Coronavirus: OMS a raportat cea mai mare creştere a numărului de contaminări zilnice

Postat la: 14.09.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Coronavirus: OMS a raportat cea mai mare creştere a numărului de contaminări zilnice

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de contaminări zilnice cu SARS-CoV-2 de până acum, cu 307.930 de cazuri în ultimele 24 de ore.

Numărul deceselor a crescut cu mai mult de 5.500, astfel că totalul este de 917.417. Cele mai mari creşteri în ceea ce priveşte numărul de infectări au fost raportate în India, SUA şi Brazilia.

Potrivit OMS, India a înregistrat 94.372 noi cazuri duminică, urmată de SUA cu 45.523 şi de Brazilia, cu 43.718. Peste 1.000 de decese au fost înregistrate în SUA şi în India în ultimele 24 de ore, în timp ce Brazilia a spus că 874 de oameni au murit din cauza Covid-1i în ultima zi.

La nivel global, în prezent sunt confirmate peste 28,8 milioane de cazuri, iar jumătate dintre acestea au fost înregistrate în Americi. Statele Unite, India şi Brazilia sunt ocupantele primelor trei locuri privind numărul de cazuri înregistrate în total.

loading...
PUTETI CITI SI...