Florii 2019: ce nu trebuie să faci de Florii. De ce neaparat trebuie consumat pește

Postat la: 21.04.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Florii 201: ce nu trebuie să faci de Florii. De ce neaparat trebuie consumat pește

De Florii, creștinii ortodocși sărbătoresc intrarea lui Iisus în Ierusalim. Tot atunci sunt sărbătoriți cei care poartă nume de flori. În acest an, sărbătoarea este pe 1 aprilie și se celebrează în duminica dinaintea Paștelui. Românii urmează mai multe tradiții și obiceiuri.

Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, sărbătoare cunoscută popular sub numele de Florii, este una din cele mai importante din România. Ce este interzis să faci în duminica de Florii: Se spune că persoanele care își uită morții în ziua de Florii, adică nu le îngrijesc mormintele și nu aprind o lumânare lângă o ramură de salcie, nu vor avea parte de sprijin la bătrânețe.

În Muntenia se spune că nu e bine să te speli pe cap în această zi, pentru a nu deveni cărunt. Nu e bine că fetele nemăritate să țină zestrea înăuntru. În această zi sunt scoase afară toate obiectele care au o însemnătate spirituală importantă pentru domnișoare. Gospodăria nu se stropește cu parfum sau cu alte obiecte moderne, ci cu apa sfințită luată de Bobotează, pentru ca membrii familiei să fie sănătoși tot anul.

De Florii se mănâncă peşte, aceasta fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri. Biserica ortodoxă dă dezlegare la pește, pentru că se spune că în această zi Iisus ar fi cerut să mănânce pește. În popor se spune că peștele consumat în această zi are puteri tămăduitoare și cine mănâncă se va lecui de orice boală.În ziua de Florii, oamenii duc la biserica ramuri de salcie, care sunt sfințite și puse apoi la icoane, la pomii fructiferi pentru a-i ajuta să rodească sau la ușa casei pentru a fi protejată tot anul. Conform credinței, ramurile ajută la tămăduirea bolilor, la belșug în gospodărie și sunt păstrate pe tot parcursul anului, până la următoarea sărbătoare de Florii.

În jur de 1,5 milioane de români își sărbătoresc onomastica. Dintre cei sărbătoriţi, aproape 900.000 sunt femei, arată statisticile. Cele mai întâlnite nume la femei sunt Viorica, Florentina, Florica. Sunt și românce cu nume mai rare, precum Garofiţa, Micşunica, Panseluţa sau Crizantema. La bărbați sunt sărbătoriți cei care poartă numele de Florin, Viorel, Florian, cel mai des întâlnite, precum și cei botezați Trandafir, Bujor, Mărgărit sau Crin. Tradiția spune că așa cum va fi vremea de Florii, tot așa va fi și în prima zi de Paște.

loading...
PUTETI CITI SI...