Șeful NATO, mesaj ferm pentru Rusia: 'Suntem uniţi în sprijinul nostru pentru Ucraina'

Postat la: 16.03.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Șeful NATO, mesaj ferm pentru Rusia: 'Suntem uniţi în sprijinul nostru pentru Ucraina'

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat în cadrul unei reuniuni a delegaţilor la Bruxelles că blocul de securitate rămâne unit în sprijinul său pentru Ucraina, conform BBC, scrie news.ro.

În cadrul primei întâlniri de când Rusia a lansat invazia asupra Ucrainei, Stoltenberg a afirmat că liderii occidentali au oferit un sprijin militar masiv Kievului şi se angajează să continue acest sprijin.

"Lumea condamnă acest război fără sens. Aliaţii şi partenerii NATO impun Rusiei sancţiuni fără precedent şi suntem uniţi în sprijinul nostru pentru Ucraina", a declarat el.

"Timp de mulţi ani, am antrenat zeci de mii de trupe ucrainene şi am furnizat cantităţi mari de echipamente critice pentru a ajuta Ucraina să-şi menţină dreptul la autoapărare", a subliniat şeful NATO.

"De la începutul invaziei ruse, aliaţii şi-au intensificat în mod semnificativ sprijinul pentru poporul ucrainean, guvernul şi forţele armate care au dat dovadă de curaj, cu echipament militar, asistenţă umanitară şi financiară, precum şi adăpost oferit milioanelor de refugiaţi. Astăzi este şi mai important ca noi toţi să susţinem Ucraina", a conchis Stoltenberg.

 

loading...
PUTETI CITI SI...