Dubla crimă de la Iaşi: Au venit rezultatele ADN. Ancheta devine tot mai complicată

Postat la: 15.01.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Dubla crimă de la Iaşi: Au venit rezultatele ADN. Ancheta devine tot mai complicată

În cursul acestei săptămâni au sosit rezultatele criminalistice privind urmele ADN găsite pe mai multe obiecte vestimentare din casa în care s-a produs dubla crimă din cartierul Moara de Vânt, din Iaşi. Experţii au analizat hanoracul principalului suspect, Ahmed el Bourkadi, haină pe care marocanul a declarat că a uitat-o în casa prietenului său.

Pe un alt obiect vestimentar, anchetatorii au descoperit patru urme diferite de ADN. Două dintre ele aparţineau celor două victime, iar alte două, unor persoane neidentificate.

„S-a mai prelevat un obiect vestimentar de mare importanţă de pe care s-au prelevat urme, iar într-una din ele au fost identificate patru profile genetice, printre care cele ale victimelor şi alte două străine. Însă, pentru că ADN-urile au fost mixate, nu pot fi alcătuite profile genetice. Însă arată că în locuinţă au fost alte două persoane străine, pe lângă cele două victime", au declarat surse apropiate anchetei, pentru ziaruldeiasi.ro.

În ciuda faptului că în scenă ar putea apărea noi suspecţi, procurorii au aprobat vineri, 14 ianuarie, prelungirea stării de arest preventiv cu încă 30 de zile pentru Sami Ahmed el Bourkadi.

Descoperirea a fost făcută de poliţişti, care au fost informaţi de familia băiatului cu privire la posibila dispariţie a acestuia. În cursul zilei de 10 decembrie el ar fi trebuit să ajungă, cu avionul, la Bruxelles.

Trupurile celor doi tineri prezentau urme de violenţă, iar în imobil s-au identificat urme de ardere. Ahmed el Bourkadi a fost reţinut, după ce a fost prins de către autorităţile italiene la Roma, la câteva zile după crima de la Iaşi.

loading...