BAT publică un ambițios plan de tranziție pentru atingerea obiectivului de zero emisii de carbon până în 2050!
Postat la: 04.10.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Planul BAT de tranziție privind reducerea emisiilor de carbon demonstrează încă o dată angajamentul companiei privind obiectivele Race to Zero de reducere a emisiilor care pot cauza schimbări climatice. Acest plan este în conformitate cu obiectivul ambițios al companiei de limitare a creșterii temperaturii globale medii la 1,5°C, aprobat de inițiativa Science Based Targets (SBTi) în iulie 2022. Este cel mai recent punct de referință în călătoria BAT pentru combaterea schimbărilor climatice și construirea unui viitor mai bun (A Better Tomorrow).
BAT a publicat Planul de tranziție privind reducerea emisiilor de carbon , în care sunt detaliate acțiunile pe care le va întreprinde pentru atingerea obiectivelor climatice. Acestea includ reducerea la jumătate a emisiilor absolute în cadrul operațiunilor companiei și a lanțului de aprovizionare până în 2030 și zero emisii de carbon pe întregul lanțul valoric până în 2050 cel târziu.
Kingsley Wheaton, Chief Growth Officer în cadrul BAT, a declarat:
„Suntem mândri să facem acest pas important în călătoria noastră în domeniul sustenabilității. Publicarea măsurilor pe care le vom lua pentru atingerea obiectivelor de zero emisii de carbon prin Planul de tranziție privind reducerea emisiilor de carbon arată încă o dată angajamentul nostru continuu de a construi un viitor mai bun (A Better Tomorrow). Suntem o companie globală și știm că minimizarea impactului pe care îl avem în cadrul operațiunilor noastre și pe lanțul valoric este atât pasul corect, cât și firesc din punct de vedere al afacerii noastre. Este și motivul pentru care ne-am stabilit obiective extinse, bazate pe știință, legate de schimbările climatice și continuăm să integrăm sustenabilitatea în tot ceea ce facem."
Folosind analizele de evaluare a riscurilor și planificarea scenariilor, BAT a identificat riscurile și oportunitățile de-a lungul întregului lanț valoric. BAT s-a angajat să reducă cu 50% emisiile de gaze cu efect de seră (GHG) absolute în Scop 1 și 2 până în 2030 față de anul de referință 2020.
În plus, conform CDP, abordarea emisiilor din Scopul 3, care sunt emisii indirecte provenite pe lanțul de aprovizionare al BAT, va fi una dintre cele mai critice și dificile pentru sector și reprezintă cea mai mare parte a amprentei totale de carbon a BAT.
Pentru aceste emisii din Scopul 3, BAT s-a angajat, de asemenea, să reducă emisiile cu 50% până în 2030 față de anul de referință 2020, prin:
- colaborare cu furnizorii, în special cu cei care contribuie la cele mai multe emisii, pentru a asigura progresul în sustenabilitate;
- trecerea progresivă de la transportul aerian la cel maritim, un mijloc de transport cu emisii mai reduse de carbon, în cazul produselor care necesită transport aerian;
- conlucrare cu fermierii pentru cultivarea tutunului cu emisii reduse de carbon și dezvoltarea altor proiecte similare;
- promovarea circularității în cercetare și dezvoltare, dezvoltarea proceselor de scoatere din uz și promovarea principiilor de proiectare ecologică.
BAT a fost recunoscut în mod constant pentru performanța pe care o are în domeniul sustenabilității și în 2022 a fost numit lider în domeniul protejării mediului de Financial Times, pentru reducerea cu succes a intensității emisiilor și, de asemenea, a primit cea mai înaltă distincție în S&P Global Sustainability Yearbook 2021. În plus, BAT a fost listat în 2021 în Dow Jones Sustainability Indices (DJSI) pentru al douăzecilea an consecutiv, fiind singura companie de tutun inclusă în World Index al DJSI.
În 2021, BAT s-a înscris în campania Race to Zero, susținută de ONU, care își propune să atingă emisii nete de carbon zero până în 2050. Ca parte a acestei campanii, companiile semnatare sunt rugate să prezinte planuri detaliate pentru atingerea acestor obiective, în termen de un an de la semnare. Acordul de la Paris din 2015 a stabilit un cadru care urmărește să limiteze creșterea temperaturilor medii globale la 1,5 °C peste nivelurile preindustriale. Ca atare, BAT și-a realiniat strategia de reducere a emisiilor în conformitate cu acest obiectiv de 1,5 °C, o traiectorie care a fost aprobată de SBTi în iulie 2022.
Acestea vor fi atinse prin acțiuni care includ:
- investiția în proiecte, sisteme și tehnologii eficiente energetic. Implementarea a peste 70 de astfel de inițiative în 2021 a dus la o reducere a emisiilor de aproape 19.000 MT CO2e;
- încheierea de contracte de achiziționare a energiei pe termen mai lung și investiția în surse de energie regenerabilă. Prin extinderea achizițiilor globale de energie din surse regenerabile în 2021, BAT a creat o reducere de 16.000 tCO2e;
- includerea de vehicule electrice și hibride în flota BAT, utilizarea de combustibili cu conținut ridicat de biocarburanți și procese de optimizare a rutelor; între 2017 și 2021, BAT a redus emisiile flotei cu 30%. Mai multe informații sunt furnizate în foaia de parcurs completă.
În prezent, cea mai mare parte a producției este transportată pe cale maritimă.
-
Alinierea a șapte planete în 2025, data când o poți vedea pe cer. Fenomen fascinant foarte rar care uimește lumea
Pasionații de astronomie sunt foarte entuziasmați, deoarece în perioada următoare din 2025 au ocazia să observe un fenom ...
-
VLC revoluționează redarea multimedia. Subtitrări și dublaje, în orice limbă, generate în timp real cu inteligență artificială
VLC, una dintre cele mai populare aplicații de redare multimedia din lume, pregătește o inovație majoră. La CES 2025, ec ...
-
Medicul Vlad Ciurea avertizează: Aceste dispozitive electronice pot cauza tumori la creier
Medicul Vlad Ciurea avertizează că multe dispozitive electronice pe care le folosim ne pot cauza boli extrem de grave, p ...
-
Se cere cenzură extremă - Organizațiile de internet din Olanda vor ca guvernul să blocheze accesul la rețelele sociale
Organizațiile olandeze de internet cer guvernului să închidă rețelele de socializare Instagram, Facebook și X. Platforme ...
-
Oamenii sunt dați la o parte: Inteligența Artificială dezvăluie modele ciudate de cipuri, descoperind în același timp noi funcționalități
Inteligența artificială reduce costurile și timpul de proiectare a cipurilor, dar asta nu este tot. Designul AI prezintă ...
-
România scade producția de energie electrică pentru 2025: Facturile vor sări și mai rău în aer
Facturile românilor ar urma să sară și mai rău în aer. Asta pentru că în 2025 România va scădea și mai mult producția de ...
-
China a descoperit o metodă de producție în masă a gândacilor cyborg. Ce sunt și la ce folosesc
O echipă de cercetători din China a descoperit o metodă de producție în masă a gândacilor cyborg. Deși scopul exact al a ...
-
Practică cu adevărat șocantă: soldații nord-coreeni, aliați ai Rusiei în Ucraina, recurg la metode îngrozitoare de identificare a minelor
Soldații nord-coreeni ai lui Kim Jong Un, trimiși să lupte în Ucraina de partea rușilor, folosesc o practică șocantă de ...
-
Oamenii de știință au identificat structuri gigantice necunoscute în adâncurile Pământului
Oamenii de știință au identificat structuri masive neașteptate în mantaua Pământului, la câțiva kilometri sub Oceanul Pa ...
-
Oceanele ating noi recorduri de temperatură. Descoperiri alarmante ale studiilor
Oceanele lumii au fost în 2024 mai calde comparativ cu oricare alt an de la începerea măsurătorilor, a constatat un stud ...
-
Descoperire de senzație: Comori ascunse în al Doilea Război Mondial, au ieșit la lumină dintr-o catedrală
Un set de obiecte regale din secolul al XVI-lea, ascuns sub o scară timp de aproape un secol, a fost recuperat din Cated ...
-
Anul 2025 se preconizează sumbru pentru afaceri: Antreprenorii români îngheață investițiile
Mare parte dintre firmele din România vor îngheţa investiţiile în acest an, pe fondul provocărilor fiscale şi incertitud ...
-
Ce este "Regula celor 90 de secunde"? Un neurocercetător descoperă o tehnică inovatoare care ne poate schimba viața
Te-ai gândit vreodată cum ai putea să îți gestionezi emoțiile rapid? Încearcă „Regula celor 90 de secunde" și descoperă ...
-
Explozie de căutări pe Google: Oamenii vor să știe cum să își șteargă conturile de Facebook și Instagram după anunțul Meta
Anunțul Meta de a renunța la verificarea informațiilor și de a relaxa moderarea conținutului a declanșat o explozie de c ...
-
"Schema 1800" - noua înșelătorie pe WhatsApp. Plângerile la poliţie curg continuu
O nouă schemă de fraudă online face victime, în aceste zile. Escrocii sparg conturile de whatsapp, după care le cer bani ...
-
Granițele deschise sfidează naționalismul în ascensiune în Europa (The Guardian)
Reintroducerea controlului pașapoartelor în spațiul Schengen ne trasează în minți noi linii politice - iar lucrul acesta ...
-
Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii
Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada ...
-
Dezvăluirea unui director de bancă: "Românii dau statului 70% din tot ceea ce câștigă"
Statul român continuă să apese greu pe umerii cetățenilor: pe lângă cele mai mari impozite pe salarii din Europa, români ...
-
A fost rezolvat paradoxul bunicului. Enigma care face referire la călătoria în timp și schimbă cursul istoriei - Anunțul unui fizician celebru
Un fizician susține că a rezolvat „paradoxul bunicului". Enigma se referă la călătorul în timp care își întâlnește străm ...
-
Beneficiile promovării școlilor profesionale pentru formarea unor muncitori profesioniști
Într-o economie globalizată, care se confruntă cu schimbări rapide și nevoi tot mai diversificate, școlile profesionale ...
-
Influentul ziar german FAZ: „În România e tot mai puternică suspiciunea că spectrul Rusiei a fost folosit pentru anularea unui scrutin ce nu convenea guvernanților"
Într-un articol cu titlul „Mitul interferenței ruse", cotidianul german conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung obser ...
-
Metoda controversată, dar isteață, prin care Microsoft vrea să fure utilizatorii Google. Ce au putut să facă
Microsoft a adoptat o tactică neobișnuită și, pentru mulți, controversată, în încercarea de a atrage mai mulți utilizato ...
-
Detalii cutremurătoare despre tânărul de 18 ani găsit spânzurat de un copac. „Sunt terminat psihic, îi urăsc pe toți. Sper să mă puteţi ierta!"
Noi detalii cutremurătoare în cazul adolescentului de 18 ani care a fost găsit spânzurat de un copac, pe un deal dintr-o ...
-
Cum poți plăti RCA la aproape jumătate de preț dacă locuiești în București sau Ilfov
Șoferii din capitală și județul Ilfov, care în bună parte funcționează ca un „cartier dormitor" al Bucureștiului, plătes ...
-
Cazul minorilor care s-au sinucis din dragoste: la mijloc ar fi fost o iubire imposibilă şi, probabil, drogurile. Băiatul a fost o vreme în grija statului
Dubla sinucidere este învăluită în continuare în mister. Băiatul de 15 ani şi o fata de 14 ani din Tulcea au fost găsiţi ...
-
Înșelătoria "Curierul" face tot mai multe victime - Cum trebuie sa se fereasca lumea de infractori
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că primește tot mai multe notificări, mesaje și emailuri d ...
-
Cât de grav este virusul HMPV, care a ajuns și în România, și cum ne putem feri de el? În prezent nu există vaccinuri pentru el
Virusul hMPV, (Human Metapneumovirus) este un virus ARN. Mai exact, face parte din familia Paramyxoviridae, genul Metapn ...
-
O ipoteza controversată: capul Sfinxului din Egipt ar fi fost locul de aterizare și decolare a unui OZN
Originea Sfinxului continuă să fie un subiect intens dezbătut, iar data construcției, autorii și scopul său real rămân p ...
-
Un pahar de lapte pe zi reduce riscul de cancer intestinal cu aproape 20%
Într-o lume în care vegetarianismul devine o modă aproape impusă cu forța, oamenii de știință vin cu vești uriașe despre ...