Audit Casa Națională de Asigurări de Sănătate: sute de mii de lei decontați pe medicamente pentru morți sau persoane internate în spital!

Postat la: 10.06.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Audit Casa Națională de Asigurări de Sănătate: sute de mii de lei decontați pe medicamente pentru morți sau persoane internate în spital!

Un audit la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), în anul 2020, a descoperit că sute de mii de lei au fost decontați pe medicamente pentru morți sau persoane internate în spital. Constatările aparțin Autorității de Audit, care a depus la Parlament un raport.

Autoritatea este condusă de avocatul Dan Vlădescu, numit în această funcție în 2017, cu susținerea PSD-ului condus de Liviu Dragnea.

În 2020, președinte al CNAS era Adela Cojan, susținută de PNL. În 2021, ea a fost înlocuită pentru o vreme de Adrian Gheorghe, susținut de USR. După ce acesta a fost destituit, ea a revenit la conducerea instituției.

La nivelul central a CNAS s-a identificat rețete de medicamente, servicii medicale (clinice și paraclinice) și, respectiv, de dispozitive medicale pe numele unor persoane decedate, în sumă de 146 mii lei;
La nivelul caselor județene, validarea și decontarea sumei de 298 mii lei, în mod nelegal, reprezentând servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale pentru persoane care figurau decedate la data prestării acestor servicii
La nivel central, prescripții și servicii medicale pentru pacienți internați în aceeași perioadă în regim de spitalizare continuă, în sumă de 113 mii lei
La casele județene, validarea și decontarea sumei de 157 mii lei, în mod nelegal, reprezentând servicii medicale raportate de alți furnizori de servicii medicale, pentru persoane (pacienți) care figurau internate în spital, în regim de spitalizare continuă
Angajații CNAS au luat nelegal „stimulent de risc"
În plus, milioane de lei s-au acordat sub formă de compensare a unor rețete către persoane care nu aveau acest drept:

la nivel central, prescripții medicale cu compensare de 90% din prețul de referință al medicamentelor unor persoane care nu se încadrau în categoria pensionarilor cu drept de decontare a acestora, în sumă de 154 mii lei
la casele județene, validarea și decontarea sumei de 1.629 mii lei, în mod nelegal, reprezentând prescripții medicale în regim de compensare de 90% din prețul de referință al medicamentelor, către persoane care nu se încadrau în categoria pensionarilor cu drept de decontare a acestora
tot la casele județene, validarea și decontarea sumei de 1.079 mii lei, în mod nelegal, reprezentând prescripții medicale, în regim de compensare de 20%, 50%, 90% și 100% din prețul de referință al medicamentelor, către persoane înscrise în programul informatic SIUI la categoria de asigurați „beneficiari de ajutor social", veterani, șomeri, persoane cu handicap, fără ca aceste persoane să îndeplinească condițiile legale pentru a fi înregistrate la categoriile de asigurați de mai sus
Auditul mai constată că, la o serie de case județene, s-a acordat angajaților, în mod nelegal, stimulentul de risc în cuantum de 2.500 lei brut/lună/persoană. Suma astfel pierdută: 2,1 milioane de lei.

În 2020, când a izbucnit pandemia de coronavirus, guvernul a decis să acorde un stimulent de risc de infectare cu COVID, în valoare de 2.500 de lei brut pe lună.

loading...
PUTETI CITI SI...