Cum va fi vremea vineri, 19 aprilie. Temperaturi între 11 și 21 de grade

Postat la: 19.04.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Cum va fi vremea vineri, 19 aprilie. Temperaturi între 11 și 21 de grade

Doar în vest şi sud-vestul ţării temperaturile vor ajunge la cele normale pentru această perioadă a anului. În restul țării, cerul va fi noros, va ploua în averse în estul ţării iar vântul va avea intensificări locale. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 21 de grade Celsius, potrivit ANM.

În București, vremea rămâne rece, cu cer noros şi ploi slabe. Vântul va sufla moderat iar maxima zilei ajunge la doar 14 grade Celsius. Sâmbătă, doar trecător va mai ploua iar temperatura va ajunge la 13-14 grade Celsius. Cerul rămâne noros şi duminică, mai sunt condiţii de ploi slabe iar maxima zilei va urca puţin, până la 17 grade Celsius. Minimele termice vor fi cuprinse între 3 şi 6 grade.

La munte, la peste 1.500 de metri altitudine vor predomina ninsorile. În prima parte a zilei, vântul va avea viteze mari pe crestele montane. Maximele zilei vor fi cuprinse între 3 şi 14 grade, iar minimele vor ajunge la -5. În țară, weekend -ul va aduce vreme instabilă, dar apropiată de cea normală în anumite regiuni. Sâmbătă va fi frumos în partea de vest şi nord vest, unde cerul va fi variabil, iar maxima zilei va ajunge la 19 grade. În rest, va ploua iar la munte sunt prognozate precipitaţii mixte.

Duminică vremea se încălzeşte în vest, sud vest şi în centru. În nord şi nord-est va ploua iar spre seară precipitaţiile vor ajunge şi în centrul, estul şi sudul ţării. Maximele termice vor fi cuprinse între 11-23 de grade, iar minimele între 3 şi 9 grade Celsius.

loading...
PUTETI CITI SI...