Șase polițiști de frontieră din Giurgiu, absolvenți de cursuri anticorupție, trimiși în judecată după ce ar fi luat mită de sute de ori

Postat la: 11.11.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Șase polițiști de frontieră din Giurgiu, absolvenți de cursuri anticorupție, trimiși în judecată după ce ar fi luat mită de sute de ori

Șase polițiști de frontieră de la Giurgiu au fost trimiși în judecată, acuzați că au luat, de sute de ori, între 200 și 300 de lei de la șoferi care intrau în țară, invocând nereguli găsite în acte. Cei șase polițiști de frontieră au participat anterior la cursuri la care erau învățați să nu ia mită.

Direcția Generală Anticorupție Giurgiu a terminat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a emis rechizitoriul și a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a 6 polițiști de frontieră de la Giurgiu, pentru luare de mită, anunță DGA.

„Dosarul penal a fost constituit ca urmare a datelor şi informaţiilor obţinute în urma investigaţiilor, dar și a formulării unui denunț de către un transportator, care au relevat existenţa unei situații infracţionale în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, în ceea ce priveşte săvârșirea unor fapte de corupţie în legătură cu operaţiunile de control la frontieră, în care sunt implicaţi poliţiştii de frontieră ce execută serviciul pe sensul de intrare în România", arată DGA.

Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie-mai 2019, polițiștii de frontieră au luat de mai multe ori mită, cerând și primind diverse sume de bani de la șoferi care au trecut frontiera, pe sensul de intrare în România. Pentru a-i convinge să le dea bani, poliţiştii de frontieră invocau diverse nereguli constatate la documentele persoanelor şi autovehiculelor, lipsa unor autorizaţii și documente de însoţire a mărfurilor, ceea ce ar fi atras verificări suplimentare.

Surse din cadrul anchetatorilor au declarat pentru Mediafax că polițiștii de frontieră de la Giurgiu suspectați au luat, de sute de ori, între 200 și 300 de lei de la șoferi.

Probatoriul a fost administrat cu sprijinul Serviciului Operații din cadrul Direcției Generale Anticorupție. În perioada 2017-2019, Direcţia Generală Anticorupţie a avut mai multe activităţi de informare şi instruire anticorupţie, activități la care a participat personalul din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, inclusiv cei 6 inculpaţi.

loading...
PUTETI CITI SI...