Catalin Predoiu: Până la 1 februarie vom lansa în dezbatere un proiect de lege privind Secția specială
Postat la: 15.01.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Un proiect de lege privind controversata secție de anchetare a magistraților va fi lansat în dezbatere publică până la 1 februarie, a declarat, miercuri, ministrul Cătălin Predoiu. El a spus că efectele "intervenției" legate de Secția specială sunt delicate și trebuie cântărite cu atenție. Guvernul a adoptat, în 27 decembrie, Memorandumul înaintat de Ministerul Justiţiei prin care se propune desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.
"Următorul pas este un proiect de lege care să fie pus în dezbatere publică (...). Este o perioadă dificilă la Ministerul Justiției cu aceste interviuri (pentru conducerea marilor parchete -n.r.), care absorb 8-10 ore pe zi, dar ne vom descurca astfel încât în perioada următoare să lansăm în dezbatere acest proiect. Am discutat cu specialişti din minister diverse opţiuni tehnice cu privire la acest proiect, studiem, nu este simplu, chiar dacă este vorba până la urmă de câteva articole care reglementează Secţia specială. Efectele intervenţiei sunt delicate şi trebuie să le cântărim cu atenţie legat de dosarele care s-au generat, de competenţele care sunt în joc, de garanţiile pe care trebuie să le oferim celor care se tem că s-ar putea întâmpla abuzuri în viitor, dar şi de necesitatea de a avea un aparat care cu adevărat se poate ocupa de infracţionalitate, de corupţie", a declarat Predoiu.
Întrebat când va fi lansat un astfel de proiect privind Secția specială, Predoiu a spus că speră ca până la 1 februarie.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, declara marţi că soluţiile tehnice referitoare la desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) vor fi discutate cu Consiliul Superior al Magistraturii, atunci când va fi elaborat un proiect de lege pe această temă.
El a spus că Memorandumul adoptat la finalul anului trecut reprezintă poziţia Guvernului cu privire la Secția specială, "plecând de la modul defectuos în care a fost reglementată această secţie, plecând de la ineficienţa constatată, cred, destul de uşor în intervalul scurs de la înfiinţarea ei şi până astăzi".
Guvernul a adoptat, în 27 decembrie 2019, Memorandumul înaintat de Ministerul Justiţiei prin care se propune desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie. Următorul pas ar urma să fie elaborarea de către Guvern a unui proiect de lege pe să îl înainteze Parlamentului.
Cătălin Predoiu afirma, în ședința de Guvern din 27 decembrie, că structura de parchet "iese din principiile de funcționare" ale Ministerului Public și a fost criticată și de forurile europene chiar înainte de a fi înființată. "Ce a urmat a confirmat temerile". El a atras atenția că OUG prin care se înființa Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție a fost criticată de forurile europene. Instituțiile europene au recomandat României să renunțe la înființarea structurii de parchet.
Deși s-a discutat despre o decizie a CCR care spune că SIIJ e constituțională, Predoiu a spus că CCR s-a pronunțat la compatibilitatea cu Constituția și nu la partea de funcționalitate a Secției, "care e în afara jurisdicției CCR". "E o instituție sui generis care iese din principiile de funcționare ale Ministerului Public, prin faptul că s-a creat o categorie de cetățeni care ar putea beneficia de o imunitate de jurisdicție, respectiv procurorii din cadrul SIIJ. Ar putea conduce la posibilitatea procurorilor de a participa la ședințele de judecată să fie oprită", a spus ministrul.
Premierul Ludovic Orban declara că propunerea făcută de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, prin Memorandumul care recomandă soluția desființării Secției de Investigare a Infracțiunilor în Justiție (SIIJ), este una corectă. Măsura se află și în programul de guvernare, a punctat premierul.
În memorandumul prezentat Executivului, Cătălin Predoiu aduce în discuție recomandările forurilor europene în legătură cu Secția. În concluzii, ministrul Justiției precizează că soluția este desființarea SIIJ.
Forma memorandumului prezentat la ședința Guvernului din 27 decembrie nu mai este aceeași cu cea inițială, despre care Executivul a discutat și în ședința din 6 decembrie. În prima variantă a documentului, Cătălin Predoiu vorbea despre desființarea Secției de anchetare a magistraților sau "regândirea radicală a modului de funcționare și organizare a acesteia".
-
"Noul Bivolaru" acuzat de trafic de persoane și viol. A păcălit tinere să facă videochat
Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreu ...
-
Invocari șamanice în Parlamentul Mexicului. Au tăiat o găină pentru a aduce ploaia!
O găină a fost sacrificată miercuri în Senatul mexican pentru a oferi sângele ei zeului precolumbian al ploii Tlaloc, o ...
-
Se întâmplă o dată la 1 miliard de ani: suntem martorii unui eveniment extraordinar observat doar de câteva ori în istoria vieții pe Pământ
Ocazionalul eveniment evolutiv, denumit endosimbioză primară, survine o dată la fiecare miliard de ani. În această proce ...
-
Un bogătan a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an pornind de la nimic
Un milionar a devenit falit în mod voit, totul pentru un experiment social bizar. A renunțat însă brusc după ce a începu ...
-
O nou studiu spulberă veganismul: Consumul de carne ajută la funcționarea corectă a creierului
O dietă sănătoasă şi echilibrată este asociată cu o mai bună sănătate a creierului şi cu bunăstarea mintală, sugerează u ...
-
Poate România să aibă propriul program pentru viitor? Și pentru propria dezvoltare?
În jurul globului se află peste 4500 de sateliți. Mai precis, la finalul anului 2021 erau 4550. Peste 70 de țări dețin s ...
-
Parlamentul European: Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combater ...
-
Obediența la maxim: Postul TV Realitatea Plus a fost amendat de CNA pentru că „subminează încrederea în Ucraina și ucraineni"
Postul TV Realitatea Plus a fost amendat de CNA cu 10.000 de lei pe motiv că în patru ediții ale emisiunii „Caravana Rom ...
-
5 sfaturi când îți cumperi o centrală pe peleți
Când vine vorba de încălzirea locuinței, centralele pe peleți oferă o combinație atractivă de eficiență energetică și re ...
-
Congresman american: Autoritățile americane cheltuiesc zeci de milioane de dolari pentru ceva ce spun că nu există
Congresmanul american Tim Burchett consideră că autoritățile americane ascund informații despre obiecte zburătoare neide ...
-
Elon Musk: În Occident va incepe un război civil
Mai devreme sau mai târziu, un război civil va începe în Occident, a declarat antreprenorul și miliardarul american Elon ...
-
Excursii de o zi în Cluj: 7 activități distractive
Vii în Cluj-Napoca, dar stai o singură zi? Chiar dacă pare că nu-ți ajunge timpul, cu puțină organizare vei ști exact un ...
-
Ăștia ne omoară prin alimente infestate: Lapte "pasteurizat" de vacă infectat cu gripă aviară și vândut în magazine!
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, ...
-
Pagina de facebook a lui Adrian Severin a fost atacată și blocată la comandă de falși traderi
Pagina de facebook a fostului ministru de externe Adrian Severin a fost atacată. Autorul nu poate intra și șterge o post ...
-
Inteligența Artificială s-a apucat să producă imagini halucinante cu Iisus Hristos
O parte a internetului este plină de imagini cu Iisus create de programele de inteligența artificială. Facebook este un ...
-
Pericol major pentru sănătatea globală ce poate explica mortile subite: Ce alimente au cel mai mult plastic?
Nouăzeci la sută dintre probele de proteine animale și vegetale au fost testate pozitiv pentru microplastice, fragmente ...
-
Pfizer revine "sigur si eficient" cu un nou medicament cu evaluare accelerată: Comisia Europeană a autorizat un nou antibiotic "care distruge superbacteriile"
Comisia Europeană a autorizat, în 22 aprilie, un nou antibiotic conceput pentru a contracara rezistența antibacteriană, ...
-
La viteze de autostradă, autonomia mașinilor electrice scade cu până la 50% față de testele oficiale
În urma unei testări efectuate cu peste 50 de mașini electrice pe autostradă, de către jurnaliștii publicației La'argus, ...
-
Decoraţiunile pe care trebuie să le ai: de la vaze la fotografii
Decoraţiunile nu trebuie să îţi lipsească din casă, mai ales dacă îţi doreşti o amenajare completă, care să îţi inspire ...
-
1816 - anul în care lumea a fost martora unui fenomen cu totul neobișnuit: vara nu și-a mai făcut apariția. Ce s-a întâmplat
În anul 1816, lumea a fost martoră la un fenomen cu totul neobișnuit: vara nu și-a făcut apariția. Acest eveniment remar ...
-
Metoda "Fotografia' a lăsat mulți români fără zeci de mii de euro. Cum acționează escrocii
Mai mulți români au fost înșelați cu zeci de mii de euro prin metoda "Fotografia", după ce au comandat din Germania. O n ...
-
De ce tot mai mulți tineri au cancer. Ce ar putea genera acest fenomen?
Cazurile de cancer diagnosticate la persoane sub 50 de ani, au crescut, la nivel global, cu 79%. În Statele Unite, Socie ...
-
Sneakers New Balance - care modele sunt deosebit de populare?
În prezent, există câteva branduri de încălțăminte sport care au reușit să se impună cu succes și să își câștige locul î ...
-
Cum să Îmbunătățești Semnalul GSM cu un Amplificator: Ghid Complet
În epoca digitală, telefonul mobil a devenit mai mult decât un simplu instrument de comunicare; este o extensie a vieții ...
-
Lovită de un eveniment cu consecințe devastatoare după ce a ridicat o bancnotă găsită pe jos: "Am simțit ceva care-mi apăsa pe umeri!"
După ce a ridicat o bancnotă găsită pe jos, o femeie din Kentucky a fost lovită de un eveniment cu consecințe devastatoa ...
-
Condamnare în premieră: Un dezaxat sexual are interdicție să folosească orice fel de instrumente de AI
Un infractor sexual condamnat în Marea Britanie pentru că a realizat peste 1.000 de imagini indecente cu copii nu are vo ...
-
Echipa de robotică „AI Citizens" a Colegiului Național din Focșani a câștigat finala Campionatului Mondial
Echipa de robotică a Colegiului Național "Al. I. Cuza" din Focșani AICitizens a câștigat în alianță cu The Clueless din ...
-
Tragi-comedie cu un cetățean rupt de beat: A chemat poliția în barul unde a băut și a plecat cu mașina de fața polițiștii
Un bărbat din județul Constanța s-a îmbătat într-un local din Lacul Roșu și a refuzat să achite nota de plată. După ce j ...
-
21 Aprilie - Ziua Națională împotriva Traficului Ilicit. Stop Contrabanda: Record de capturi de țigări de contrabandă în 2024 în sudul țării
12 milioane de țigarete de contrabandă capturate în primele 3 luni ale anului 2024 la granițele de sud ale țării. Este c ...
-
Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
Elon Musk, nonconformistul tehnolog și pasionat de spațiu, a lansat recent o bombă care a pus lumea în vervă. Într-o miș ...