Detalii din motivarea instanței în dosarul Pantelimon care dau fiori: În cazul unui pacient inculpatele par a fi cele care au hotărât momentul decesului său
Postat la: 14.08.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Instanța a dat motivarea în cazul celor două doctorițe acuzate de omor de la Spitalul Sfântul Pantelimon. Magistrații au considerat că în special doctorița supranumită „doctorița cu coasă" urmărea să îngreuneze ancheta prin ștergerea tuturor probelor. Magistrații susțin că cele două doctorițe au acționat cu bună știință, nu din greșeală, iar asistentele ar fi încercat salvarea pacienților.
Cele două doctorițe de la Spitalul Pantelimon, Miron Maria Alexandra şi Păiuș Mirela, "au acționat cu intenția directă de a suprima viața victimei Militaru Marian" și au arătat "un profund dispreț al inculpatelor față de viața persoanelor prin ignorarea tuturor dispozițiile legale care reglementează exercitarea profesiei lor, dar și a jurământului depus la terminarea facultății de medicină", se arată în motivarea deciziei de arestare pentru 30 de zile pronunțată de Tribunalul București.
Judecătorul mai arată în motivarea sa că "inculpata Miron Maria aprecia că noradrenalina prelungea suferința pacienților săi, lipsind divinitatea de dreptul său absolut de a decide cu privire la viață și moarte". În motivare se mai arată că "în cazul pacientului Militaru Marian inculpatele par a fi cele care au hotărât momentul decesului său, relevant fiind și că, în cazul în care inculpata Miron Maria ar fi reușit la data de 26.03.2024 să suprime viața victimei, aceasta nu s-ar mai fi trezit la data de 30.03.2024 pentru o ultimă întâlnire cu soția sa".
Cele două inculpate au refuzat să facă orice declarații în fața instanței. Mai observă judecătorul că, urmare a practicilor inculpatelor pe secția ATI, asistenții medicali au încercat din răsputeri menținerea în viață a pacienților în legătură cu care inculpatele decideau că sunt "de lăsat", în sensul compensării reducerii noradrenalinei pe injectomat cu introducerea unei alte fiole în perfuzie, tehnică aplicată inclusiv în cazul pacientului Militaru Marian.
Asistenții medicali au mai arătat că, în încercarea de a-și păstra locurile de muncă, ascundeau compensarea noradrenalinei de inculpate, întrucât acestea le reproșau menținerea în viață a pacienților, în condițiile în care stabiliseră anterior că trebuie să moară. Or, dacă inculpatele ar fi acționat din culpă sau ca urmare a incompetenței profesionale, orice modificare a ratei de administrare a noradrenalinei din injectomate s-ar fi regăsit în fișa de observație a pacientului, semnată/parafată și deci asumată de medici.
Aceste modificări nu au fost operate însă și în fișa de observație a pacientului Militaru Marian, fiind nenumărate neconcordanțe, asistenții medicali declarând că inculpatele le ordonau să treacă în acte valori maximale ale noradrenalinei, deși pacientul primea doze minimale. Nu numai că inculpata Miron Maria verifica ca asistenții să mențină pacientul la doze minimale în ciuda tensiunilor arteriale mici și eventual a stopurilor cardio-respiratorii, dar ambele inculpate apostrofau asistenții medicali dacă nu executau întocmai aceste dispoziții.
Acționarea cu intenție a inculpatelor rezultă în mod evident și din modificarea ratelor de administrare pe injectomat în timpul orelor de vizită în sensul punerii lor în concordanță cu fișa de observație și reduse din nou la doza minimă după plecarea vizitatorilor.
Această împrejurare denotă nu doar că inculpatele cunoșteau efectele scăderii bruște ale dozei de noradrenalină asupra pacienților, dar și încercau în mod activ să ascundă modificările efectuate pentru a nu se expune unor eventuale consecințe penale ca urmare a plângerilor aparținătorilor. Or, această atittudine este incompatibilă în opinia judecătorului cu săvârșirea faptei din culpă sau neștiință profesională.
Având în vedere considerentele anterioare, raportat la materialul probator administrat, dar și la stadiul procesual în care cauza se află, judecătorul de drepturi și libertăți nu a putut reține apărările inculpatelor, apreciind că, la acest moment, există suspiciunea rezonabilă că inculpatele au acționat cu intenția directă de a suprima viața victimei Militaru Marian.
Modul și circumstanțele de comitere a faptelor conduc la concluzia unui profund dispreț al inculpatelor față de viața persoanelor prin ignorarea tuturor dispozițiile legale care reglementează exercitarea profesiei lor, dar și a jurământului depus la terminarea facultății de medicină, despre care și apărarea a făcut vorbire.
În consecință, judecătorul apreciază, și raportat la demersurile inculpatei Miron Maria Alexandra de a îngreuna desfășurarea urmăririi penale prin ștergerea probelor, că măsura arestării preventive este singura măsură care are aptitudinea la acest moment de a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Cu privire la aceste înscrisuri inculpata a precizat că îi aparţin şi că au fost întocmite de ea (aspect consemnat în procesul-verbal de percheziţie domiciliară). În aceste înscrisuri olografe mai apare menţiunea: „?Ce facem cu resuscitările?! Nu am fost anunţate? Nu ne-am scandalizat/nu am investigat fiind pac. terminali, cu cauză irev. a SC (n.n. stopului cardiac)".
În ceea ce privește condiția ca măsura preventivă să fie necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că doar prin luarea măsurii arestului preventiv se poate preîntâmpina sau înlătura pericolul generat de conduita inculpatelor.
Având în vedere considerentele expuse anterior privind particularităţile cauzei şi circumstanţele personale ale inculpatelor, judecătorul constată că luarea unei alte măsuri preventive, mai puţin intruzive faţă de inculpate, nu ar fi aptă să asigure cu aceeaşi eficienţă buna desfășurare a procesului penal, arestarea preventivă a acestora fiind singura măsură preventivă ce se poate dispune, cel puţin la acest moment procesual.
-
Provocarea de pe TikTok care dă fiori medicilor. Avertisment: Produce leziuni ireversibile
PMai multe cantoane din vestul Elveţiei avertizează cu privire la periculoasa "Provocare Paracetamol" care face ravagii ...
-
Numărul persoanelor cu demență va crește dramatic: cercetătorii au descoperit însă un remediu banal
În zilele noastre, populaţia din întreaga lume trăieşte mai mult, iar acest lucru va face ca numărul persoanelor cu deme ...
-
Profeția lui Elon Musk, din urmă cu un an, s-a adeverit recent: Va fi nevoie de un accident aviatic grav
Elon Musk spunea în urmă cu aproximativ un an că ar fi nevoie de un accident aviatic grav pentru ca guvernul să pună cap ...
-
Unde misterioase, detectate la 165.000 km distanță de Pământ. Explicațiile astronomilor
Semnale electromagnetice cunoscute sub numele de „unde chorus" au fost detectate la o distanță de 165.000 de kilometri d ...
-
Alerta internationala: O bucată uriașă de gheață, cât Parisul, s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume
Pentru prima dată, o bucată imensă, aproape la fel de mare ca Parisul, s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume, a ...
-
Administrația Biden a trimis prezervative în valoare de 50 milioane de dolari în Fâșia Gaza
Președintele Donald Trump a acuzat administrația Joe Biden că trimite prezervative în valoare de 50 de milioane de dolar ...
-
Șefii FBI au primit ordin să se pensioneze, să demisioneze sau vor fi concediați până luni (CNN). FBI a refuzat să comenteze informațiile
Cel puțin șase șefi ai FBI au primit ordin să se pensioneze, să demisioneze sau să fie concediați până luni, potrivit un ...
-
Cum Să-ți Mobilezi Bucătăria Cât Mai Prietenos Cu Bugetul
Amenajarea bucătăriei este o provocare care combină creativitatea și planificarea atentă, mai ales când vrei să respecți ...
-
Birourile Congresului american, avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek
Birourile Congresului SUA au fost avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek, a re ...
-
O piramidă necunoscută intrigă cercetătorii
O structură submersă în formă de piramidă a fost identificată în apropierea Insulelor Azore din Oceanul Atlantic, generâ ...
-
Concurență acerbă în lumea AI - A apărut modelul care surclasează DeepSeek-V3
Compania chineză de tehnologie Alibaba a lansat miercuri o nouă versiune a modelului său de inteligenţă artificială (AI) ...
-
Afacerile care se prăbușesc după intrarea României în spațiul Schengen. "Unii intenționează să își vândă imobilele și să se mute"
Intrarea României în spațiul Schengen nu este privită cu bucurie de toată lumea. La Nădlac, localnicii sunt disperați, d ...
-
Mii de cetățeni români vor fi expulzați din SUA: Trump vrea să trimită migranții la Guantanamo
Un document publicat de presa din SUA arată faptul că, începând cu 24 noiembrie 2024, există 1.445.549 de persoane care ...
-
Călin Georgescu a făcut plângere la CPI, împotriva lui Iohannis și a CCR: Anularea alegerilor sare în aer
Verdictul Comisiei de la Veneția privind anulare alegerilor din România a fost unul clar: CCR și autoritățile din Români ...
-
Celebrul economist american Nouriel Roubini îl atacă pe Trump: Toate ne vor lovi drastic, vești triste pentru oameni
În ciuda creșterii scurte a piețelor la știrile confirmate despre o a doua președinție a lui Donald Trump, analiștii nu ...
-
Bilanț tragic al accidentului aviatic de la Washington -Se pare că toti cei aflați aflați la bordul aeronavelor au murit. 18 cadavre au fost recuperate din râu
Un avion de pasageri al companiei American Airlines care transporta 60 de pasageri și patru membri ai echipajului care a ...
-
O nouă speranță pentru inimile bolnave: descoperirea medicală care ar putea schimba vieți
Progresele în tratamentul insuficienței cardiace avansate se remarcă prin dezvoltarea unui plasture biologic care ar put ...
-
Zuckerberg a acceptat să-i bage 25 de milioane de dolari lui Donald Trump în buzunar
Meta a acceptat să plătească despăgubiri de 25 de milioane de dolari lui Donald Trump pentru a pune capăt proceselor int ...
-
Descoperire surprinzătoare a cercetătorilor Harvard: Ucigașul tăcut din organism care lovește fatal în floarea vieții
Un nou studiu efectuat de către o echipă de cercetători de la Harvard Medical School, MIT și Spitalul McLean din Massach ...
-
Un fost cercetător în domeniul siguranței AI trage un semnal de alarmă - Ritmul de dezvoltare este terifiant
Un fost cercetător în domeniul siguranței de la OpenAI se declară „destul de terifiat" de ritmul de dezvoltare al inteli ...
-
Servicii ultrasecrete: China a făcut jocuri pentru a răsturna Guvernul Spaniei
O operaţiune chineză pe reţelele de socializare care urmăreşte să stârnească furia politică în Occident a cerut răsturna ...
-
Fetiță de 8 ani moartă în chinuri după ce părinții i-au refuzat insulina convinși că rugăciunile sunt suficiente: "O vindecă Dumnezeu!"
Paisprezece membri ai unui cult religios din Australia au fost găsiți vinovați pentru moartea lui Elizabeth Struhs, o fe ...
-
Transformă-ți rutina de îngrijire cu aparate de tuns și aparate de ras electrice de calitate
Aparatele de tuns și aparatele de ras electrice sunt esențiale pentru rutina zilnică de îngrijire personală. Aceste disp ...
-
Un liceu din cea mai mare capitală a Europei a înlocuit toți profesorii: Inteligența artificială le predă elevilor
Pregătirea pentru examene cu ajutorul inteligenţei artificiale (AI) şi nu cu un profesor: un liceu privat din Londra a d ...
-
Procurorul care s-a ocupat de recuperarea brățărilor dacice despre furtul din Olanda. Ce șanse sunt ca tezaurul să fie recuperat
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, cel care s-a ocupat de recuperarea brățărilor dacice, spune că el c ...
-
Un bărbat a decedat la Spitalul Morții din Slatina pentru că nu era de gardă un cardiolog
Un bărbat de 66 de ani din Slatina a făcut la finalul săptpmânii trecute trei preinfarcturi în decurs de trei ore şi ar ...
-
Fișierele de asasinat JFK, RFK și MLK au fost desecretizate. Acestea dezvăluie planul nemilos al elitelor globale de a-i reduce la tăcere pe cei care le-au sfidat!
Ordinul executiv al lui Donald Trump de desecretizare a tuturor documentelor guvernamentale rămase legate de asasinatele ...
-
Creștere inexplicabilă a afecțiunilor cardiace: oamenii de știință solicită mai multe cercetări asupra efectelor secundare ale vaccinurilor anti-COVID
Experții canadieni solicită mai multe cercetări privind afecțiunile cardiace legate de vaccinurile Covid. Aceștia se tem ...
-
Un faimos expert în finanțe avertizează după ziua neagră de pe bursa americană: "Haosul de la Nvidia este doar începutul"
Hassim Taleb, autorul cărții „Lebăda Neagră", a avertizat marți, 28 ianuarie, că vânzările masive ale acțiunilor Nvidia ...