Dosarul de corupție al lui Dan Șova, rejudecat de la zero. El fusese condamnat definitiv vara trecută la 3 ani de închisoare cu executare

Postat la: 21.10.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Dosarul de corupție al lui Dan Șova, rejudecat de la zero. El fusese condamnat definitiv vara trecută la 3 ani de închisoare cu executare

 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, luni, rejudecarea de la zero a dosarului de corupție al lui Dan Șova la instanța de fond. Un singur judecător a cerut trimiterea unor întrebări CJUE și suspendarea cauzei.

Fostul ministru al Transporturilor a cerut, în baza deciziei Curții Constituționale pe completurile specializate de 3, prin intermediul avocaților, admiterea apelului și desființarea deciziei anterioare a Instanței Supreme, care îl condamnase în iunie la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora.

Totodată, atât avocații lui Șova, cât și procurorul DNA au cerut ÎCCJ retrimiterea dosarului CET Govora la instanța de fond, respectiv Curtea de Apel București. Dan Șova a fost prezent, luni, la ÎCCJ, însă nu a făcut declarații în fața instanței și nici în fața jurnaliștilor.

Fostul ministru beneficiază astfel a doua oară de deciziile Curții Constituționale referitoare la completurile de la Înalta Curte de Casație, după ce a fost pus în libertate în decembrie 2018, când instanţa supremă a suspendat executarea pedepselor, ca urmare a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare (o cale extraordinară de atac), după decizia Curţii Constituţionale privind compunerea nelegală a completurilor de 5 judecători.

Dan Șova a fost condamnat în iunie 2018 la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora, însă a fost anulată pedeapsa în urma deciziei ICCJ. Acesta a fost, de fapt, primul proces în care instanţa supremă a admis contestaţia în anulare, după valul de eliberări în baza acestora din decembrie 2018.

loading...
PUTETI CITI SI...