Coldea contraatacă - Fostul șef SRI a depus plângere penală împotriva propriului denunțător
Postat la: 18.07.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Florian Coldea, general în rezervă al Serviciului Român de Informații (SRI), a anunțat depunerea unei plângeri penale împotriva omului de afaceri Cătălin Hideg, acuzându-l de inducerea în eroare a organelor judiciare prin declarații mincinoase. Coldea a făcut această dezvăluire miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă.
Coldea a explicat că a depus plângerea penală împotriva lui Hideg în contextul dosarului cu numărul 52/1/P/2024, instrumentat de Direcția Națională Anticorupție (DNA). În plus, Coldea a contestat prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune, motivând că nu a avut suficient timp pentru a-și studia dosarul.
„În contextul evoluțiilor în dosarul cu nr.52/1/P/2024, instrumentat la nivelul DNA, fac următoarele precizări:
- în pofida solicitărilor repetate, formulate în termenele legale, am intrat in posesia unei copii a dosarului abia în seara zilei de 12 iulie a.c., când aceasta a fost pusă la dispoziția apărării, la peste 50 de zile de la dispunerea măsurii de punere în mișcare a urmăririi penale;
- luând în calcul garanțiile de care trebuie să aibă parte orice persoană în cadrul unui proces penal, dar și alte aspecte privind evoluția dosarului, în data de 15 iulie a.c. am depus un Memoriu adresat procurorului-șef al DNA;
- ulterior, în cadrul audierii la care am fost convocat în 15 iulie a.c., dat fiind și termenul scurt avut la dispoziție pentru studierea întregului conținut al dosarului, am amânat formularea unei declarații cu privire la acuzațiile care mi-au fost aduse la cunoștință cu acel prilej, în calitate de suspect, dar am pus la dispoziție o serie de precizări și clarificări în susținerea nevinovăției mele;
- în data de 16 iulie a.c., am depus o plângere penală privind inducerea în eroare a organelor judiciare comisă prin afirmații mincinoase de către Cătălin Hideg, autodenunțătorul din dosarul cu nr. 52/1/P/2024;
- în data de 17 iulie a.c., după consultarea cu apărătorii mei, am făcut plângere împotriva prelungirii măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune.
Continuând să îmi demonstrez nevinovăția conform reglementarilor procesuale, îmi mențin deschiderea și disponibilitatea de cooperare cu instituțiile abilitate ale statului român, precum și încrederea că urmărirea penală declanșată în dosarul în discuție are ca obiectiv stabilirea adevărului", se arată în comunicatul lui Coldea.
Foștii generali SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, se confruntă cu tot mai multe probleme penale. DNA a extins urmărirea penală pentru Coldea, Dumbravă și avocatul Doru Trăilă, în legătură cu primarul din Rovinari, Robert Filip. Acesta ar fi semnat un contract de consultanță de 750.000 de euro prin intermediul bunicii sale de 80 de ani, banii ajungând atât la firma de avocatură a lui Trăilă, cât și direct la Coldea.
În decembrie 2022, primarul din Rovinari a fost trimis în judecată pentru o presupusă fraudă de 3 milioane de euro din bugetul UE. În 2023, primarul Robert Filip ar fi apelat la gruparea Coldea - Dumbravă - Trăilă pentru a-și rezolva problemele din justiție, plătind o primă tranșă de 234.000 de euro din suma totală de 750.000 de euro cerută de grupare. Procurorii DNA susțin că gruparea a promis influență asupra unor magistrați pentru obținerea unor hotărâri favorabile.
Cătălin Hideg, omul de afaceri care i-a denunțat pe generalii SRI, a declarat că aceștia sunt "asasinii economici ai României și ai oamenilor de afaceri din România", acuzându-i de spălare de bani și trafic de influență.
În cadrul anchetei, sunt urmărite penal companiile deținute de Coldea și Dumbravă - Strategic SYS și Wise Line Consulting, precum și firmele oamenilor de afaceri Alexander Adamescu și Mihai Tufan.
Procurorii DNA au extins controlul judiciar pentru Florian Coldea și au inițiat urmărirea penală pentru toți cei implicați în dosar, inclusiv pentru constituirea unui grup infracțional și trafic de influență.
-
Provocarea de pe TikTok care dă fiori medicilor. Avertisment: Produce leziuni ireversibile
PMai multe cantoane din vestul Elveţiei avertizează cu privire la periculoasa "Provocare Paracetamol" care face ravagii ...
-
Numărul persoanelor cu demență va crește dramatic: cercetătorii au descoperit însă un remediu banal
În zilele noastre, populaţia din întreaga lume trăieşte mai mult, iar acest lucru va face ca numărul persoanelor cu deme ...
-
Profeția lui Elon Musk, din urmă cu un an, s-a adeverit recent: Va fi nevoie de un accident aviatic grav
Elon Musk spunea în urmă cu aproximativ un an că ar fi nevoie de un accident aviatic grav pentru ca guvernul să pună cap ...
-
Unde misterioase, detectate la 165.000 km distanță de Pământ. Explicațiile astronomilor
Semnale electromagnetice cunoscute sub numele de „unde chorus" au fost detectate la o distanță de 165.000 de kilometri d ...
-
Alerta internationala: O bucată uriașă de gheață, cât Parisul, s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume
Pentru prima dată, o bucată imensă, aproape la fel de mare ca Parisul, s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume, a ...
-
Administrația Biden a trimis prezervative în valoare de 50 milioane de dolari în Fâșia Gaza
Președintele Donald Trump a acuzat administrația Joe Biden că trimite prezervative în valoare de 50 de milioane de dolar ...
-
Șefii FBI au primit ordin să se pensioneze, să demisioneze sau vor fi concediați până luni (CNN). FBI a refuzat să comenteze informațiile
Cel puțin șase șefi ai FBI au primit ordin să se pensioneze, să demisioneze sau să fie concediați până luni, potrivit un ...
-
Cum Să-ți Mobilezi Bucătăria Cât Mai Prietenos Cu Bugetul
Amenajarea bucătăriei este o provocare care combină creativitatea și planificarea atentă, mai ales când vrei să respecți ...
-
Birourile Congresului american, avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek
Birourile Congresului SUA au fost avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek, a re ...
-
O piramidă necunoscută intrigă cercetătorii
O structură submersă în formă de piramidă a fost identificată în apropierea Insulelor Azore din Oceanul Atlantic, generâ ...
-
Concurență acerbă în lumea AI - A apărut modelul care surclasează DeepSeek-V3
Compania chineză de tehnologie Alibaba a lansat miercuri o nouă versiune a modelului său de inteligenţă artificială (AI) ...
-
Afacerile care se prăbușesc după intrarea României în spațiul Schengen. "Unii intenționează să își vândă imobilele și să se mute"
Intrarea României în spațiul Schengen nu este privită cu bucurie de toată lumea. La Nădlac, localnicii sunt disperați, d ...
-
Mii de cetățeni români vor fi expulzați din SUA: Trump vrea să trimită migranții la Guantanamo
Un document publicat de presa din SUA arată faptul că, începând cu 24 noiembrie 2024, există 1.445.549 de persoane care ...
-
Călin Georgescu a făcut plângere la CPI, împotriva lui Iohannis și a CCR: Anularea alegerilor sare în aer
Verdictul Comisiei de la Veneția privind anulare alegerilor din România a fost unul clar: CCR și autoritățile din Români ...
-
Celebrul economist american Nouriel Roubini îl atacă pe Trump: Toate ne vor lovi drastic, vești triste pentru oameni
În ciuda creșterii scurte a piețelor la știrile confirmate despre o a doua președinție a lui Donald Trump, analiștii nu ...
-
Bilanț tragic al accidentului aviatic de la Washington -Se pare că toti cei aflați aflați la bordul aeronavelor au murit. 18 cadavre au fost recuperate din râu
Un avion de pasageri al companiei American Airlines care transporta 60 de pasageri și patru membri ai echipajului care a ...
-
O nouă speranță pentru inimile bolnave: descoperirea medicală care ar putea schimba vieți
Progresele în tratamentul insuficienței cardiace avansate se remarcă prin dezvoltarea unui plasture biologic care ar put ...
-
Zuckerberg a acceptat să-i bage 25 de milioane de dolari lui Donald Trump în buzunar
Meta a acceptat să plătească despăgubiri de 25 de milioane de dolari lui Donald Trump pentru a pune capăt proceselor int ...
-
Descoperire surprinzătoare a cercetătorilor Harvard: Ucigașul tăcut din organism care lovește fatal în floarea vieții
Un nou studiu efectuat de către o echipă de cercetători de la Harvard Medical School, MIT și Spitalul McLean din Massach ...
-
Un fost cercetător în domeniul siguranței AI trage un semnal de alarmă - Ritmul de dezvoltare este terifiant
Un fost cercetător în domeniul siguranței de la OpenAI se declară „destul de terifiat" de ritmul de dezvoltare al inteli ...
-
Servicii ultrasecrete: China a făcut jocuri pentru a răsturna Guvernul Spaniei
O operaţiune chineză pe reţelele de socializare care urmăreşte să stârnească furia politică în Occident a cerut răsturna ...
-
Fetiță de 8 ani moartă în chinuri după ce părinții i-au refuzat insulina convinși că rugăciunile sunt suficiente: "O vindecă Dumnezeu!"
Paisprezece membri ai unui cult religios din Australia au fost găsiți vinovați pentru moartea lui Elizabeth Struhs, o fe ...
-
Transformă-ți rutina de îngrijire cu aparate de tuns și aparate de ras electrice de calitate
Aparatele de tuns și aparatele de ras electrice sunt esențiale pentru rutina zilnică de îngrijire personală. Aceste disp ...
-
Un liceu din cea mai mare capitală a Europei a înlocuit toți profesorii: Inteligența artificială le predă elevilor
Pregătirea pentru examene cu ajutorul inteligenţei artificiale (AI) şi nu cu un profesor: un liceu privat din Londra a d ...
-
Procurorul care s-a ocupat de recuperarea brățărilor dacice despre furtul din Olanda. Ce șanse sunt ca tezaurul să fie recuperat
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, cel care s-a ocupat de recuperarea brățărilor dacice, spune că el c ...
-
Un bărbat a decedat la Spitalul Morții din Slatina pentru că nu era de gardă un cardiolog
Un bărbat de 66 de ani din Slatina a făcut la finalul săptpmânii trecute trei preinfarcturi în decurs de trei ore şi ar ...
-
Fișierele de asasinat JFK, RFK și MLK au fost desecretizate. Acestea dezvăluie planul nemilos al elitelor globale de a-i reduce la tăcere pe cei care le-au sfidat!
Ordinul executiv al lui Donald Trump de desecretizare a tuturor documentelor guvernamentale rămase legate de asasinatele ...
-
Creștere inexplicabilă a afecțiunilor cardiace: oamenii de știință solicită mai multe cercetări asupra efectelor secundare ale vaccinurilor anti-COVID
Experții canadieni solicită mai multe cercetări privind afecțiunile cardiace legate de vaccinurile Covid. Aceștia se tem ...
-
Un faimos expert în finanțe avertizează după ziua neagră de pe bursa americană: "Haosul de la Nvidia este doar începutul"
Hassim Taleb, autorul cărții „Lebăda Neagră", a avertizat marți, 28 ianuarie, că vânzările masive ale acțiunilor Nvidia ...