Au apărut primele roşii româneşti din acest an. Producătorii vând cu 7 lei kilogramul
Postat la: 13.05.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
În serele din judeţul Galaţi s-au copt primele roşii din acest an. Vânzările merg bine, însă producătorii nu sunt complet mulţumiţi, deoarece nu au reuşit să vândă la preţul dorit. Producătorii vând acum cu 7 lei kilogramul. Fermierii din zona Matca au scos pe piaţă primele roşii. Deşi se aşteptau să vândă cu preţuri mai mari, intermediarii care ajung în piaţa en-gros din localitate nu vor să ofere preţuri de trufanda pentru legumele româneşti.
Cu toate acestea, preţurile se schimbă de la o zi la alta, pe măsură ce pe piaţă apar noi cantităţi. Dacă la mijlocul săptămânii trecute preţul roşiilor era 9 lei/kg, luni acestea se vindeau cu 7 lei/kg. „Astăzi, la noi în piaţă roşiile s-au vândut cu 7 lei, dar, de la zi la zi, preţurile diferă. Depinde de câtă marfă este. Acum este puţină şi preţurile se menţin încă mari. Sunt primele recolte de roşii. Peste câteva zile o să ies şi eu cu prima recoltă de roşii din acest an", a spus legumicultorul Costică Chicoş.
Pe 25 februarie, familia Dragomir a plantat în solar 8.000 de răsaduri de roşii. Timp de aproape trei luni, zi şi noapte, legumicultorii au încălzit solariile pentru a asigura temperatura optimă. „Cheltuielile cu încălzirea se ridică la aproape 20.000 de lei. Acum, roşiile s-au copt şi sper să obţin o producţie de 3 kilograme pe fiecare plantă. Au fost temperaturi scăzute şi umezeală ridicată în pământ, sperăm ca plantele să nu fie afectate de mucegai", a declarat fermierul.
Legumicultorii din Matca îşi vând produsele în piaţa din localitate, locul în care ajung TIR-uri din toată ţara. Producătorii locali urmăresc cu interes evoluţia preţurilor, deoarece mulţi dintre ei încă aşteaptă prima recoltă a anului. „Eu am plantat în seră 3.500 de fire de roşii. Peste o săptămână o să ies pe piaţă cu prima producţie din acest an. Estimez o recoltă de trei kilograme la fiecare plantă. Sunt legumicultori care au plantat mai devreme şi acum au ieşit cu roşiile pe piaţă. Sunt puţini acum. În prima zi s-au vândut cu 10 lei, însă preţul a coborât la 7 lei", a spus agricultorul Joni Filimon. Regiunea Matca din judeţul Galaţi este cel mai mare bazin legumicol din ţară. În zonă sunt peste 4.000 de producători, care cultivă legume în sere, pe 1.000 de hectare, dar şi pe 2.000 de hectare de teren, în câmp.
-
1816 - anul în care lumea a fost martora unui fenomen cu totul neobișnuit: vara nu și-a mai făcut apariția. Ce s-a întâmplat
În anul 1816, lumea a fost martoră la un fenomen cu totul neobișnuit: vara nu și-a făcut apariția. Acest eveniment remar ...
-
Metoda "Fotografia' a lăsat mulți români fără zeci de mii de euro. Cum acționează escrocii
Mai mulți români au fost înșelați cu zeci de mii de euro prin metoda "Fotografia", după ce au comandat din Germania. O n ...
-
De ce tot mai mulți tineri au cancer. Ce ar putea genera acest fenomen?
Cazurile de cancer diagnosticate la persoane sub 50 de ani, au crescut, la nivel global, cu 79%. În Statele Unite, Socie ...
-
Sneakers New Balance - care modele sunt deosebit de populare?
În prezent, există câteva branduri de încălțăminte sport care au reușit să se impună cu succes și să își câștige locul î ...
-
Cum să Îmbunătățești Semnalul GSM cu un Amplificator: Ghid Complet
În epoca digitală, telefonul mobil a devenit mai mult decât un simplu instrument de comunicare; este o extensie a vieții ...
-
Lovită de un eveniment cu consecințe devastatoare după ce a ridicat o bancnotă găsită pe jos: "Am simțit ceva care-mi apăsa pe umeri!"
După ce a ridicat o bancnotă găsită pe jos, o femeie din Kentucky a fost lovită de un eveniment cu consecințe devastatoa ...
-
Condamnare în premieră: Un dezaxat sexual are interdicție să folosească orice fel de instrumente de AI
Un infractor sexual condamnat în Marea Britanie pentru că a realizat peste 1.000 de imagini indecente cu copii nu are vo ...
-
Echipa de robotică „AI Citizens" a Colegiului Național din Focșani a câștigat finala Campionatului Mondial
Echipa de robotică a Colegiului Național "Al. I. Cuza" din Focșani AICitizens a câștigat în alianță cu The Clueless din ...
-
Tragi-comedie cu un cetățean rupt de beat: A chemat poliția în barul unde a băut și a plecat cu mașina de fața polițiștii
Un bărbat din județul Constanța s-a îmbătat într-un local din Lacul Roșu și a refuzat să achite nota de plată. După ce j ...
-
21 Aprilie - Ziua Națională împotriva Traficului Ilicit. Stop Contrabanda: Record de capturi de țigări de contrabandă în 2024 în sudul țării
12 milioane de țigarete de contrabandă capturate în primele 3 luni ale anului 2024 la granițele de sud ale țării. Este c ...
-
Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
Elon Musk, nonconformistul tehnolog și pasionat de spațiu, a lansat recent o bombă care a pus lumea în vervă. Într-o miș ...
-
Rușii repetă tactica Avdiivka: infanteria, dronele și artileria se concentrează asupra cuceririi orașului Ceasiv Iar
Ruşii lansează câte 20-30 de bombe aeriene ghidate pe zi în zona oraşului Ceasiv Iar, din regiunea estică ucraineană Don ...
-
Elon Musk condamnă SUA după ajutorul dat Ucrainei: "Nu există o strategie de ieșire. Doar un război veșnic!"
Miliardarul american Elon Musk, fondatorul Tesla și SpaceX, a făcut pe rețeaua X (fostă Twitter) un comentariu controver ...
-
Premieră pe piața financiar-digitală: Schemă Ponzi cu criptomonede. 63 de milioane de euro în bitcoini confiscate!
Confiscare maximă, de 63 de milioane de euro în bitcoini, prima operațiune de acest tip din Italia, după ce o schemă Pon ...
-
Prima bătălie între un avion F-16 controlat de Inteligența Artificială și unul pilotat de om. Cine a câștigat lupta? VIDEO
Un F-16D X-62A cu două locuri, puternic modificat, cunoscut și sub numele de Variable-stability In-flight Simulator Test ...
-
Şofer de 25 de ani împuşcat de poliţişti în timpul unei urmăriri în trafic. A fost transportat la spital - Ce au găsit polițiștii în mașină
Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost rănit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a fost împuşcat de poliţiştii ...
-
Apare o nouă inteligență artificială revoluționară care dă viață pozelor. Mortii vor putea vorbi cu cei vii!
Microsoft creează o inteligență artificială care dă viață pozelor. Gigantul tech dezvăluie VASA-1, un instrument care tr ...
-
Boala X - Un nou virus ciudat se răspândește cu viteza luminii: va provoca următoarea pandemie la nivel global
Următoarea pandemie ar putea fi cauzată de virusul gripal, avertizează oamenii de ştiinţă, scrie The Guardian, citând da ...
-
Ce înseamnă pentru România seria de cutremure din Turcia. Explicația unui fizician INFP
Este alertă în Turcia, după ce o serie de cutremure de suprafață cu diverse magnitudini, cel mai puternic fiind de 5,6 R ...
-
Ana Maria Păcuraru îl aduce pe Tucker Carlson la București. Cozmin Gușă, invitat special, în cadrul unui interviu-eveniment
Jurnalistul Ana Maria Păcuraru, coordonatorul Departamentului Externe al postului de televiziune Realitatea Plus, pregăt ...
-
Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
Aseară la Moscova a fost deschiderea de gală a festivalului "BRICS FILM FESTIVAL 2024", sub patronajul marelui actor și ...
-
O teorie tulburătoare despre călătoria în timp a fizicienilor de la Universitatea din Tampere
Este posibilă călătoria în timp? O echipă de fizicieni de la Universitatea din Tampere a venit cu o potențială soluție l ...
-
Un misterios avion american de lux, echipat și adaptat de către armata americană, zărit în vestul României
Un avion de lux a fost echipat și adaptat de către armata americană pentru a efectua misiuni de apărare antiaeriană. În ...
-
Cum să îți îmbunătățești aspectul dinților?
Cel mai important accesoriu al tău este un zâmbet frumos. Adesea, este primul lucru pe care oamenii îl observă când te c ...
-
Un amplu studiul indică Dieta Keto pentru prevenirea și tratarea bolii Alzheimer
Atunci când organismul își epuizează zahărul din sânge, după ce a aspirat tot ce a putut din depozitele de glicogen din ...
-
Sateliții Starlink ai lui Elon Musk ar putea eroda câmpul magnetic al Pământului și să ne otrăvească pe toți!
Un fost fizician de la NASA a declarat pentru DailyMail că gunoaiele spațiale ar putea afecta atmosfera Pământului, ducâ ...
-
Posibilele probleme de sănătate post-vaccinare ARNm pentru Ioan Aurel Pop presedintele Academiei Române: "Controlul medical a relevat o anomalie dar cred cu alte cauze"
Ioan Aurel Pop a vorbit deschis despre problemele de sănătate pe care le-a constatat după administrarea serului „COVID". ...
-
Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă nu s-a mai văzut
Variațiile termice și climatice devin din ce în ce mai extreme, iar în mai multe regiuni europene pătrund valuri de căld ...
-
Povestea "călătorului în timp" Javier. Singurul supraviețuitor al Pământului din 2028?!
Un bărbat misterios, numit „Javier", susține că trăiește în viitor, mai exact în 2028. Relatările „călătorului în timp" ...
-
UE nu a ajuns la un acord privind moneda virtuală. De ce este așa de importantă moneda euro digitală și ce se va întâmpla cu plățile cash
"Am început faza pregătitoare a proiectului euro digital. Această fază a început în noiembrie, după o perioadă fructuoas ...