a accesa diverse aplicații și servicii Microsoft 365", a afirmat multinaționala americană într-o declarație publicată vineri dimineață. „Serviciile noastre sunt îmbunătățite pe măsură ce continuăm să luăm măsuri de atenuare", a scris compania pe rețeaua socială X (fostul Twitter). Utilizatorii au raportat probleme atât în Europa, cât și în Australia, Noua Zeelandă, India și Japonia.

loading...
PUTETI CITI SI...