Gazele din Marea Neagră: Petroliştii atrag atenţia că România „încă mai are o oportunitate" pe care puţine ţări din Europa o au

Postat la: 17.02.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Gazele din Marea Neagră: Petroliştii atrag atenţia că România „încă mai are o oportunitate

Petroliştii atrag din nou atenţia că România încă mai are o oportunitate pe care puţine ţări din Europa o au, respectiv resursele naturale, declaraţia fiind făcută în contextul efectelor crizelor suprapuse la nivel internaţional ce au început să escaladeze în ultimii doi ani.

"Dezvoltarea sectorului pe care îl reprezintă poate fi atinsă numai printr-o legiferare care să stimuleze investiţiile în explorarea şi producţia resurselor, prin diversificarea pieţei de gaze naturale, creşterea competitivităţii şi eficienţei sectorului energetic, având totodată grijă să ofere cele mai bune condiţii pentru consumatorii finali", susţin reprezentanţii Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze (FPPG) .

Potrivit sursei citate, planul de acţiuni asumat de federaţie, prin susţinerea şi implicarea activă a membrilor săi, vizează o mai bună corelare a politicilor publice cu necesitatea dezvoltării sectorului de petrol şi gaze atât onshore, cât şi offshore.

"BSOG este foarte încântată să se alăture FFPG. FFPG a crescut pentru a deveni vocea definitivă atât a industriei de gaze onshore, cât şi a celor offshore şi suntem onoraţi să avem un rol de susţinere pentru a ne asigura că Federaţia îşi poate atinge obiectivele. Printre aceste obiective se numără asigurarea realizării de către România a potenţialului economic şi politic uriaş, de a deveni nu numai autosuficientă energetic, ci şi de a fi o forţă dominantă în Europa prin resursele sale de gaze offshore. Astfel de obiective pot fi realizate doar printr-o înţelegere adecvată între investitori şi toate părţile interesate din România. Credem în efortul FFPG de a realiza obiectivul în beneficiul României", concluzionează Mark Beacom, CEO BSOG.

Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG) acoperă în prezent producţia de gaze naturale, atât în sectorul onshore, cât şi sectorul offshore românesc, contribuind la tranziţia către viitorul energiei acestei regiuni, susţine Franck Neel, preşedintele FPPG, în contextul aderării companiei Black Sea Oil & Gas la această federaţie.

"Federaţia Patronală Petrol şi Gaze acoperă de acum producţia de gaze atât în sectorul onshore, cât şi sectorul offshore românesc, contribuind cu deosebită responsabilitate la tranziţia către viitorul energiei acestei regiuni. Tot mai întărită, prin sporirea numărului membrilor noştri, vocea unită a FPPG este esenţială pentru producţia de ţiţei şi gaze, producţie de care criza actuală demonstrează că este mai multă nevoie decât oricând. Ne confruntăm cu diverse provocări pe lângă cel al demarării proiectelor offshore. Printre acestea merită menţionate tranziţia energetică, rolul gazului în mixul energetic din România şi noile reglementări destinate pieţei libere, dar provocările sunt parte din ADN-ul petrolistului şi, împreună cu BSOG, încă una dintre cele mai respectate companii de pe piaţă românească de petrol şi gaze şi promovând acelaşi climat al cooperării, federaţia va susţine cu fermitate măsuri pentru redresarea economică si independenta energetica, strâns legate de încurajarea producţiei interne de resurse naturale", a spus Franck Neel, potrivit unui comunicat al FPPG.

Prin eforturi susţinute, FPPG reuneşte în prezent principalii producători de gaze naturale, care au capacitatea să acopere în totalitate producţia internă necesară independenţei energetice a României pentru viitorul deceniu.

"De anul acesta, reunind principalii titulari de acorduri de la Marea Neagră, membrii Federaţiei ar putea asigura necesarul de consum energetic până în 2030 doar prin proiectele offshore, blocate de legea menită să le faciliteze şi a cărei schimbare se lasă mult aşteptată", se menţionează în comunicat.

Astfel, atestându-şi reprezentativitatea pentru sectorul energetic, FPPG reiterează obiectivul de a facilita dialogul pentru deblocarea proiectelor offshore şi pentru cele mai eficiente şi realiste măsuri în tranziţia energetică asumată.

BSOG, deţinută de Carlyle International Energy Partners şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, este o companie energetică independentă cu sediul în România, care vizează dezvoltarea offshore a resurselor de gaze. Portofoliul actual al companiei, este alcătuit din Proiectul MGD şi două licenţe de producţie de gaze aferente zăcămintelor de gaze Ana şi Doina din Concesiunea de mică adâncime XV Midia, Marea Neagră, unde este operator şi deţine o cotă de 70%. BSOG este şi operator al Concesiunii în numele partenerilor săi Petro Ventures Resources (cu o cotă de 20%) şi Gas Plus Dacia (cu o cotă de 10%).

loading...
PUTETI CITI SI...