Cheltuielile pentru salariile bugetarilor au crescut în 5 luni cu dublul cifrei estimate la începutul anului pentru 2024

Postat la: 05.07.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Cheltuielile pentru salariile bugetarilor au crescut în 5 luni cu dublul cifrei estimate la începutul anului pentru 2024

Guvernul a promis creșteri salariale pentru mai multe categorii de bugetari, iar asta a dus la dublarea estimării majorării cheltuielilor pentru salariile bugetarilor de la finalul lui 2023. Chiar în condițiile în care nu mai crește vreun salariu până pe 31 decembrie, mărirea cheltuielilor salariale ar putea influența puternic deficitul.

Creșterea așteptată de guvernanți pentru cheltuielile salariale în 2024 era de doar 11% în luna ianuarie. Protestele sindicale urmate de compromisuri înainte de alegerile locale din 9 iunie, au dus însă la o creștere cu 21% a sumei estimate. Chiar în absența altor majorări salariale în sectorul public până la finalul lui 2024, în acest an electoral chel­tuiala cu salariile bugetarilor va depăși suma de 150 miliarde lei în acest an, scrie Ziarul Financiar.

Estimarea inițială de creștere a cheltuielilor salariale pentru bugetari era de 11%, dublul ratei inflației, dar suma aproape s-a dublat în doar 5 luni, pe baza măririlor acordate deja. În 2015, partea din buget alocată salariilor bugetarilor era la o treime din nivelul actual, de 52 miliarde lei. La nivelul Uniunii Europene, România se află pe locul 4 în topul țărilor care cheltuiesc cel mai mult pentru salariile bugetarilor, în raport cu totalul cheltuielilor guvernamentale.

loading...
PUTETI CITI SI...