Gheorghe Dincă a fost pus sub urmărire penală și pentru două violuri!

Postat la: 06.09.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Gheorghe Dincă a fost pus sub urmărire penală și pentru două violuri!

Felix Bănilă, procurorul șef DIICOT, a anunțat astăzi într-o conferință de presă faptul că Gheorghe Dincă a fost pus sub urmărire penală și pentru două violuri.

„Ca urmare a declarațiilor luate, s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de viol, în raport de alte două persoane vătămate decât cele precizate anterior" (n.r - Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu), a anunțat Bănilă. Reprezentantul DIICOT a mai precizat în conferința de presă că principalul suspect în cazul dispariției Alexandrei Măceșanu și a Luizei Melencu a recunoscut că le-ar fi ucis, dar nu și că le-ar fi violat.

Alexandru Cumpănașu a spus, după declarațiile șefului DIICOT, că din păcate informațiile furnizate de Felix Bănilă nu au adus nimic nou, de aceea este dezamăgit de „trecerea în revistă" a lucrurilor deja știute din comunicate de presă.

„Am stat ca pe ghimpi și eu, și familia mea. Avocatul nostru studiază dosarul, l-am ascultat pe domnul Bănilă cu mare atenție. Apreciez că încearcă să comunice public. (...) Din păcate, nu am aflat absolut nimic. Pot să-i spun domnului Bănilă că nu ne-a spus absolut nimic, că presa avea dreptul săpună întrebări nu despre probe din dosar, ci despre traficul de persoane", a declarat unchiul Alexandri, în fața sediului DIICOT.

Potrivit lui Alexandru Cumpănașu, este revoltat deoarece șeful DIICOT a comunicat informații deja cunoscute. „Astăzi sunt revoltat. Nu se poate să faci o trecere în revistă a ceea ce știu deja. Nu poți să spui lucruri pe care le-ai comunicat prin comunicate de presă. (...) La un moment dat, m-a confuzat, pentru că din septembrie se intorcea în august, din august, în iulie. Am ținut foarte greu pasul. Declarația e un exercitiu de comunicare publică firesc, dar a fost un exercitiu inutil", a spus Cumpănașu.

Alexandru Cumpănașu a mai spus că în afară de dinți, procurorii nu pot asocia fragmentele osoase găsite în butoiul din curtea casei lui Gheorghe Dincă, Alexandrei.

„În raportul pe care l-au studiat părinții ieri (joi - n.r.) s-au găsit, conform a ceea ce au citit dânșii, dinții, cei șapte, fragmente din craniu, dar nu craniul, fragmente din oase, părticele din oase, din femur (...). Acolo nu scria dacă erau oase vitale. Era o înșiruire de fragmente osoase. În afară de partea de craniu, unde am reținut că era o parte din craniu și fragmente osoase mici, fărâmițate, nu au avut nimic altceva. Practic, acelea nu pot fi asociate Alexandrei. În afară de dinți, procurorii nu pot să asocieze acele fragmente osoase Alexandrei", a spus Cumpănașu

loading...
PUTETI CITI SI...