Șeful TikTok este somat să dea explicații în PE despre campania lui Călin Georgescu. Marcel Ciolacu reacționează: Sursa de finanțare a fost una externă

Postat la: 26.11.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Șeful TikTok este somat să dea explicații în PE despre campania lui Călin Georgescu. Marcel Ciolacu reacționează: Sursa de finanțare a fost una externă

Liderul unui grup politic din Parlamentul European a cerut, marți, ca directorul general al TikTok, Shou Zi Chew, să vină și să dea asigurări că platforma socială nu a intervenit activ în rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale din România.

Valerie Hayer s-a declarat extrem de îngrijorată de procentul de voturi înregistrat de „un candidat de extremă-dreapta", referindu-se la Călin Georgescu.

„Cu privire la alegerile prezidenţiale din România, este extrem de îngrijorător să vedem un candidat de extremă-dreapta luând un avans surprinzător. Un candidat împotriva NATO, împotriva Occidentului, pro-rus.

Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei, suntem martori cum social media, mai ales TikTok, a devenit un câmp de luptă pentru votanţi. Click-uri înaintea conţinutului.

Îi cerem directorului general TikTok să vină să ne vorbească şi să ne dea asigurări că platforma sa nu a încălcat în niciun fel Actul privind Serviciile Digitale.

România reprezintă un semnal de alarmă. Radicalizarea şi dezinformarea pot apărea oriunde în Europa şi pot avea consecinţe dăunătoare", a declarat Valerie Hayer, liderul grupului Renew Europe, marți, în Parlamentul European.

„E un sistem, nu știu cât e de legal, am înțeles cum s-a folosit sistemul. Acum, sursa de finanțare, părerea mea, este de urmărit. Toate partidele n-au făcut acest lucru pentru că legea prevede niște plafoane pentru cheltuielile pe online.

Banii folosiți în ceea ce s-a întâmplat sunt mult mai mulți decât ce e prevăzut în lege și asta înseamnă că sursa de finanțare a fost una externă.

Nu-s procuror, judecător, deci nu e treaba mea. Este treaba celorlalte autorități", a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă a primit semnale din partea autorităților competente, a serviciilor secrete în privința lui ascensiunii lui Călin Georgescu, prim-ministrul a răspuns că nu.

loading...
PUTETI CITI SI...