Davos ne propune "Oraşele-burete" - un model urbanistic "pentru salvarea planetei": Invenția care ar duce la scăderea temperaturii ambientale și la crearea de vegetaţie nouă

Inundaţiile, creşterea temperaturii planetei şi lipsa apei şi a zonelor verzi pot fi atenuate printr-o abordare durabilă a acestei chestiuni, axată pe transformarea zonelor urbane mari într-un burete, realitate prezentă în peste 250 de oraşe care contrastează cu modelul urban actual.

Kongjian Yu este arhitectul peisagist responsabil pentru ceea ce este cunoscut sub denumirea de „oraşe-burete", un model care constă în transformarea unor suprafeţe mari dintr-un oraş în „parcuri fluviale poroase". Mai concret, aceste „oraşe-bureţi" sunt ample zone verzi publice în care designul futurist şi modernitatea merg mână în mână, în concordanţă cu urbanismul prezent în metropolele zilelor noastre, conform unui proiect prezentat la Davos, la Forumul Economic Mondial, pentru Atelierul-Verde.

Este vorba despre esplanade enorme capabile să reţină şi să filtreze în sol apa de ploaie sau apa unui râu, lucru care permite, de asemenea, scăderea temperaturii ambientale, crearea de vegetaţie nouă, iazuri şi controlul şi încetinirea fluxului natural de apă, chiar şi în timpul inundaţiilor majore. „Modelele urbane actuale dau greş în situaţii extreme. Omenirea se află într-un moment-cheie în care trebuie să decidă ce model să urmeze. „Noi aspirăm să salvăm planeta şi să o transformăm într-un burete", subliniază Kongjian Yu într-un interviu recent acordat EFE.

Yu, care deţine compania de arhitectură peisagistică Turenscape cu aproape 400 de angajaţi, a conceput cu succes proiecte de „oraş-burete" în China, Thailanda sau Statele Unite, în locuri precum Boston şi Seattle, sau în Europa, cu un proiect recent în oraşul Paris. În acest sens, Yu consideră că „răspunsul la dezastrele naturale se regăseşte în mod paradoxal chiar în natură. A transforma un oraş într-un burete înseamnă la propriu reducerea temperaturii planetei, făcând-o luxuriantă, umedă, productivă", adaugă el.

La 60 de ani, peisagistul chinez recunoaşte că întreaga sa teorie de urbanism pentru atenuarea dezastrelor naturale provocate de inundaţii se bazează pe experienţa trăită în cătunul în care s-a născut în provincia de coastă Zhejiang, în estul Chinei. „Apa nu este duşmanul. Nu aveam bani să construim canalizare şi am folosit natura însăşi. Dar dacă construieşti ziduri, atunci apa se transformă într-o fiară. Devine distructivă. În cazul în care creăm infrastructuri mari din beton pentru a reţine apa, vom da greş din nou", subliniază el.

Mediile urbane ale practic întregii planete au urmat modelul de urbanism al ţărilor dezvoltate de la mijlocul secolului al XX-lea, adică oraşe axate pe autoturisme şi impermeabile la apă, construite cu beton şi asfalt. Aceste materiale nu permit scurgerea apei şi chiar încurajează acumularea de apă, crescând totodată efectul de „insulă de căldură urbană".

Oraşele-bureţi rezolvă această problemă prin proiectarea unei infrastructuri verzi care permite apei să pătrundă în subsol, combinată cu zone inundabile atât din pământ, cât şi din alte materiale. Astfel, coexistă două mecanisme: rezervoare la nivelul solului pentru stocarea apei şi zonele verzi care permit apei să se absoarbă în sol, explică platforma de conţinut digital Tomorrow.City.

China are cel mai mare număr de oraşe-bureţi. Baicheng, Qian'An, Jinan, Xixian şi alte câteva zeci, în timp ce metropole ca Shanghai şi Shenzhen şi-au adaptat deja o parte din infrastructură. Berlinul, capitala Germaniei, este unul dintre oraşele care s-a pronunţat în favoarea modelului de burete urban, pariind pe acoperişuri verzi şi grădini verticale.

Datorită amplasării sale la Oceanul Indian şi fiind înconjurat parţial de râul Pungwe, Beira din Mozambic este unul dintre oraşele africane care ar putea beneficia cel mai mult de pe urma transformării urbane. În 2019, ciclonul Idai aproape a distrus oraşul, aşa că autorităţile îşi propun acum să remodeleze oraşul cu accent pe modelul de burete.

Capitala Indoneziei, Jakarta, se scufundă şi se pare că singura modalitate de a conserva oraşul este să fie reconfigurat practic de la zero: să se facă loc pentru ca râurile să curgă prin albiile lor naturale, să se oprească drenarea straturilor acvifere şi să se evite supraîncărcarea cu beton a unor zone sunt doar câteva dintre soluţiile avute în vedere.

Din acest motiv, proiectele de „civilizaţie ecologică" ale lui Yu combină designul cu o propunere durabilă. „Este nevoie de un alt model, o altă mentalitate, o altă filosofie. Nu ne bazăm pe infrastructură sau pe marea tehnologie, care nu sunt reziliente", spune el.

Yu, distins recent cu Premiul Internaţional Oberlander pentru Arhitectura Peisagistică 2023, critică modelul actual de planificare urbană bazat pe „investiţii uriaşe nesustenabile" în lucrări precum baraje, diguri imense sau canalizări şi sisteme de conducte care s-au dovedit a fi inutile atunci când se pune problema evitării unor inundaţii catastrofale.

Din punctul său de vedere, este nevoie de „o soluţie holistică permanentă, indestructibilă, rezilientă, durabilă şi multifuncţională. Prioritatea numărul unu este de a permite reţinerea apei cu soluri poroase. Să demolăm tot betonul, ‘infrastructura gri', deoarece modifică fluxul natural al apei, eradicând şi zonele verzi", spune el. „S-a dovedit că, odată cu ploile torenţiale (tradiţionale în zonele musonice sau provocate de criza climatică), reţelele de conducte ale oraşelor intră în colaps", explică Yu.

În ţara sa de origine, peste 70 de oraşe au implementat acest model, ca parte a obiectivului de stat de a se asigura că, până în 2030, 80% din oraşele Chinei pot absorbi şi utiliza 70% din apele pluviale. „Arhitectura peisagistică este arta supravieţuirii (...). Toate aceste tehnici sunt simple, se învaţă de la agricultură, din propria mea experienţă de fermier. Şi aceste tehnici funcţionează", conchide el.