Big Brother. Un oraș din România va fi monitorizat de 1.500 de camere video, cu inteligență artificială, într-un proiect de 11 milioane de euro

Postat la: 19.03.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Big Brother. Un oraș din România va fi monitorizat de 1.500 de camere video, cu inteligență artificială, într-un proiect de 11 milioane de euro

Orașul Arad va fi monitorizat de 1.500 de camera video, care vor fi instalate pe străzi prin-un proiect estimate la 11 milioane de euro. Anunțul a fost făcut de primarul Călin Bibarț, care se laudă că acest sistem de supraveghere este cel mai performant din țată.

„Suntem la faza de studiu de fezabilitate care a fost aprobat de Autoritatea pentru Digitalizarea României, un demers absolut necesar care verifică pe de o parte că echipamentele nu sunt cu o dedicaţie specială, pentru o anumită firmă, precum şi faptul că ele au capacitatea de a fi integrate în tot ce înseamnă digitalizare, nu doar în oraş, ci la nivelul întregii ţări. După ce va fi aprobat studiul în Consiliul Local, urmează licitaţia pentru proiectare şi execuţie. Într-un parcurs normal, în toamnă şi iarnă urmează să se facă proiectarea, iar anul viitor să înceapă execuţia.

Dincolo de camerele care vor fi pe mai multe categorii - cele care citesc plăcuţele de înmatriculare, cele care pot da alarmă cu anumite probleme din proximitatea şcolilor, cele care semnalează incendii, blocaje în trafic etc -, important este softul care integrează de la e-ticketing până la telegestiune. Sistemul are capacitatea de a semnala în mod real orice problemă care apare la nivelul municipiului şi să atenţioneze cel mai apropiat echipaj care s-ar putea deplasa la faţa locului pentru a interveni în cel mai scurt timp posibil. Va fi cel mai performant sistem din România şi singurul care are capacitatea de a le integra pe toate celelalte", a declarat primarul Călin Bibarţ.

Acesta a precizat că un avantaj al folosirii unui sistem cu inteligenţă artificială în CCTV (televiziune cu circuit închis) este acela că se face detectarea automată „a comportamentelor suspecte". De asemenea, este posibilă recunoaşterea automată a obiectelor şi persoanelor şi analiza imaginilor, ceea ce va conduce la optimizarea resurselor umane şi la un răspuns rapid la incidente.

loading...
PUTETI CITI SI...