Elvis Presley și fenomenul Cancel Culture!

Postat la: 18.07.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

La data de 23 iunie 2022 s-a lansat filmul biografic „Elvis", film produs cu intenția de a ecraniza viața lui Elvis Presley din perspectiva managerului său, colonelul Tom Parker.

Întrucât sunt un mare fan al lui Elvis, am profitat de o după-masa liberă și am vizionat filmul la un cinematograf din capitală. Înainte de a relata atmosfera generală propagată de intriga filmului, cred că este important să stabilim câteva adevăruri istorice. Elvis Presley a fost, este și va fi, la nivel formal și informal, regele genului de muzică numit Rock-and-Roll. Timp de 22 de ani, Elvis a înregistrat 64 de albume, 149 de single-uri și a susținut nenumărate concerte, scrie Andrei Gușă pe solidnews.ro.

Sute de discuri de aur sau platină pentru numărul record de discuri vândute (peste un miliard), 14 nominalizări la premiile Grammy, dintre care trei câștigate, premiul pentru întreaga carieră, decernat la vârsta de numai 36 de ani sunt numai câteva dintre onorurile pe care le-a primit Elvis Presley. În 1986 a fost în primul grup de cântăreți ce a intrat în Rock-and-Roll Hall of Fame, iar în 1998 a fost introdus în Country Music Hall of Fame. În 2001, odată cu intrarea sa în Gospel Music Hall of Fame, Elvis a devenit singurul interpret membru al tuturor celor trei anuale.

Latura lui Elvis mai puțin cunoscută de către publicul larg este cea filantropică, de om: acesta avea obiceiul de a dărui Cadillac-uri, bani și bijuterii, de multe ori sub impulsul momentului. Elvis concerta periodic în scopuri caritabile. Își întreținea familia, mulți prieteni, chiar și oameni străini, plătindu-le facturile și datoriile, spitalizările, cumpărându-le case sau întreținându-le familiile. Mulți ani de zile acesta a dăruit mai mult de o mie de dolari pe an fiecăruia dintre chitariștii care locuiau în Memphis, iar activitatea caritabilă a acestuia continuă și în zilele noastre prin intermediul Elvis Presley Charitable Foundation.

Contrar acestor părți bune, Elvis avea, ca orice om, și părți mai puțin lăudabile. Este notorie legenda cum că, la întrebarea „Ai ieși vreodată la o întâlnire cu o femeie de culoare?", Elvis a dat răspunsul: „Singurul lucru pe care îl poate face o femeie de culoare pentru mine este să-mi cumpere discurile și să-mi lustruiască pantofii". Un răspuns excentric, extrem de rasist pentru vremurile în care trăim, dar oarecum normal pentru spectrul politic și social al anilor 50 și 60, vremuri când segregarea rasială era încă în exercițiu. După cum se poate vedea, erau foarte multe elemente din viața lui Elvis care puteau fi fructificate, în scopul producției unui film biografic fidel cursului vieții acestui om. Cu toate acestea, puține din datele expuse sus au fost folosite. De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, nu a fost folosită aproape nicio informație din cele amintite. Toate fiind definitorii pentru cariera lui Elvis. Și atunci, cum poate fi vorba de un film biografic?

Prima jumătate a filmului (film de aproape 3 ore) s-a concentrat pe următoarea temă: Elvis era fanul artiștilor de culoare ai epocii. Era, în fapt, o copie a lor - B.B. King, Little Richard etc. -, dar o copie mai palidă ce-i drept. Iar scopul lui Elvis a fost să promoveze muzica acestor artiști, pentru a combate nefireasca segregare rasială. Motiv pentru care a fost somat de managerul lui să cânte colinde, sau orice alt tip de muzică benignă doctrinei segregaționiste. A doua parte a filmului s-a concentra pe al doilea narativ: Elvis era complet dependent de managerul său, respectiv de droguri. Astfel, a ajuns să aibă un show la un hotel din Las Vegas, show pe care l-a derulat pe o lungă perioadă de timp, și care a fost apogeul carierei sale.

Articol integral AICI.