Fostul primar din Panciu a fost încarcerat și are de executat 5 ani și 4 luni de închisoare
Postat la: 24.11.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Fostul primar al orașului Panciu până în 2020, Iulian Nica, a fost încarecerat la Penitenciarul Focșani, fiind condamnat definitiv la 5 ani și patru luni de închisoare pentru fapte de corupție de către Curtea de Apel Galați.
De reamtit faptul că în martie 2020, când era primar al orașului Panciu, Iulian Nica a fost arestat preventiv, fiind cercetat într-un dosar în care prejudiciul era estimat la circa 400.000 de euro. A fost învinuit de infracțiuni precum delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la delapidare, instigare la fals intelectual, uz de fals, comise sub forma mai multor acte. Ulterior, acesta a fost judecat în libertate. De la arestul preventiv la o sentință definitivă, viața politică și personală a fostului primar al orașului Panciu, Iulian Nica, s-a derulat într-un vârtej judiciar.
Judecătoria Tecuci a pronunțat, joi, 16 noiembrie 2023 o sentință fermă în cazul său, în primă instanță, condamnându-l la cinci ani și patru luni de închisoare în stare de detenție pentru multiple acuzații grave. Hotărârea Judecătoriei Tecuci era fără echivoc, Iulian Nica a fost găsit vinovat de șantaj, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, instigare la delapidare, instigare la fals intelectual și fals intelectual. În detaliu, sentința specifica: "Condamnă pe inculpatul Nica Iulian la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj. Condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la delapidare, 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals intelectual. Contopește pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul Nica Iulian să execute pedeapsa cea mai grea, și anume aceea de 2 ani și 8 luni închisoare, sporită la 5 ani și 4 luni închisoare în stare de detenție." Ulterior în 22 noiembrie 2024 magistrații CA Galați confirmă decizia Judecătoriei Tecuci prin hotarârea 1151/2024 din 22.11.2024.
Solutia pe scurt: În temeiul art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci şi de inculpatul Nica Iulian împotriva sentinţei penale nr. 458 din 16.11.2023 pronunţate de Judecătoria Tecuci în dosarul nr. 1344/275/2020. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată doar în ceea ce priveşte pe inculpatul Nica Iulian și, în rejudecare: În temeiul art. 67 alin. 2 raportat la art. 66 alin. 1 literele a) şi b), alin. 2 şi 3 din Codul penal aplică inculpatului Nica Iulian pe lângă fiecare din pedepsele principale de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 din Codul penal cu aplicare art. 35 alin. 1 din Codul penal, 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, prevăzută de art. 47 din Codul penal în referire la art. 297 alin. 1 din Codul penal cu aplicare art. 35 alin. 1 din Codul penal şi 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la delapidare, prevăzută de art. 47 din Codul penal în referire la art. 295 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. 1 litera c) din Codul penal. În temeiul art. 65 alin. 1 din Codul penal aplică inculpatului Nica Iulian, pe lângă fiecare pedeapsă complementară, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 literele a) şi b) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca şi pedeapsă complementară. În temeiul art. 424 alin. 3 din Codul de procedură penală în referire la art. 404 alin. 4 litera a) din Codul de procedură penală şi art. 72 alin. 1 din Codul penal deduce din pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului Nica Iulian durata reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu de la 11.03.2020 la 15.05.2020 inclusiv. Menţine celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii. În temeiul art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă Muntu Gabriel împotriva sentinţei penale nr. 458 din 16.11.2023 pronunţate de Judecătoria Tecuci în dosarul nr. 1344/275/2020. În temeiul art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă pe apelanta-parte civilă Muntu Gabriel la plata către stat a sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat. În temeiul art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat pentru judecarea celorlalte apeluri declarate în cauză rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 275 alin. 6 din Codul de procedură penală respinge ca neîntemeiată cererea formulată de partea civilă Muntu Gabriel de obligare a inculpatului Nica Iulian la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel. Definitivă. Pronunţată potrivit dispoziţiilor art. 405 alin. 1 teza a-II-a din Codul de procedură penală prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 22.11.2024.
Marian Gârleanu
-
Unde misterioase, detectate la 165.000 km distanță de Pământ. Explicațiile astronomilor
Semnale electromagnetice cunoscute sub numele de „unde chorus" au fost detectate la o distanță de 165.000 de kilometri d ...
-
Alerta internationala: O bucată uriașă de gheață, cât Parisul, s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume
Pentru prima dată, o bucată imensă, aproape la fel de mare ca Parisul, s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume, a ...
-
Administrația Biden a trimis prezervative în valoare de 50 milioane de dolari în Fâșia Gaza
Președintele Donald Trump a acuzat administrația Joe Biden că trimite prezervative în valoare de 50 de milioane de dolar ...
-
Șefii FBI au primit ordin să se pensioneze, să demisioneze sau vor fi concediați până luni (CNN). FBI a refuzat să comenteze informațiile
Cel puțin șase șefi ai FBI au primit ordin să se pensioneze, să demisioneze sau să fie concediați până luni, potrivit un ...
-
Cum Să-ți Mobilezi Bucătăria Cât Mai Prietenos Cu Bugetul
Amenajarea bucătăriei este o provocare care combină creativitatea și planificarea atentă, mai ales când vrei să respecți ...
-
Birourile Congresului american, avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek
Birourile Congresului SUA au fost avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek, a re ...
-
O piramidă necunoscută intrigă cercetătorii
O structură submersă în formă de piramidă a fost identificată în apropierea Insulelor Azore din Oceanul Atlantic, generâ ...
-
Concurență acerbă în lumea AI - A apărut modelul care surclasează DeepSeek-V3
Compania chineză de tehnologie Alibaba a lansat miercuri o nouă versiune a modelului său de inteligenţă artificială (AI) ...
-
Afacerile care se prăbușesc după intrarea României în spațiul Schengen. "Unii intenționează să își vândă imobilele și să se mute"
Intrarea României în spațiul Schengen nu este privită cu bucurie de toată lumea. La Nădlac, localnicii sunt disperați, d ...
-
Mii de cetățeni români vor fi expulzați din SUA: Trump vrea să trimită migranții la Guantanamo
Un document publicat de presa din SUA arată faptul că, începând cu 24 noiembrie 2024, există 1.445.549 de persoane care ...
-
Călin Georgescu a făcut plângere la CPI, împotriva lui Iohannis și a CCR: Anularea alegerilor sare în aer
Verdictul Comisiei de la Veneția privind anulare alegerilor din România a fost unul clar: CCR și autoritățile din Români ...
-
Celebrul economist american Nouriel Roubini îl atacă pe Trump: Toate ne vor lovi drastic, vești triste pentru oameni
În ciuda creșterii scurte a piețelor la știrile confirmate despre o a doua președinție a lui Donald Trump, analiștii nu ...
-
Bilanț tragic al accidentului aviatic de la Washington -Se pare că toti cei aflați aflați la bordul aeronavelor au murit. 18 cadavre au fost recuperate din râu
Un avion de pasageri al companiei American Airlines care transporta 60 de pasageri și patru membri ai echipajului care a ...
-
O nouă speranță pentru inimile bolnave: descoperirea medicală care ar putea schimba vieți
Progresele în tratamentul insuficienței cardiace avansate se remarcă prin dezvoltarea unui plasture biologic care ar put ...
-
Zuckerberg a acceptat să-i bage 25 de milioane de dolari lui Donald Trump în buzunar
Meta a acceptat să plătească despăgubiri de 25 de milioane de dolari lui Donald Trump pentru a pune capăt proceselor int ...
-
Descoperire surprinzătoare a cercetătorilor Harvard: Ucigașul tăcut din organism care lovește fatal în floarea vieții
Un nou studiu efectuat de către o echipă de cercetători de la Harvard Medical School, MIT și Spitalul McLean din Massach ...
-
Un fost cercetător în domeniul siguranței AI trage un semnal de alarmă - Ritmul de dezvoltare este terifiant
Un fost cercetător în domeniul siguranței de la OpenAI se declară „destul de terifiat" de ritmul de dezvoltare al inteli ...
-
Servicii ultrasecrete: China a făcut jocuri pentru a răsturna Guvernul Spaniei
O operaţiune chineză pe reţelele de socializare care urmăreşte să stârnească furia politică în Occident a cerut răsturna ...
-
Fetiță de 8 ani moartă în chinuri după ce părinții i-au refuzat insulina convinși că rugăciunile sunt suficiente: "O vindecă Dumnezeu!"
Paisprezece membri ai unui cult religios din Australia au fost găsiți vinovați pentru moartea lui Elizabeth Struhs, o fe ...
-
Transformă-ți rutina de îngrijire cu aparate de tuns și aparate de ras electrice de calitate
Aparatele de tuns și aparatele de ras electrice sunt esențiale pentru rutina zilnică de îngrijire personală. Aceste disp ...
-
Un liceu din cea mai mare capitală a Europei a înlocuit toți profesorii: Inteligența artificială le predă elevilor
Pregătirea pentru examene cu ajutorul inteligenţei artificiale (AI) şi nu cu un profesor: un liceu privat din Londra a d ...
-
Procurorul care s-a ocupat de recuperarea brățărilor dacice despre furtul din Olanda. Ce șanse sunt ca tezaurul să fie recuperat
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, cel care s-a ocupat de recuperarea brățărilor dacice, spune că el c ...
-
Un bărbat a decedat la Spitalul Morții din Slatina pentru că nu era de gardă un cardiolog
Un bărbat de 66 de ani din Slatina a făcut la finalul săptpmânii trecute trei preinfarcturi în decurs de trei ore şi ar ...
-
Fișierele de asasinat JFK, RFK și MLK au fost desecretizate. Acestea dezvăluie planul nemilos al elitelor globale de a-i reduce la tăcere pe cei care le-au sfidat!
Ordinul executiv al lui Donald Trump de desecretizare a tuturor documentelor guvernamentale rămase legate de asasinatele ...
-
Creștere inexplicabilă a afecțiunilor cardiace: oamenii de știință solicită mai multe cercetări asupra efectelor secundare ale vaccinurilor anti-COVID
Experții canadieni solicită mai multe cercetări privind afecțiunile cardiace legate de vaccinurile Covid. Aceștia se tem ...
-
Un faimos expert în finanțe avertizează după ziua neagră de pe bursa americană: "Haosul de la Nvidia este doar începutul"
Hassim Taleb, autorul cărții „Lebăda Neagră", a avertizat marți, 28 ianuarie, că vânzările masive ale acțiunilor Nvidia ...
-
Asteroidul care se apropia alarmant de repede de Pământ este de fapt o Tesla lansată în spatiu de Musk în 2018
Un obiect spaţial pe care astronomii l-au identificat inițial ca fiind un asteroid care se apropie alarmant de Pământ s- ...
-
România Reală: lideri și societatea civilă unesc forțele pentru un viitor responsabil
Pe 28 ianuarie 2025, Palatul Parlamentului a găzduit conferința „România Reală - România Responsabilă", organizată de Un ...
-
Acţiunile se prăbuşesc pe bursele americane din cauza unei firme de AI din China. Influențe și pe bursa de la Londra
Acțiunile americane sunt așteptate să deschidă ședința de tranzacționare de azi în scădere, după ce un avans surpriză al ...