Anticorpii nu sunt singura dovadă a infecţiei cu Covid-19

Postat la: 25.06.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Anticorpii nu sunt singura dovadă a infecţiei cu Covid-19

Anticorpii pentru noul coronavirus nu sunt singura dovadă că cineva şi-a revenit după ce a suferit de COVID-19, susţine o echipă de cercetători de la Universitatea din Strasbourg.

Oamenii de ştiinţă au ajuns la această concluzie după ce au studiat nouă pacienţi provenind din şapte familii, şi opt dintre persoanele care locuiau în aceeaşi gospodărie şi care ulterior au prezentat simptome de COVID-19.

Ei au descoperit că toţi cei nouă pacienţi originali au dezvoltat anticorpi, însă şase din rudele lor îmbolnăvite ulterior au avut teste negative pentru anticorpi Covid-19.

În schimb acestea prezentau alte celule imune în sânge, semnul unei infecţii recente. Aceste şase persoane care au contractat virusul de apropiaţii lor au avut în sânge celule T, arme cheie ale sistemului imunitar în lupta cu infecţiile, timp de 80 de zile.

Prezenţa celulelor T poate fi un indicator mai sensibil ai expunerii la SARS-Co-V-2 decât anticorpii", au spus autorii studiului. „Rezultatele noastre indică faptul că datele epidemiologice bazate doar pe detectarea anticorpilor SARS-CoV-2 pot duce la o subestimare substanţială a expunerii anterioare la virus", au concluzionat ei.

loading...
PUTETI CITI SI...