Biserica Scoției ia o decizie șocantă: permite căsătoriile între persoane de același sex. Teolog: Decizia contrazice tot ce spune Biblia!

Postat la: 10.06.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Biserica Scoției ia o decizie șocantă: permite căsătoriile între persoane de același sex. Teolog: Decizia contrazice tot ce spune Biblia!

Scott Rennie,un preot al Bisericii Scoțiene a spus în cadrul unei emisiuni de la Radio BBC 4 că învățăturile Scripturii cu privire la relațiile homosexuale ar trebui regândite în contextul modernității, scrie The Christian Institute.

Afirmațiile lui Rennie vin în contextul în care Biserica Scoției a decis, recent, să permită recent, preoților să oficieze căsătorii între persoane de același sex.

Rennie, care este el însuși homosexual, a fost contrazis de către teologul Revd McGowan, care a spus că Biserica nu este în măsură să-și aleagă ce crede din Biblie și ce nu.

„Nu cred că avem libertatea să ne creăm propria moralitate, pentru că Dumnezeu a vorbit clar, prin Duhul Sfânt, în Scripturi. Evangheliile sunt clare, că actele între persoanele de același sex sunt împotriva voinței lui Dumnezeu, sunt păcătoase și Biserica nu ar trebui să le promoveze", a declarat el.

În replică, Rennie a spus că Scriptura trebuie citită prin prisma modernității, pentru că „înțelegerea asupra sexualității umane s-a dezvoltat, știm mai multe".

Dezbaterea de la Radio BBC 4 a fost doar una dintre reacțiile iscate după decizia Adunării Episcopilor Bisericii Scoției de a permite căsătorii între persoane de același sex, luată la finalul lunii mai.

„Decizia contrazice tot ce spune Biblia despre natura complementară dintre bărbați și femei și despre caracterul și scopul căsniciei. În loc să urmeze cuvântul lui Dumnezeu, scris în Biblie, Biserica Scoției continuă să se ia după curentele populare", a spus profesorul McGowan, unul dintre oponenții deciziei.

Biserica Scoției este o biserică protestantă, ruptă din Biserica Romano Catolică în secolul XVI.

loading...
PUTETI CITI SI...