Gabriela Scutea inspiră Germania cu "anchetarea lui Putin": Poliția din Berlin îl cercetează pe Mahmoud Abbas!

Postat la: 19.08.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Gabriela Scutea inspiră Germania cu

Poliţia din Berlin anunţă vineri că a deschis o anchetă cu privire la o presupusă "incitare la ură" împotriva preşedintelui Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas, în urma unor declaraţii controversate, la Berlin, prin care a comparat situaţia din Palestina cu Holocaustul. Pe același model, Parchetul General din România, condus de Gabriela Scutea, a anunțat că îl anchetează pe Vladimir Putin pentru crime de război.

Poliţia a primit o plângere împotriva lui Mahmoud Abbas cu privire la o "relativizare a Holocaustului" în urma acestor declaraţii, pe care le-a făcut marţi, într-o conferinţă de presă comună cu cancelarul german Olaf Scholz. Un Comisariat specializat, din cadrul Poliţiei Judiciare a landului Berlin, a lansat apoi o anchetă, cu privire la care intenţionează să informeze "în curând" parchetul, care va decide dacă să-i dea sau nu curs, declară A|FP un purtător de cuvânt al poliţiei, care confirmă astfel dezvăluiri de presă.

Întrebat despre atentatul care a avut loc în urmă cu 50 de ani, la Jocurile Olimpice de la Munchen, în 1972, soldat cu moartea a 11 israelieni, comis de un comando palestinian, Mahmoud Abbas a comparat situaţia din teritoriile palestiniene ocupate de Israel cu Holocaustul. "Din 1947 şi până azi, Israelul a comis 50 de masacre în 50 de oraşe palestiniene (...), 50 de masacre, 50 de holocausturi, iar chiar şi azi există, în fiecare zi, morţi cauzate de armata israeliană", a declarat el.

Această declaraţie a declanşat un val de indignare în Israel şi în Germania. Ancheta s-ar putea termina înainte să înceapă, având în vedere că Mahmoud Abbas este protejat de imunitate diplomatică. Ministerul german de Externe consideră că aşa stau lucrurile, deoarece Mahmoud Abbas se afla în Germania în cadrul unei vizite oficiale. Un specialist în drept penal, Michael Kubiciel, citat de tabloidul Bild, este însă de altă părere.

Mahmoud Abbas poate profita de imunitate numai în calitate de "reprezsentant al altui stat", iar problema dacă Palestina este sau nu un stat este de o "foarte mare importanţă", subliniază acest expert. Peste 130 de ţări recunosc Palestina ca stat - însă nu şi Germania, ca multe ţări din Occident. Berlinul întreţine, cu toate acestea, relaţii diplomatice cu teritoriile palestiniene ocupate de israelieni.

loading...
PUTETI CITI SI...