Blocaj la facturarea energiei electrice. Victimele, cei care au consumat peste 300 kWh în 2021
Postat la: 29.08.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Companiile care furnizează energie electrică au intrat într-un blocaj la calculul compensărilor, astfel că cetățenii nu au mai primit facturile de mai bine de 3 luni. Este vorba doar despre cei care au avut un consum de peste 300 de kWh pe lună anul trecut și s-au încadrat anul acesta sub acest barem. Furnizorii spun că legislația este neclară și așteaptă modificări urgente pentru a emite facturile.
Foarte mulți dintre consumatorii casnici au intrat în panică pentru că nu au mai primit facturi de la furnizorii de energie electrică de mai mult de 3 luni, temându-se că vor fi nevoiți să plătească, dintr-o dată, o sumă uriașă. Explicația furnizorilor este aceea că legislația dată de Guvern este neclară și se așteaptă lămuriri prin modificări ale ordonanței. "Ordonanța 27/2022 a încercat să stabilească niște praguri relativ clare, care să ofere o predictibilitate. Și atunci s-a luat consumul mediu pe anul 2021, dar, după aceea, au apărut probleme, pentru că era absurd să faci o chestiune de genul acesta, când anul trecut nu exista nicio restricție, nicio criză, cel puțin până în august, iar consumul de energie electrică, la prețurile de atunci, se putea plăti. Și acum să vii să spui că, pe baza acelui consum, acorzi sau nu acorzi plafonare. Și, înainte de aprobarea finală, s-a introdus o nouă prevedere care stipula că, în situația celor care se încadrează anul acesta în baremele de consum, se aplică aceeași plafonare.
Acum, ceea ce nu este clar este cum se gândește încadrarea în consum anul acesta, lunar sau pe toată perioada până în aprilie 2023", ne-a declarat Ion Lungu, directorul executiv al Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER). Această neclaritate a provocat întârzierile la facturare ale companiilor, iar răspunsul ANRE a fost că este o chestiune care trebuie prevăzută în lege, deci este nevoie de o modificare a ordonanței. "Și atunci se așteaptă această modificare. În ce privește persoanele care depășesc consumul de 300 kWh/lună, acestea vor plăti prețul pieței, iar asta este o altă aberație, pentru că prețul pieței este foarte matre, undeva la 3 lei KWh, pentru că s-a tranzacționat pe PZU (piața zilei următoare) la 600 de lei MWh", ne-a precizat directorul executiv al AFEER, Ion Lungu.
Potrivit OUG 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei,pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, prețul final facturat de către furnizori este de maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mic sau egal cu 100 KWh. Totodată, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 100 kWh și 300 KWh inclusiv, prețul final este de de maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus. "În cazul clienților casnici care nu pot beneficia de plafonări ale prețurilor în funcție de consumul anului 2021, dar al căror consum înregistrat în anul 2022 se încadrează în consum de 100 KWh sau până în 300 kWh, furnizorii emit în luna februarie 2023 facturi de regularizare a consumului facturat anterior aferent perioadei de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, utilizând prețul final conform tranșei aferente de consum, și facturează consumul înregistrat după data reîncadrării la prețul final corespunzător tranșei de consum", se arată în Ordonanța Guvernului.
Furnizorii susțin că din cele două scheme de compensare, doar cea prevăzută din noiembrie 2021 până în martie 2022 este aproape gata, cu excepția regularizărilor, care au fost transmise, dar se mai lucrează la ele. "În ce privește schema care a început la 1 aprilie, ANRE-ul a făcut analize și a avizat doar niște sume minore, cam 200 milioane de lei, din valori care sunt de ordinul miliardelor de lei. Platforma a fost pusă în funcțiune la ANRE foarte târziu, iar la începutul lunii iulie s-au făcut primele încărcări în platformă, după care au început analizele cu experții de la ANRE. Legislația nici acum nu este foarte clară, sunt divergențe de opinie între Ministerul Energiei și ANRE pe lucruri mărunte, dar care nu pot permite închiderea și încărcarea pe platformă. Sunt și schimbări foarte multe, iar acum se discută despre o nouă schimbare, de la 1 septembrie, și nici acum nu există un document oficial aprobat", a mai afirmat Ion Lugu, directorul executiv al AFEER.
-
Alinierea a șapte planete în 2025, data când o poți vedea pe cer. Fenomen fascinant foarte rar care uimește lumea
Pasionații de astronomie sunt foarte entuziasmați, deoarece în perioada următoare din 2025 au ocazia să observe un fenom ...
-
VLC revoluționează redarea multimedia. Subtitrări și dublaje, în orice limbă, generate în timp real cu inteligență artificială
VLC, una dintre cele mai populare aplicații de redare multimedia din lume, pregătește o inovație majoră. La CES 2025, ec ...
-
Medicul Vlad Ciurea avertizează: Aceste dispozitive electronice pot cauza tumori la creier
Medicul Vlad Ciurea avertizează că multe dispozitive electronice pe care le folosim ne pot cauza boli extrem de grave, p ...
-
Se cere cenzură extremă - Organizațiile de internet din Olanda vor ca guvernul să blocheze accesul la rețelele sociale
Organizațiile olandeze de internet cer guvernului să închidă rețelele de socializare Instagram, Facebook și X. Platforme ...
-
Oamenii sunt dați la o parte: Inteligența Artificială dezvăluie modele ciudate de cipuri, descoperind în același timp noi funcționalități
Inteligența artificială reduce costurile și timpul de proiectare a cipurilor, dar asta nu este tot. Designul AI prezintă ...
-
România scade producția de energie electrică pentru 2025: Facturile vor sări și mai rău în aer
Facturile românilor ar urma să sară și mai rău în aer. Asta pentru că în 2025 România va scădea și mai mult producția de ...
-
China a descoperit o metodă de producție în masă a gândacilor cyborg. Ce sunt și la ce folosesc
O echipă de cercetători din China a descoperit o metodă de producție în masă a gândacilor cyborg. Deși scopul exact al a ...
-
Practică cu adevărat șocantă: soldații nord-coreeni, aliați ai Rusiei în Ucraina, recurg la metode îngrozitoare de identificare a minelor
Soldații nord-coreeni ai lui Kim Jong Un, trimiși să lupte în Ucraina de partea rușilor, folosesc o practică șocantă de ...
-
Oamenii de știință au identificat structuri gigantice necunoscute în adâncurile Pământului
Oamenii de știință au identificat structuri masive neașteptate în mantaua Pământului, la câțiva kilometri sub Oceanul Pa ...
-
Oceanele ating noi recorduri de temperatură. Descoperiri alarmante ale studiilor
Oceanele lumii au fost în 2024 mai calde comparativ cu oricare alt an de la începerea măsurătorilor, a constatat un stud ...
-
Descoperire de senzație: Comori ascunse în al Doilea Război Mondial, au ieșit la lumină dintr-o catedrală
Un set de obiecte regale din secolul al XVI-lea, ascuns sub o scară timp de aproape un secol, a fost recuperat din Cated ...
-
Anul 2025 se preconizează sumbru pentru afaceri: Antreprenorii români îngheață investițiile
Mare parte dintre firmele din România vor îngheţa investiţiile în acest an, pe fondul provocărilor fiscale şi incertitud ...
-
Ce este "Regula celor 90 de secunde"? Un neurocercetător descoperă o tehnică inovatoare care ne poate schimba viața
Te-ai gândit vreodată cum ai putea să îți gestionezi emoțiile rapid? Încearcă „Regula celor 90 de secunde" și descoperă ...
-
Explozie de căutări pe Google: Oamenii vor să știe cum să își șteargă conturile de Facebook și Instagram după anunțul Meta
Anunțul Meta de a renunța la verificarea informațiilor și de a relaxa moderarea conținutului a declanșat o explozie de c ...
-
"Schema 1800" - noua înșelătorie pe WhatsApp. Plângerile la poliţie curg continuu
O nouă schemă de fraudă online face victime, în aceste zile. Escrocii sparg conturile de whatsapp, după care le cer bani ...
-
Granițele deschise sfidează naționalismul în ascensiune în Europa (The Guardian)
Reintroducerea controlului pașapoartelor în spațiul Schengen ne trasează în minți noi linii politice - iar lucrul acesta ...
-
Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii
Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada ...
-
Dezvăluirea unui director de bancă: "Românii dau statului 70% din tot ceea ce câștigă"
Statul român continuă să apese greu pe umerii cetățenilor: pe lângă cele mai mari impozite pe salarii din Europa, români ...
-
A fost rezolvat paradoxul bunicului. Enigma care face referire la călătoria în timp și schimbă cursul istoriei - Anunțul unui fizician celebru
Un fizician susține că a rezolvat „paradoxul bunicului". Enigma se referă la călătorul în timp care își întâlnește străm ...
-
Beneficiile promovării școlilor profesionale pentru formarea unor muncitori profesioniști
Într-o economie globalizată, care se confruntă cu schimbări rapide și nevoi tot mai diversificate, școlile profesionale ...
-
Influentul ziar german FAZ: „În România e tot mai puternică suspiciunea că spectrul Rusiei a fost folosit pentru anularea unui scrutin ce nu convenea guvernanților"
Într-un articol cu titlul „Mitul interferenței ruse", cotidianul german conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung obser ...
-
Metoda controversată, dar isteață, prin care Microsoft vrea să fure utilizatorii Google. Ce au putut să facă
Microsoft a adoptat o tactică neobișnuită și, pentru mulți, controversată, în încercarea de a atrage mai mulți utilizato ...
-
Detalii cutremurătoare despre tânărul de 18 ani găsit spânzurat de un copac. „Sunt terminat psihic, îi urăsc pe toți. Sper să mă puteţi ierta!"
Noi detalii cutremurătoare în cazul adolescentului de 18 ani care a fost găsit spânzurat de un copac, pe un deal dintr-o ...
-
Cum poți plăti RCA la aproape jumătate de preț dacă locuiești în București sau Ilfov
Șoferii din capitală și județul Ilfov, care în bună parte funcționează ca un „cartier dormitor" al Bucureștiului, plătes ...
-
Cazul minorilor care s-au sinucis din dragoste: la mijloc ar fi fost o iubire imposibilă şi, probabil, drogurile. Băiatul a fost o vreme în grija statului
Dubla sinucidere este învăluită în continuare în mister. Băiatul de 15 ani şi o fata de 14 ani din Tulcea au fost găsiţi ...
-
Înșelătoria "Curierul" face tot mai multe victime - Cum trebuie sa se fereasca lumea de infractori
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că primește tot mai multe notificări, mesaje și emailuri d ...
-
Cât de grav este virusul HMPV, care a ajuns și în România, și cum ne putem feri de el? În prezent nu există vaccinuri pentru el
Virusul hMPV, (Human Metapneumovirus) este un virus ARN. Mai exact, face parte din familia Paramyxoviridae, genul Metapn ...
-
O ipoteza controversată: capul Sfinxului din Egipt ar fi fost locul de aterizare și decolare a unui OZN
Originea Sfinxului continuă să fie un subiect intens dezbătut, iar data construcției, autorii și scopul său real rămân p ...
-
Un pahar de lapte pe zi reduce riscul de cancer intestinal cu aproape 20%
Într-o lume în care vegetarianismul devine o modă aproape impusă cu forța, oamenii de știință vin cu vești uriașe despre ...