Haos din culisele ANAF: Numărul de mari contribuabili s-a modificat de 16 ori în numai un an
Postat la: 11.10.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Numărul de contribuabili administraţi de către Direcţia Mari Contribuabili a fost modificat de 16 ori în perioada 2003 - 2022, în condiţiile în care reîncadrarea marilor contribuabili se realizează anual, precizează, marţi, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
Potrivit sursei citate, la înfiinţarea acestei Direcţii, în 2003, existau 446 de contribuabili încadraţi în această categorie iar în prezent numărul acestora depăşeşte 3200 de contribuabili.
"Criteriile de selecţie care au stat la baza întocmirii listelor marilor contribuabili au fost obiective şi au avut în vedere evoluţiile economice şi bugetare din perioadele de referinţă. Încă din anul 2001 Fondul Monetar Internaţional a recomandat României organizarea unei structuri de administrare a contribuabililor mari. Propunerea a pornit de la analiza evoluţiei economice interne, influenţată major de schimbările structurale la nivel mondial şi de tendinţele de globalizare ale afacerilor - ca modalităţi tot mai sofisticate de evaziune şi fraudă fiscală cu care se confruntă administraţia fiscală", subliniază sursa citată.
Potrivit ANAF, FMI a recomandat mai multor ţări, în special celor în care a desfăşurat misiuni în perioada respectivă (1999-2001), ca la înfiinţarea unei structuri de mari contribuabili în cadrul administraţiilor fiscale să se folosească mai multe criterii care să reflecte cât mai bine potenţialul de plată al contribuabililor şi anume: veniturile anuale din vânzări sau cifra de afaceri, valoarea activelor, nivelul importurilor sau/şi al exporturilor sau tipul de activitate economică. Dintre acestea însă cifra de afaceri/veniturile anuale din vânzări a fost recomandat ca şi criteriu de bază.
La acea dată, numeroase administraţii fiscale mature implementaseră deja această măsură de clasificare a contribuabililor pornind de la ideea maximizării eforturilor necesare susţinerii categoriei de contribuabili cu cel mai mare aport fiscal (spre exemplu: Franţa, Marea Britanie, Spania, Suedia).
La întocmirea celei mai recente liste a marilor contribuabili, conform OPANAF 1721/2021, modificat prin OPANAF 83/2022, criteriile de selecţie care au stat la bază sunt două şi anume criteriul de bază, care include cifra de afaceri - 50% (raportată în situaţiile financiare încheiate la data de 31 decembrie 2020 sau decontul de TVA aferent anului 2020), volumul obligaţiilor fiscale datorate - 30% (declarate de către contribuabili, conform declaraţiilor depuse către contribuabili în cursul anului 2020) şi volumul cheltuielilor cu personalul - 20% (raportate în situaţiile financiare încheiate la data de 31 decembrie 2020 sau cele raportate prin declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, a impozitului pe venit şi a evidenţei nominale a persoanelor asigurate - D112 aferente anului 2020) şi criteriul specific de activitate desfăşurat (BNR, societăţi bancare, societăţi de asigurări, societăţi de investiţii financiare, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune).
"Totodată, lista contribuabililor mari este supusă modificării continue şi ca urmare a fuziunilor, divizărilor, înfiinţărilor sau desfiinţărilor de grup fiscal unic", subliniază ANAF.
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunţat luni că instituţia pe care o conduce va veni, în cel mult 30 de zile, cu un pachet de măsuri pentru consolidarea capacităţii instituţionale a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), arătând că vizează, printre altele, o descentralizare a activităţii pe care o desfăşoară Direcţia Generală Mari Contribuabili şi o restructurare a activităţii Direcţiei de Management al Riscurilor.
"În legătură cu capacitatea noastră de colectare, numai dacă ne uităm la indicatorii lunari pe care îi analizăm: venituri planificate şi venituri realizate, se observă că avem un oarecare gap. Sigur, motivele sunt numeroase, de ce avem acest gap, dar în acelaşi timp avem şi o anumită ritmicitate la încasarea acestor venituri. Aproximativ 30 de miliarde lei este suma pe care o încasăm lunar prin intermediul ANAF. Este principala noastră sursă de venituri şi, de aceea, ne aplecăm asupra modului în care se face această colectare şi desigur, asupra măsurilor pe care le vom lua în legătură cu ANAF. Mă refer aici la cel puţin două componente: Direcţia de mari contribuabili, care aduce aproape jumătate din veniturile lunare pe care le încasăm prin intermediul ANAF şi, mai concret, aici vizăm o descentralizare a activităţii. Sunt 3.373 de mari contribuabili care aduc la bugetul de stat 15 miliarde de lei lunar şi vrem ca aici activitatea să fie mult mai eficientă din perspectiva colectării resurselor bugetului de stat. De asemenea, avem în vedere, tot pe zona aceasta a restructurării activităţii ANAF, activitatea Direcţiei de Management al Riscurilor, astfel încât inspecţiile noastre fiscale să nu fie făcute de multe ori fără rezultate, ci să ne concentrăm mai bine asupra corelării între inspecţia fiscală şi indicatorii de risc, mai ales a celor care privesc evaziunea fiscală", a precizat ministrul.
-
Ce să NU faci de Sfântul Ioan Botezătorul, pe 7 ianuarie. Tradițiile care țin ghinionul la distanță
În data de 7 ianuarie este prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul. În această zi, aproape două milioane de cetățeni români îș ...
-
Globurile de Aur 2025. Actorul român Sebastian Stan a câștigat premiul pentru cel mai bun actor într-o categorie majoră
Actorul de origine română Sebastian Stan a câștigat la Globurile de Aur 2025 premiul pentru cel mai bun actor într-un fi ...
-
Modelele AI au rezultate mai bune decât experţii în imagistică cu ultrasunete în diagnosticarea cancerului ovarian
Un studiu internaţional desfăşurat de cercetători de la Institutul Karolinska din Suedia arată că modelele bazate pe int ...
-
Un nou trend în SUA: Bărbații tineri, singuri, părăsesc bisericile tradiționale pentru alternativa mai „masculină" reprezentată de biserica Ortodoxă
Bărbații tineri și singuri se îndreaptă către Biserica Ortodoxă după ce au descoperit religia creștină „masculină" prin ...
-
Bill Gates și alți lideri din domeniul tehnologiei își împărtășesc previziunile pentru 2025: "Cel puțin 100.000 de roboți personali AI vor fi precomandați"
Discuțiile despre inteligența artificială au dominat anul 2024, iar liderii din tehnologie prezic că următoarea etapă a ...
-
Primele produse alimentare care se scumpesc la începutul acestui an. Cu cât cresc prețurile
La începutul anului 2025, Guvernul României a decis înghețarea salariilor bugetarilor, pensiilor și alocațiilor, în para ...
-
Legătura neștiută dintre inima câinelui și inima stăpânului său: Ce a descoperit cel mai recent studiu
Între câini și stăpânii lor există o legătură fiziologică profundă: ritmul cardiac al patrupedelor se sincronizează cu c ...
-
Ce este Sindromul Kessler care amenință viața pe Pământ? Oamenii de știință cred că scenariul dezastrului spațial a început deja
Experții în trafic spațial avertizează asupra unui fenomen periculos numit Sindromul Kessler, care ar putea transforma o ...
-
Inamicul nevăzut al omenirii: Va ucide 40 de milioane de oameni în următorii 25 de ani
Rezistența la antibiotice devine o amenințare globală tot mai gravă, care ar putea face 40 de milioane de victime în urm ...
-
Sfârșit groaznic pentru românca Elisa: Soțul ei italian a împușcat-o și apoi s-a sinucis
O tânără româncă în vârstă de 29 de ani, Elisa Stefania Feru, a devenit prima victimă a unui feminicid în Italia în anul ...
-
Un studiu recent explică de ce avem impresia că timpul trece mai repede
Conform unor studii recente, majoritatea oamenilor din Marea Britanie și Irak raportează o senzație intensă că timpul tr ...
-
Virusul care a făcut ravagii în China a ajuns și în România? Expert: "Să nu rămânem surprinși"
China se confruntă în această perioadă cu un val de boli respiratorii grave cauzate de un virus. Spitalele sunt pline cu ...
-
La 5 ani de la pandemia COVID, China se confruntă cu un nou virus care amenință omenirea. Nu există vaccin și se răspândește rapid
China este martoră la o creștere a cazurilor de metapneumovirus uman (HMPV), stârnind îngrijorări cu privire la o altă c ...
-
Adrian Văncică: Călin Georgescu spune tâmpenii mai mari decât am inventat eu pentru Las Fierbinți
Actorul Adrian Văncică îl acuză pe Călin Georgescu, câștigătorul detașat al primului tur al alegerilor prezidențiale de ...
-
Dezastru ecologic la Marea Neagră: stare de urgență instituită de autorități
Pe plajele peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Federaţia Rusă, au fost observate pete de păcură, care a ajuns în Marea ...
-
Imagine uluitoare pe cer. Planeta apărută deasupra Lunii
Oamenii din întreaga lume au putut vedea cu ochiul liber o imagine uimitoare a cerului. Planeta Venus a strălucit deasup ...
-
Mark Zuckerberg anunță când vor dispărea smartphone-urile. Ce dispozitiv digital le va lua locul
Într-un anunț revoluționar, Mark Zuckerberg, CEO al Meta, a făcut să vibreze lumea tehnologiei cu predicția sa privind v ...
-
Sătenii din Răcoasa protestează de 8 zile pentru uciderea cu cinism a consăteanului lor. Baronul PSD Halici pune batista pe țambal prin sluga sa umilă fostul procuror șef Țîrlea
Comunitatea din Răcoasa este zguduită de incidentul tragic petrecut pe 27 decembrie 2024, când Maricel Dobrițoiu, un loc ...
-
Anunțul lui Gheorghe Mărmureanu despre Marele Cutremur care va veni în România: "Nu vom scapa de el!"
România se va confrunta cu un mare cutremur, de dimensiunile celui din 1977. Este anunțul făcut de seismologul Gheorghe ...
-
Suntem aproape de a se declara epidemie de gripă în toată Europa. Expertii recomandă vaccinarea cu ser antigripal
Spitalele din întreaga Europă se confruntă cu o perioadă dificilă, deoarece cazurile de gripă continuă să crească brusc ...
-
Bill Gates vrea sa dezvolte rapid proiectul cu țânțarii care sa vaccineze populatii intregi de oameni fara consimtamântul acestora
Co-fondatorul Microsoft a investit milioane de dolari în planul său de a folosi o „armată aeriană de țânțari vaccinatori ...
-
Boala Ursulei von der Leyen are legatura cu vaccinurile mARN Covid. Pe 6 ianuarie 2025 are termen in procesul legat de SMS-urile cu Alfred Bourla de la Pfizer
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a anulat toate deplasările din următoarele două săptămâni după ce ...
-
Ard ca paiele! Grupul Hertz nu știe ce să mai facă pentru a scăpa de mașinile electrice Tesla din flota sa. Compania vinde vehiculele la jumătate de preț
Decizia Hertz de a achiziționa 100.000 de mașini electrice Tesla a avut urmări deosebit de proaste pentru companie. Dar ...
-
Florin Piersic trăiește la o mănăstire: A dat medicii de top pe expertiza unui preot! VIDEO
Actorul Florin Piersic a ajuns la mănăstire. După ce anul trecut a fost internat în mai multe spitale din România, acolo ...
-
Florin Călinescu pune tunurile pe președintele Iohannis și pe politicienii români și acuză că toți luptă doar pentru bani
Actorul Florin Călinescu, care a avut de-a lungul timpului câteva tentative de a face politică la nivel mare, cere cu ve ...
-
Trei cazinouri online cu peste 1000 de jocuri de pacanele
In Romania sunt licentiate peste 50 de cazinouri online de catre Oficiul National pentru Jocuri de Noroc, cazinouri la c ...
-
Dileală la greu: Facebook plănuiește să introducă "prieteni" controlați de AI. Unii vor vorbi ca proștii cu computerul
Potrivit unui raport publicat de Financial Times, Meta explorează o idee care ar putea schimba fundamental modul în care ...
-
Cinci greșeli prin care le oferiți acces hackerilor la datele personale și bancare stocate pe dispozitivele mobile
În era digitală, securitatea online a devenit o prioritate absolută. Totuși, mulți utilizatori încă fac greșeli care le ...